Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica a fost trimis în judecată

cristian_busu_91292300

Dimensiune font:

| 07-12-2020 13:20

Cristian Buşu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general adjunct al SIF Oltenia, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Potrivit unui comunicat al Parchetului, acuzaţiile au legătură cu o declaraţie semnată de Cristian Buşu în faţa unui notar în anul 2014, în care atesta că îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Electrica.

„La data de 19.08.2014, inculpatul a declarat în faţa notarului public, în mod necorespunzător adevărului, faptul că îndeplineşte şi respectă criteriile de eligibilitate şi independenţă acceptate pentru acţionarii societăţii, menţionate la art. 17 alin. (2) Ut. a) - k) din Actul constitutiv al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - ELECTRICA SA Bucureşti, deşi acesta nu îndeplinea criteriul prevăzut la art. 17 alin. (2) Hi. j) referitor la faptul că în ultimii cinci ani, nu a ocupat o poziţie în cadrul unei autorităţi de stat centrale sau locale sau în societăţi concurente, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine", spun procurorii.

În prezent, Cristian Buşu este conferenţiar universitar (doctor în economie) la Academia de Studii Economice şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general adjunct al SIF Oltenia.

De-a lungul timpului, el a ocupat mai multe funcţii importante, printre care secretar de stat în Ministerul Energiei (2015-2017), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica (septembrie 2014 - aprilie 2018), director economic la Fondul Proprietatea (2009-2013), consilier economic în Guvernul României (2005-2009). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Lichidatorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 227/F/21 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 1663/89/2021, privind debitoarea S.C. PRODIVA S.R.L. Huşi, având C.U.I. 35582319, sediul social în mun. Huşi, str. Dobrina, nr. 17, Corp C2, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/80/2016, notifică deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi intrarea ȋn faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 03.02.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 14.02.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 11.03.2022. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 18.02.2022, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Românii cu salariul minim pe economie riscă să moară de foame
26/01/2022 16:37

Salariul de bază minim brut pe ţară este insuficient pentru acoperirea nevoilor traiului zilnic al unei familii, potrivit unui raport al Avocatului Poporului privind respectarea dreptului la muncă, lansat, ...

Propunere - HORECA, scutită de impozit timp de trei luni
26/01/2022 12:15

Ministerul Finanţelor a publicat in procedură de transparenţă decizională un proiect de act normativ prin care propune prelungirea scutirii, pe o perioadă de 180 de zile, de la plata impozitului specific ...

Consolidarea poziției în piață a societății BELLISIMA FASHION SRL prin  realizarea de investiții în echipamente în scopul dotării unei săli de fitness
26/01/2022 12:15

 Consolidarea pozitiei in piată a societătii BELLISIMA FASHION SRL prin realizarea de investitii in echipamente in scopul dotării unei săli de fitness

Succesul UiPath a stimulat visurile „unicornilor” din România – Reuters
26/01/2022 10:13

Cand producătorul de software UiPath a devenit primul start-up fondat in Romania care a dobandit statutul de unicorn (a fost evaluat la peste un miliard de dolari), in martie 2018, Sergiu Neguţ a ştiut ime ...

Bugetul romanilor alocat cheltuielilor online
26/01/2022 10:11

Romanii sunt printre liderii din Europa in ceea ce priveste cumparaturile online. Un studiu recent a aratat ca acestia reprezinta aproape o treime din totalul cumparatorilor online din zona. Romanii adora sa pr ...

Ordonanța privind noua schemă de compensare și plafonare a facturilor la energie nu va intra în ședința de Guvern
26/01/2022 10:00

Ordoanta privind noua schemă de compensare si plafonare a facturilor romanilor la gaze si energie electrică nu va intra astăzi in sedinta de guvern, a anuntat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Florin Ci ...

Angajatorul care oferă 9.200 de euro, dar nu găsește oameni
26/01/2022 09:45

Există o meserie foarte bine plătită in Romania si care este la mare pret in această perioadă. Angajatorii caută oameni calificati intr-un domeniu important. Rectorul Universităţii Politehnica Bucure ...

România, amenințată de criza alimentelor. Prețurile au luat-o razna
26/01/2022 09:30

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a spus, marti seara, ce solutii are pentru criza preturilor la alimente din Romania, apărută in urma scumpirii energiei. Potrivit ministrului, criza preturilor " ...

”Granturi pentru capital de lucru” AMA R&D GROUPE SRL „SPRIJIN FINANCIAR DE TIP CAPITAL DE LUCRU IN CONTEXTUL COVID 19”
26/01/2022 09:00

 ”Granturi pentru capital de lucru” AMA R&D GROUPE SRL „SPRIJIN FINANCIAR DE TIP CAPITAL DE LUCRU IN CONTEXTUL COVID 19”

 LA LANSAREA PROIECTULUI „ACHIZIȚIE UTILAJE PENTRU SC DAROCONSTRUCT SRL IAȘI” SC DAROCONSTRUCT SRL anunță:
26/01/2022 09:00

  LA LANSAREA PROIECTULUI „ACHIZITIE UTILAJE PENTRU SC DAROCONSTRUCT SRL IASI” SC DAROCONSTRUCT SRL anuntă:

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei