Eu te-am făcut, eu te dau la canal

Parvenirea cuiva la putere, indiferent că este vorba de o persoană sau un partid, e cu neputinţă de gândit, şi cu atât mai puţin de realizat, doar prin propriile forţe ale respectivei persoane sau formaţiuni politice.
Ideal ar fi, nu-i aşa?, ca toţi cei care au concurat la atingerea unui asemenea obiectiv să-i rămână fideli, nu numai pentru că aşa ceva ar denota caracter, cât mai ales datorită faptului că ei au contribuit în mod esenţial la deciderea sau deturnarea unor oameni – şi nu puţini, ci câteva sute de mii sau milioane – care au votat într-un anume fel lăsându-se influenţaţi de argumentele celor în discuţie. Care, pe cale de consecinţă, sunt percepuţi drept co-autori sau complici la instaurarea unui regim.
În realitate, nu se întâmplă câtuşi de puţin aşa. Aceasta şi din cauza lipsei de caracter, şi din pricina faptului că, de la un punct încolo, interesele, până atunci comune, sinonime chiar, încep să devină tot mai divergente, antagoniste chiar. În asemenea circumstanţe, asistăm la aplicarea celui mai aberant principiu din câte există – cunoscut sub forma „eu te-am făcut, eu te omor”.Deşi – şi aici e marea gravitatea a unui asemenea gest – pe lângă cineva sau ceva ucis, la figurat, este să moară şi un ideal!
Ascensiunea USL, câştigarea a două rânduri de alegeri şi ajungerea la guvernare nu ar fi fost posibile fără contribuţia presei, şi îndeosebi a trei televiziuni „de ştiri”.Nu zice nimeni, ferească sfântul, că acestea ar fi trebuit să rămână mai departe susţinătoare necondiţionate ale alianţei, să ţină la păstrare spiritul critic etc. Aşa ceva nu ar fi fost corect, nu ar fi fost jurnalistic. Numai că, din păcate, două dintre canalele amintite au alunecat într-o altă extremă.
„Copilul” la apariţia căruia au avut un însemnat aport este mai puţin în pericol din pricina unor adversari politici decât din cauza celor două „mame”.Care, mânate de o imensă ură, lovesc cu sete, din toate poziţiile şi cu toate armele, chiar şi chimice ori bacteriologice, asupra odraslei. E adevărat, una dă în partea stângă a acesteia, iar cealaltă – în partea dreaptă.
Numai că, orbite de ura amintită, nu mai au minima logică. Ambele părţi fac parte dintr-un întreg. Şi doar slăbirea/vătămarea uneia dintre ele ar face rău totului şi i-ar diminua forţa, dar, când se pune problema afectării ambelor părţi, rezultatele pot fi catastrofale!Nişte oameni – ziceam câteva sute de mii sau milioane – au fost convinşi să creadă în actuala coaliţie de la putere şi s-o aducă la victorie. Vorbesc de victoria în alegeri, pentru că, până la aceea a obiectivelor enunţate în campaniile din 2012, se pare că va trebui să treacă timp, dacă va fi ca, totuşi, să se întâmple. Acum, aproape acelaşi număr de oameni nu mai ştie în ce să creadă, pentru că unii şi aceiaşi moderatori, analişti, formatori de opinie, vectori, care, în urmă cu un an, lăudau la grămadă politicienii USL, îi fac acum praf pe unii sau pe alţii dintre aceiaşi politicieni, după situarea lor într-un partid sau altul. Încă şi mai deplorabil, din punct de vedere jurnalistic, denaturând ori deturnând.
Se spune, de obicei, că atunci când doi se ceartă, al treilea câştigă. În cazul de faţă, ca urmare a războiului dintre cele două canale, au de pierdut şi acestea, ceea ce e chiar neimportant, dar pierd acei oameni care, de regulă, sunt telespectatori, iar, odată la patru ani – votanţi. Pierd lucrul cel mai de preţ – încrederea...

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK