Nu există ziduri antipoluare!

Dorian OBREJA

Mă preocupă, mă întristează şi mă îngrijorează, în acelaşi timp, în mod sigur ca şi pe cei mai mulţi dintre concitadinii mei, faptul că Iaşul este considerat drept situat pe unul dintre primele două locuri la categoria „cele mai poluate oraşe din ţară”.

Dar, din păcate, preocupările, întristările şi îngrijorările noastre, ale simplilor cetăţeni ori jurnalişti nu au cum să rezolve problema dacă nu se manifestă şi la nivelul autorităţilor ce au atribuţii în acest sens.

Pe lângă absenţa măsurilor care să combată nocivul fenomen (cauzat, îndeosebi, de trafic şi de şanteirele de construcţii care împânzesc tot municipiul), este de constatat şi aparent ciudata preferinţă de a face cât mai multe şi mai late trotuare cu pavele, în loc să se lase loc pentru arterele de circulaţie, sau, şi mai bine, pentru spaţii verzi. Această preferinţă apare însă pe deplin explicabilă dacă luăm în calcul profitul obţinut de producătorii respectivelor materiale, ca şi comisioanele aferente...

Pe când, în cazul spaţiilor verzi, cine să vină cu o „atenţie” la o autoritate sau alta? Mai ales că Iaşul stă extrem de rău la acest capitol, având abia circa 20 metri pătraţi pe cap de locuitor, în vreme ce normele UE recomandă cu 6 mp mai mulţi, iar cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (pe care le cred cele mai adecvate realităţii) cu 30 mp în plus!

Mi-a atras atenţia, de curând, proiectul unei noi zone mixte, de locuinţe şi spaţii comerciale, a cărei deviză ar putea fi, în viziunea iniţiatorului, „fără praf, fără maşini”, asta dat fiind că aproape jumătate din spaţiul total va fi unul verde, iar autoturismele vor fi garate doar în parcări subterane.

Ar fi bine să fie aşa, dar mie mi se pare că ne aflăm în faţa unei tentative de cultuvare a unei iluzii – anume că ar putea fi ridicate, în jurul unor zone, „ziduri” care să oprească pătrunderea poluării atmosferice în spaţiul acestor zone. Un exemplu concludent poate fi dat în cazul parcului din spatele Palatului Culturii: aproape degeaba el are o mulţime de arbori şi plante, atâta vreme cât, având aproximativ forma unui triunghi, el este mărginit pe toate cele trei laturi de artere cu trafic rutier „la greu”.

Este vorba de o situaţie care nu ar trebuie tratată la capitolul „şi altele” şi, pe cale de consecinţă, amânată sine die. Situarea Iaşului pe locul amintit nu este doar dezonorantă, ci atrage şi consecinţe. Pe de o parte, asupra sănătăţii, cantitatea mare de praf (cu toate componentele sale nocive) din aer favorizează apariţia cancerului şi a altor boli, deci determină creşterea mortalităţii. Pe de altă parte, oraşul de pe Bahlui a intrat în vizorul autorităţilor europene, precum Agenţia Europeană de Mediu, şi, nu cu mult timp în urmă, alături de Bucureşti şi Braşov, intrase în procedura de infringement din partea Comisiei Europene, ceea ce putea genera sancţiuni costisitoare.

Chiar fără a fi specialist în domeniu, consider că soluţia pentru viitor nu constă în păstrarea sau apariţia unor „insule” ceva mai verzi decât restul oraşului, ci în transformarea acestuia, în întregime – căci toţi locuitorii au aceleaşi drepturi, în primul rând la sănătate! – într-un „continent” verde.