De serviciu, de ziua lui, a salvat o viață.
Dimensiune font:
Un apel la 112 i-a alertat în această noapte pe polițiștii din Podu Iloaiei. Un bărbat de 35 de ani a cerut ajutor după ce casa bunicii lui a fost cuprinsă de flăcări. Bătrâna în vârstă de 93 de ani nu putea să iasă din casă, după ce soba luase foc. Primii care au ajuns la locuința femeii au fost ag. Teodor Buculei, ag. Ștefan Tănase de la Postul de politie din Podu Iloaiei și agentul de Politie Locală Sergiu Apostol. Podul casei ardea, iar în camera în care era bătrâna abia dacă se putea respira. Cei trei au scos femeia din casă și au stins flăcarile până au ajuns pomperii. Bătrâna este acum în afara oricărui pericol. Misiunea a fost cu atât mai specială cu cât a dovedit încă o dată că indiferent de moment, polițiștii sunt pregătiți să își facă datoria, chiar dacă își sărbătoresc ziua de naștere. P. FILIP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau