Educatoare arestată la Suceava, sub acuzația de agresiune sexuală!

1arestareSV2

Dimensiune font:

| 16-01-2022 21:15

* în primul caz este vorba despre un profesor la o școală din localitatea Costâna, în vârstă de 59 de ani, care i-ar fi făcut avansuri sexuale unei eleve de 14 ani * al doilea caz o are în rolul principal de o educatoare în vârstă de 51 de ani, de la o grădiniță din Bosanci, acuzată de agresiune sexuală asupra a două fetițe minore, de 3, respectiv 7 ani!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a anunțat că va realiza anchete la sediul unităţilor şcolare din Costâna şi Bosanci, după ce două cadre didactice au fost arestate preventiv pentru că au agresat sexual mai mulţi minori. Inspectorul general Grigore Bocanci a precizat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că IŞJ Suceava a fost informat referitor la cele două acuzaţii de la Şcoala Gimnazială Vasile Bumbac Costâna, structura a Şcolii Gimnaziale Todireşti, şi de la Şcoala Gimnazială Bosanci, de către conducerile şcolilor. „Situaţiile sunt foarte grave, atât în cazul lui C.V.D., cât şi în cazul lui M.P, ambii profesori fiind arestaţi pentru 30 de zile. Sunt două fapte condamnabile, practic de neînţeles, în care poliţia şi procuratura îşi vor exercita atribuţiile, anchetele fiind în curs de desfăşurare. Echipe de control ale Inspectoratului şcolar vor realiza anchete la sediul celor două unităţi de învăţământ în zilele viitoare. Vor fi verificate şi examenele psihologice susţinute de către cei doi profesori la începutul anului şcolar. De asemenea, la nivelul şcolilor vor fi realizate cercetări de către comisiile de disciplină”, se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că la Costâna ancheta Inspectoratului şcolar este în desfăşurare, joi fiind prezentă o echipă de control la unitatea de învăţământ, dar nu s-a putut lua legătura cu profesorul inculpat deoarece îşi luase concediu fără plată.

Două persoane bănuite de agresarea sexuală a unor minori au fost fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, acestea fiind cercetate în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, cercetările au fost continuate vineri într-o cauză din 12 ianuarie 2022, când o elevă în vârstă în vârstă de 14 ani a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator din partea unui bărbat în vârstă de 59 de ani.

După continuarea cercetărilor în caz, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente ce a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de a beneficia de arest la domiciliu.

Tatăl a două fetiţe agresate sexual a incendiat o mașină, din răzbunare

Totodată, s-au continuat cercetările într-un dosar complex din luna decembrie 2021, fiind administrat material probator şi efectuate două percheziţii domiciliare.

Totul a pornit de la faptul că în data de 6 decembrie 2021 o femeie de 51 de ani din Suceava a reclamat faptul că autoturismul său, parcat în fața blocului, a fost incendiat. În cursul zilei de 17 decembrie, polițiștii au identificat autorul incendierii, reținându-l pentru 24 de ore, ulterior bărbatul fiind arestat. Însă, din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul care a incendiat mașina este tatăl a două fetițe minore (una de 3 ani și cealaltă de 7 ani) și ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe proprietara mașinii incendiate, Maria P., educatoare la o grădiniță din Bosanci, pe care a acuzat-o de viol și agresiune sexuală asupra fiicelor sale.
Din verificările ulterioare ale Poliției, s-a descoperit că aceste acte de agresiune sexuală (femeia le-ar fi introdus fetițelor degetele în vagin) asupra minorele au existat, fiind identificată chiar și o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate.

În urma probatoriului administrat și a doua percheziții efectuate vineri pe raza localităţilor Suceava și Bosanci, s-a dispus reținerea femeii pentru 24 de ore. Ulterior, femeia a fost arestata pentru 30 de zile. Ecaterina VICOL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei