Ultima zi în care se mai poate depune Declarația Unică 2024 fără sancțiuni. Ce amendă vor plăti românii

Declarația Unică 2024

Dimensiune font:

| 27-05-2024 13:19

Luni, 27 mai, este ultima zi în care se mai poate depune Declarația unică 2024 fără sancțiuni dacă ai venituri din activități independente, chirii - inclusiv în scop turistic, dobânzi bancare (peste 6 salarii minime), burse, meditații, videochat, criptomonede etc.

Același termen este și pentru plata impozitului pe venit, CAS și CASS, acestea din urmă în funcție de plafoanele care sunt legate de salariul minim. Cel luat în considerare pentru veniturile din 2023 este de 3.000 de lei.


Cei care trebuie să completeze și partea legată de estimări, trebuie să știe că la activități independente plafoanele la CASS sunt acum între 6 și 60 de salarii. La CAS a rămas totul similar. Salariul minim luat în calcul în acest caz este de 3.300 lei.

Amenda pentru nedepunere sau chiar transmiterea cu întârziere din 28 mai este între de 50 – 500 lei.

Conform Codului fiscal, “în cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit, precum şi a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei”.

*Excepție face situația în care în cursul acestui an vă faceți un PFA. Atunci aveți un termen de 30 de zile să depuneți o Declarație unică având completată partea de estimări


Pe lângă asta mai sunt și alte tipuri de sancțiuni.

În primul rând, dacă nu ai de gând să-ți declari veniturile, sunt șanse foarte mari ca peste câțiva ani să-ți sosească o notificare de conformare în care vei fi informat de către ANAF că este ceva în neregulă, adică anumite venituri nu au fost declarate și vei avea termen de 30 de zile să te conformezi, altfel vei fi prins într-un control. Cel puțin asta este procedura actuală, conform Codului de procedură fiscală.

E adevărat, notificarea de conformare încă este prost implementată. Mulți contribuabili nu știu care sunt problemele pentru care au fost înștiințați de ANAF, notificările sunt abstracte, iar când se duc la sedii să întrebe, nu li se oferă un răspuns clar.

Dacă declari cu întârziere veniturile, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar nivelul penalității este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, spune consultantul fiscal Cornel Grama. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Date surpriză! Românii se întorc acasă din Occident - În premieră, România are o balanță migratorie pozitivă
24/06/2024 20:38

       Institutul National de Statistică (INS) a publicat recent datele referitoare la balanta migratorie a Romaniei pentru anul 2022, dezvăluind o situatie ...

Arta populară, meșteșugurile și cadourile, vedetele Târgului de vară Învie Tradiția
24/06/2024 16:52

Fiecare regiune a tării are propria traditie culturală si mestesugărească, care exprimă impreună istoria si spiritualitatea poporului roman. Targul de artă populară si cadouri traditionale Învie ...

PNRR: UAT Municipiul Suceava implementează proiectul „Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar în  Municipiul Suceava”
24/06/2024 10:20

 COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”   Numele proiectului de investiţie:  Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar in ...

MAI MULȚI COPII ȘI ADOLESCENȚI AU BENEFICIAT DEJA DE CURSURILE GRATUITE DESFĂȘURATE ÎN CADRUL PROIECTULUI “ELITE MUSIC CENTER “
24/06/2024 10:14

 MAI MULTI COPII SI ADOLESCENTI AU BENEFICIAT DEJA DE CURSURILE GRATUITE DESFĂSURATE ÎN CADRUL PROIECTULUI “ELITE MUSIC CENTER “

Nouă metodă de înșelătorie. De ce primesc oamenii la ușă colete necomandate? Ce se întâmplă?
23/06/2024 20:12

 Nouă următoare de inselătorie. De ce primesc oamenii la usă colete necomandate? Ce se intamplă? Ce spun specialisti si cum nu putem feri de această inselătorie? Nouă următoare de inselătorie&nb ...

Rezultatele LOTO de duminică, 23 iunie - Numerele norocoase care pot aduce câștiguri de milioane
23/06/2024 19:07

S-au extras numerele norocoase la jocurile Loto de duminică, 23 iunie 2024. Potrivit extragerii transmise in direct de Romania TV, numerele castigătoare la ficare joc sunt următoarele: Joker: 16 / 1, 36, 2 ...

Plățile cash se interzic  în Uniunea Europeană: Noua regulă întră în vigoare din iulie!
21/06/2024 17:54

Uniunea Europeană reglementează modul in care se fac plătile cash. Uniunea impune o limită pană la care plătile pot fi făcute cu numerar! Măsura este adoptată printr-o directivă oficială si va intra ...

DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII  SOCIETĂȚII VERDENTA S.R.L
21/06/2024 17:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 21.06.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII SOCIETĂTII VERDENTA S.R.L.”  

DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI BRILLIANT BLACK S.R.L
21/06/2024 16:56

COMUNICAT DE PRESĂ Data: 21.06.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII FIRMEI BRILLIANT BLACK S.R.L.”  

Andrei Caramitru face instrucție cu Marcel Ciolacu: Deficitul uriaș are trei surse și se rezolvă ușor!
21/06/2024 14:56

Economistul Andrei Caramitru face instructie cu premierul Marcel Ciolacu. Fostul userist spune că deficitul urias al Romaniei are trei surse si că acestea pot fi eliminate cu usurintă! Caramitru spune că a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei