UNSAR: Rata daunei RCA din România este printre cele mai mari din Europa

accident-auto-678x381

Dimensiune font:

| 13-10-2021 14:16

* rata daunei RCA din România, adică raportul dintre daunele plătite şi primele brute subscrise, este printre cele mai mari din Europa, spun reprezentanţii firmelor de asigurări afiliate UNSAR, exemplificând că din 100 de lei încasaţi, 84 sunt plătiţi către păgubiţi

Anual, din fiecare 20 de maşini înmatriculate în România, cel puţin una produce accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese . Această frecvenţă poate varia semnificativ, ajungând şi la valori de peste 22% în zona transportului de mărfuri.    Pe segmentul persoanelor fizice, proprietarii de maşini cu vârsta de până în 30 de ani înregistrează cea mai mare frecvenţă a accidentelor, la toate categoriile de motorizare: 6,4% (sub 1200 cmc), 6,2% (1201-1400 cmc) si 11,5% (peste 2500 cmc). Cea mai mare frecvenţă a daunelor este întâlnită, însă, în sectorul de transporturi, la vehiculele de dimensiuni mari, aceasta urcând până la 22,5% la vehiculele comerciale de mare tonaj (peste 16 tone), în timp ce dauna medie ajunge aici la valori mult mai ridicate decât media la nivel de piaţă.   Frecvenţa şi mai ales gravitatea accidentelor în România reies şi din datele Poliţiei Române .

Astfel, în medie, în fiecare zi a anului 2020 s-au produs 17 accidente grave, soldate cu pierderi de vieţi sau răni grave, în ciuda contextului pandemic. Din cele 22.836 accidente, peste un sfert au fost grave.   În acest context, nu este deloc întâmplător faptul că şi indicatorii care ţin de daunalitate (rata daunei RCA, simplificat – raportul dintre daunele plătite şi primele brute subscrise) sunt printre cei mai mari din Europa. În primul semestru din 2021, acest indicator s-a situat la circa 84%, ceea ce înseamnă că din 100 de lei încasaţi din prima RCA, 84 sunt plătiţi către păgubiţi sau sunt utilizaţi la constituirea de rezerve. La această rată a daunei trebuie adăugate taxele de funcţionare, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a devenit în acest interval de timp peste 116%.

În acest moment, poliţa RCA acoperă, potrivit legii, daune materiale de 1.220.000 EUR şi prejudicii de 6.070.000 EUR pentru vătămări corporale şi decese atât pentru accidente produse în România, cât şi în alte state ale Spaţiului Economic European. Există şi state membre în care reglementările stabilesc că în baza poliţei RCA, indiferent de statul membru de înmatriculare al vehiculului asigurat, se acordă despăgubiri nelimitate pentru vătămări corporale şi deces şi/sau daune materiale.  

„În primul rând, este necesar ca noi toţi să fim mai responsabili şi mai atenţi în trafic. Pentru a avea drumuri mai sigure, adoptarea unui comportament preventiv la volan este absolut necesară”, au declarat oficialii UNSAR.   O altă soluţie, care ar putea produce schimbări pozitive pentru milioane de şoferi, este de natură legislativă şi anume:   - emiterea ordinului comun al Ministerul Sănătăţii şi A.S.F. prevăzut de art. 22 alin.(5) din Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces. Precizăm că baremul traumatologic există de ani buni, dar nici până în prezent acesta nu are consacrare normativă, pentru că nu a fost emis ordinul sus-mentionat. Implementarea baremului traumatologic va oferi predictibilitate şi stabilitate pieţei de asigurări RCA de care aceasta are atâta nevoie şi va asigura pentru persoanele prejudiciate obiectivitate, non-discriminare, eficienţă, corectitudine în costuri şi, nu în ultimul rând, poate descuraja semnificativ activitatea intermediarilor interesaţi să reţină sume importante din despăgubirile morale acordate persoanelor prejudiciate.    - introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii, cât şi de rent-a-car, măsură inclusă în proiectul de Ordonanţă de urgenţă de modificare şi completare a Legii 132/2017 privind RCA. Reiterăm faptul că industria de asigurări susţine introducerea unui preţ de referinţă pentru reparaţiile auto, cu titlu informativ. Acest instrument NU este o co-plată şi nu ar impune o plafonare pentru tarifele aferente reparaţiilor auto.  

La finalul anului 2020, România avea 9,2 milioane vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, cu 6% mai mult faţă de anul precedent. Peste 80% dintre autovehiculele care se aflau în circulatie în 2020 aveau o vechime de peste 11 ani, iar aproape un sfert dintre ele erau mai vechi de 20 de ani. Din cele 64.096 vehicule controlate tehnic în trafic în 2020, 35% erau neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, iar 5% prezentau pericol iminent de accident.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Olandezii comandă o nouă navă fluvială, de 4 milioane euro, care va fi construită la Orşova
27/07/2024 00:16

Şantierul Naval Orşova va construi o nouă navă fluvială, in valoare de 4,05 milioane euro, pentru olandezii de la Rensen-Driessen Shipbuilding B.V., potrivit unui anunţ publicat de compania romanească, l ...

Canicula scumpește roșiile
26/07/2024 13:50

Temperaturile inregistrate in ultima vreme au afectat productia de rosii. Astfel, preturilor au crescut cu cu 30%, comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut. Unii fermieri spun că au pierdut pană la jum ...

Incendiu de proporții pe platforma Oltchim
26/07/2024 13:43

Un grav incendiu a izbucnit vineri, 26 iulie, pe platforma Oltchim. Fortele de interventie au intervenit rapid pentru stingerea incendiului produs la un depozit de deseuri situat pe platforma Oltchim din mu ...

Lovitură de trăznet primită de Ucraina de la Fitch: 'Intrarea în incapacitate de plată este inevitabilă'
26/07/2024 09:18

Agentia internatională de rating Fitch Ratings a retrogradat ratingul valutar pe termen lung al Ucrainei de la CC la C (incapacitatea de plată este iminentă), după acordul său cu creditorii de a restructur ...

COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024
26/07/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024

Leul a evitat înroșirea cursului
25/07/2024 21:37

Cresterea de joi a ofertei comerciale de valută a permis leului să aprecieze fată de euro, in timp ce alte monede din regiune inregistrau scăderi, provocată de tensiunile la nivel mondial din pietele pe ac ...

Pădurarii au plantat 22 de milioane de puieți
25/07/2024 12:14

Circa 22 de milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi in fondul forestier proprietatea publică a statului, in campania de impăduriri de primăvară, informează Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - R ...

Fermierii afectați de secetă ar putea primi compensații
25/07/2024 11:18

Premierul Marcel Ciolacu precizează că vineri va fi alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru a evalua situaţia pagubelor produse de secetă in teren, dar şi sumele care trebuie acordate agri ...

Persoanele fizice și firmele se pot înscrie  în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus
25/07/2024 10:15

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, incepand din data de 19 martie 2024, in vederea indeplinirii formalităţilor de inscriere in cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar perso ...

Euro a scăzut aproape de 4,97 lei
24/07/2024 21:23

Evolutia de miercuri a monedei nationale a fost una pozitivă, influentată de reducerea nivelului de aversiune fată de risc. După cinci sedinte consecutive de apreciere, cursul euro a scăzut de la 4,9729 la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei