Fiecare ieşean cu farmacia sa

Noi, localnicii, ne-am obişnuit de ani buni cu peisajul şi nu ne mai impresionează. Nu-l mai băgăm deloc în seamă. În schimb, un turist străin sau unul „înstrăinat” cu valul de emigraţi din anii '90, face şoc la propriu. Caz concret şi foarte recent. Un amic, revenit în urbe după aproape un sfert de secol de peregrinări prin ambele Americi, m-a rugat să-l însoţesc la o promendă prin zona Centru – Copou, cuprins de nostalgiile studenţiei. Prima constatare i-a provocat o foarte mare minunare şi nicio explicaţie: de unde puzderia asta de farmacii? A numărat vreo aproape 40 de asemenea prăvălii ultraspecializate, mergând agale din Piaţa Unirii până la Stadion.

„A recidivat cumva Cernbobâlul?”, m-a întrebat, ironic, fostul coleg, arătând spre puzderia de farmacii care fac concurenţă ciupercilor de după ploaie. „Chiar în aşa hal au dat bolile peste ieşeni?”. N-am avut replică şi nici încotro, aşa că m-am pus pe documentare...

În clipa de faţă, în oraş (fără a lua în considerare zona metropolitană), funcţionează constant şi la propriu circa trei sute şi ceva de dughene cu şarpele încolăcit. Cifrele diferă un pic, de la sursă la sursă. Nu esenţial şi nimeni nu poate băga mâna-n foc că deţine adevărul absolut în statistica asta. Minimul ar fi de 308, maximul de 322, eu am numărat 316 (e posibil să fi scăpat câteva, dar şi să fi dublat ceva).

La aproximativ 350.000 de locuitori permanenţi şi efectivi câţi are oraşul, asta ar însemna că e o farmacie la 1.000 de cetăţeni. Copii, tineri, bătrâni, bolnavi, sănătoşi, cvasi-morţi, nu contează, la grămadă. N-am inclus aici farmaciile „naturiste” şi, evident, cele veterinare (asta-i o altă discuţie, au dat bolile atroce şi-n cotarlele de companie).

Scoţând din calcul cele non-stop, la un program uzual 8 - 20 (21), un timp mediu de servire a unui client de 3-4 minute şi faptul că majoritatea farmaciilor lucrează cu două ghişee (case de marcat) active, aritmetica ne arată un flux de 30 de „bolnavi” pe oră, adică 360 zilnic, la un singur punct de desfacere. Capacitatea totală ajunge la 140.000 de persoane în 24 de ore. În ritm domol, lejer şi fără stres. Adică, fiecare ieşean ar merge să-şi ia pastile o dată la 2-3 zile...

Ok, sunt şi timpi morţi, uneori ore întregi în care nu intră niciun muşteriu. Dar ăsta nu-i fenomen care să conteze. Altfel, nu s-ar fi ajuns la asemenea detentă a business-ului. Care continuă a se dezvolta într-un ritm uluitor, surclasând la modul umilitor sucursalele bancare, covrigăriile, amaneturile, casele de pariuri ori tavernele de colţ de stradă.

Pe de altă parte, e foarte clar că nu-s decât cel mult câteva duzini de suferinzi care să aibă nevoie aproape zilnic de hapuri. Cei mai mulţi, la o singură vizită, îşi fac stocul pe luna-ntreagă. Atunci, cum? De unde şi de ce?

Răspunsul e simplu. Şi complicat în acelaşi timp. Nicio farmacie nu s-ar ţine din vânzarea la liber de aspirine, piramidoane şi alifii pentru reumatism. Toate, absolut toate, trăiesc din decontările cu Casa a reţetelor eliberate la foc automat de către medici. De familie, de spital, de exemplu ori de dimineaţă, nu contează. Curg într-o veselie, mai ceva ca la robinet.

Starea de sănătate a crescut? Aşa sună declaraţiile celor de la stăpânire. Statistica, aritmetica şi potopul de reţete arată că suntem mai bolnavi ca niciodată. Tare-i complicată realitatea, câteodată... Marcel FLUERARU