FIUL LUI MIHAI EMINESCU

Eminescu_2 (1)

Dimensiune font:

| 15-06-2022 10:39

 Fiul lui Mihai Eminescu

 

 

Despre copilul natural al poetului Mihai Eminescu se ştiu puţine. De altfel, până să-i fie descoperit certificatul de naşteri, mărturiile contemporanilor poetului păreau simple fantasmagorii. Pe fiul lui Eminescu îl chema Mihai Lăzăreanu şi a fost făcut cu fata morarului din satul Cucorăni, o localitate la doar trei kilometri de Ipoteşti.

”Copilul a fost botezat Mihail şi el a venit pe lume în ziua de 19 iunie 1877, la Ipoteşti (conf. cert. naşt. nr 38/1877, primăria Cucorăni), având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a morarului din Cucorăni, o blondă frumoasă, care se va căsători ulterior cu Ion Lăzăreanu, un pădurar de 32 de ani. Acesta o va accepta de soţie numai după ce căminarul Eminovici, bunicul noului născut, îi va asigura băieţelului o convenabilă întreţinere, printr-o înţelegere secretă între cele două părţi”, precizează scriitorul Cristian Petru Bălan în eseul ”Fiul natural al lui Mihai Eminescu”, publicat pe pagina poezie.ro.

Copilul a fost conceput de Eminescu în timpul unei vacanţe, când s-ar fi îndrăgosit de fata morarului. Mihail Lăzăreanu, fiul marelui poet, a fost botezat de Henrieta, sora lui Mihai Eminescu, iar Gheorge Eminescu, pentru a nu se isca un scandal nedorit în sat, îi asigurase copilului tot ce îi era necesar traiului. Se precizează că iniţial copilul se numea Ilie, dar la insistenţele Henrietei şi, se presupune, şi ale lui Mihai Eminescu, copilul a primit şi numele de Mihail. Specialiştii spun că Eminecu nu şi-a lăsat de izbelişte copilul. Când avea bani îi trimitea şi s-a întâmplat să-l viziteze în repetate rânduri.

Mihai Eminescu s-a interesat de el când era elev la Pomârla, vizitându-l. Iată câteva rânduri din depoziţia petentului: «Tatăl reclamantului stătea în căsuţa boierească Ichim; iar peste drum stătea boierul Eminovici. Bătrânul Lăzăreanu era paznicul acestei păduri. Între noi se amesteca adesea şi juca cu plăcere mingea-ţic Mihai Eminescu, sau cum îi ziceam noi copiii satului: Cuconaşul Mihai. Reclamantul era de 5-6 ani pe vremea aceea, pe la 1883 sau 1884, şi duduca Hanrieta, sora lui Eminescu venind să privească şi ea hârjoana noastră a tuturora, aducea de mânuţă pe fiul paznicului, reclamantul de azi, pe care îl dezmierda şi îl numea într-una Mihai, zicând că ea l-a botezat şi ea i-a dat numele Mihai, ca şi fratele ei», citează scriitorul Ion Ionescu Bucovu în ”Confluenţe Literare”, din actele de la tribunalul Botoşani, prin care Ilie Lăzăreanu a primit oficial şi numele de Mihail dat de Henrieta.

La maturitate, Mihai Lăzăreanu, fiul lui Eminescu, spun contemporanii săi, semăna atât la fizic, cât şi la caracter cu tatăl său. „Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viaţa burlac”, precizează Cristian Petru Bălan. Fiul lui Eminescu a fost un simplu funcţionar fiscal şi a murit la Botoşani la vârsta de 67 de ani.

Totodată, în rândul junimiştilor s-a zvonit că Eminescu ar mai fi avut un copil cu Veronica Micle, născut mort însă.



 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mesaje de Paște 2024. Urări de „Paște Fericit!” și mesaje prin care le spui „Hristos a înviat!” celor dragi
05/05/2024 11:40

 Sărbătorile pascale 2024 sunt un bun prilej pentru a transmite celor dragi, care nu sunt alături de tine, mesaje de Paste, urările de „Hristos a inviat” si felicitările aducandu-le un str ...

Vreme caldă de Paști
05/05/2024 08:27

Vremea va fi caldă iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse in perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteo ...

Mesaje de Paște 2024. Cele mai inspirate urări, felicitări și SMS-uri de
04/05/2024 11:58

   Sărbătorile pascale din 2024 sunt un prilej pentru a transmite mesaje de Paste, urările si felicitările făcandu-le sărbătorile mai fericite celor dragi. Trimiterea de mesaje si felicităr ...

Amenzi până la 3.000 lei pentru românii care stau la bloc și au balcon. Ce nu au voie să facă?
04/05/2024 10:47

 Amenzi pană la 3.000 lei pentru romanii care stau la bloc si au balcon. Ce nu au voie să facă? Iată ce trebuie să evitati să faceti incepand cu 1 mai.    Amenzi pentru romanii care stau ...

Când se spală rufele după Paște? Ce sărbători mai sunt în Săptămâna Luminată?
03/05/2024 15:44

 După Paste incepe o nouă săptămană cu sărbători si plină de restrictii pentru treburile casnice. Doar două zile au la dispozitie gospodine să spele rufe. Astfel că romanii nu vor poni masinile ...

Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în timpul nopții
01/05/2024 16:53

Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere in noaptea de marti spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orasului, scrie Le Figaro. Într-o singură oră au fost inregistrate 5.914 ...

Deschis în prima zi de Paşte: Cinema City din Iulius Mall, restaurantele şi cafenele din Palas. Mc Drive de la Family Market Bucium, program non-stop
30/04/2024 16:18

Deschis in prima zi de Paşte: Cinema City din Iulius Mall, restaurantele şi cafenele din Palas. Mc Drive de la Family Market Bucium, program non-stop Ca in fiecare an, de Paşte, centrele de shopping şi e ...

Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut  Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-italian-si-a-adunat-toate-lozurile-necastigatoare-cumparate-de-a
30/04/2024 12:33

 Un italian din Brescia, care a colectionat toate lozurile necastigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vietii, a calculat cati bani a pierdut si vrea astfel să contribuie la cresterea gradului de c ...

Un bărbat din Africa a fost condamnat la peste 3.000 de ani de închisoare. Ce acuzații i se aduc
28/04/2024 14:47

 Un bărbat din Zimbabwe, Africa a fost condamnat la 3.376 de ani de inchisoare, insă el va trebui să execute doar 65. Inculpatul a primit o sentintă judecătorească de 3.376 de ani de inchisoare in A ...

Comunicat de presă
26/04/2024 10:34

Comunicat de presă Vino să savurezi cele mai alese sortimente de cafea, la Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iasi, in Palas Campus Iasi, 26 aprilie 2024 Iubitorii de cafea de speciali ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei