Euro rămâne la trei bani de „cota” 5 lei

1analiza

Dimensiune font:

| 21-04-2024 22:17

* un raport recent al unei bănci comerciale estimează, pentru finalul anului un curs, un curs al euro de „5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare” * această valoare este apropiată de media anuală de 5 lei/euro estimată pentru 2024 în ultima proiecție a Comisiei Naționale de Prognoză

În ciuda nivelului oscilant al aversiunii față de risc existent pe marile piețe, leul a reușit să rămână „cea mai stabilă monedă” din regiune.

Față de săptămâna precedentă, când a fost atins minimul ultimei luni și jumătate de 4,9678 lei, cursul euro s-a instalat în perioada analizată peste pragul de 4,97 lei, iar media a crescut de la 4,9737 la 4,9764 lei. La rândul său, culoarul de tranzacționare a urcat la 4,972 – 4,977 lei.

Până la jumătatea lunii viitoare, când se va desfășura ședința de politică monetară, indicii ROBOR s-au oprit deasupra pragului de 6%, care reprezintă dobânda pentru facilitatea de depozit cu care BNR remunerează banii plasați de băncile comerciale.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 se situează până la sfârșitul lunii iunie la 5,90%/an.

Săptămâna trecută, Finanțele s-au împrumutat cu un total de peste 1,11 miliarde lei, cu scadențele în aprilie 2028 și 2030, la randamente medii de 6,24%, respectiv de 6,61%/an. Totodată, Trezoreria a atras 3,2 miliarde lei de la populație prin emisiunea de titluri Fidelis.

Dolarul câștigă teren

Vineri dimineață, euro a scăzut la 1,0610 dolari, după riposta de mică amplitudine a Israelului la atacul cu rachete și drone al Iranului, din urmă cu o săptămână. A urmat o revenire a apetitului pentru risc, iar declarațiile făcute de mai mulți oficiali ai conducerii BCE conform cărora este necesară reducerea în iunie cu jumătate de punct procentual a ratelor de referință în urma scăderii inflaţiei, nu a afectat performanța monedei unice, care a urcat până la 1,0678 dolari și a închis pe piețele americane la 1,0655 dolari.

În piața locală, dolarul a crescut marți la 4,6818 lei, iar la sfârșitul săptămânii media a fost stabilită la 4,6687 lei, mai mult cu 17,3 bani față de finalul anului trecut.

Francul elvețian, considerat drept un „activ sigur”, s-a apreciat față de euro, iar cursul a crescut de la 5,1094 lei, la începutul săptămânii, la 5,1404 lei, în ședința de vineri.

Pariurile puse pe întârzierea de către Banca Angliei a momentului primei tăieri a ratei de referință, în ciuda faptului că inflația din Marea Britanie a scăzut în martie la 3,2%, față de 3,4% în luna precedentă, au afectat performanța lirei sterline iar cursul a scăzut vineri la 5,8125 lei, mai mult cu 9 bani față de finalul lui 2023.

Vineri, prețul gramului de aur a crescut de la 356,8680 lei la 357,7647 lei, față de 359,4100 lei la jumătatea săptămânii. Metalul galben a fluctuat între 2.371,40 – 2.402,80 dolari/uncie.

Evoluția apreciativă a metalelor prețioase este pusă pe seama tensiunilor geopolitice și militare la nivel mondial (războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, criza dintre China și Taiwan), dar și pe scăderea șanselor unei aterizări economice ușoare a economiei americane, în cazul în care Rezerva Federală se concentrează pe inflație prin menținerea dobânzii la valori ridicate pentru mai mult timp.

Un rol important revine și achizițiilor mari de metal galben la care recurg băncile centrale, în special cele din China, Turcia, India sau Polonia.

S-a înjumătățit recompensa primită de „minerii” de bitcoin

Vineri, a avut loc un eveniment așteptat de piața criptomonedelor: operațiunea prin care a fost înjumătățită (halving) recompensa primită de „minerii” care contribuie la crearea de bitcoin.

Cantitate totală de bitcoin a fost definită la 21 de milioane de unități de creatorul (creatorii) cunoscuți sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, iar obiectivul „înjumătățirii” este acela de a controla rata de emitere a bitcoinilor. Următoarea operațiune de halving va avea loc în 2028. Până în prezent au fost „minați” peste 19 milioane de bitcoini, iar nivelul maxim ar urma să fie atins până în 2040.

Piața a răspuns cu calm la operațiune, bitcoin oprindu-se deasupra pragului de 60.000 dolari, semn că investitorii luaseră deja în calcul această măsură, după ce în 11 martie a fost atins maximul istoric de 73.797 dolari.

Bitcoin fluctua la sfârșitul săptămânii între 64.651 și 65.705 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 3.130 – 3.196 dolari.

 Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Bătaie în Parlament între Dan Vîlceanu şi Florin Roman
21/05/2024 15:32

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, intre Dan Vilceanu şi Florin Roman, care a avut loc in antecamera sălii de plen, in care se vede cum cei doi se imping iar Vilceanu incearcă să il muşte ...

 Încrederea managerilor români în economie este la cote maxime
21/05/2024 15:13

 Încrederea managerilor romani in economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii patru ani, conform celui mai recent studiu Confidex. Cele mai optimiste sunt companiile din servicii, iar ...

Lege nouă pentru românii care au bani pe card! Ce nu mai au voie să facă toți cetățenii
21/05/2024 14:01

S-a dat o lege nouă pentru romanii care au bani pe card! Această regulă se aplică la toate bancomatele din Romania, indiferent dacă o persoană este client Raiffeisen, BCR, BRD, ING sau Banca Transilvania. ...

UE are tot mai puține animale
21/05/2024 13:31

 Efectivele de animale din Uniunea Europeană au scăzut anul trecut comparativ cu 2022, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Efectivele de porcine ...

Momeala facturilor, arma preferată de hackeri
21/05/2024 13:29

 Infractorii cibernetici se bazează pe redirecţionări deschise, pe momeli de facturi restante şi pe tehnici de tip Living-off-the-Land (LotL) pentru a trece de sistemele de securitate, relevă raportul ...

Mergi la vară în vacanță în Grecia? Care sunt prețurile alimentelor din supermarketurile grecești față de cele din România
21/05/2024 11:50

 Uleiul de măsline, pestele, dulceata, sucul de rosii sau ceapa sunt mai scumpe in Romania decat in Grecia, iar in schimb carnea de vită sau de pui, branza feta sau orezul sunt mai scumpe in supermarketu ...

Cum vor fi afectate prețurile produselor petroliere de moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi
20/05/2024 19:53

Analistii urmăresc pietele petroliere pentru a vedea cum vor reactiona la o nouă incertitudine in Orientul Mijlociu după moartea presedintelui iranian Ebrahim Raisi intr-un accident de elicopter ce a avut lo ...

  Secetă pedologică moderată şi puternică, în Moldova
20/05/2024 09:00

  Seceta pedologică moderată şi puternică la graul de toamnă se va menţine pe suprafeţe extinse din Moldova şi Oltenia, local in nordul, nord-estul, estul, centrul, vestul şi sudul Munteniei, nor ...

Numărul bugetarilor, în scădere
20/05/2024 08:25

Numărul posturilor ocupate in instituţiile şi autorităţile publice din Romania era, in martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acest ...

Peste trei sferturi dintre români vor să-și instaleze panouri solare sau pompe de căldură
20/05/2024 08:24

Eficienta energetică a locuintei a devenit o preocupare majoră pentru multe gospodării, 80% dintre romani afirmand că au investit in proiecte de izolatie termică a casei, scopul fiind atat cel de a reduce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei