Ghinioanele unui ieșean aruncat în stradă de propriul tată

3ochelari

Dimensiune font:

| 07-01-2021 23:36

Alin F. (27 de ani) a fost, până de curând, un tânăr liniştit, care şi-a văzut de-ale lui, biografia sa neieşind cu nimic în evidenţă. Locuieşte într-un sat din Zona Metropolitană şi, ca mulţi alţii de seama lui, după terminarea cu chiu cu vai a celor opt clase elementare, s-a mulţumit să trăiască din mici ciubucăreli cotidiene şi să-şi facă veacul pe la birturile din sat. Din ce în ce mai puţină muncă şi din ce în ce mai multă băutură...

Comportamentul acesta l-a adus pe ieșean, în primăvara lui 2019, pentru prima dată în faţa judecătorilor. Asta după ce, într-o seară, a ajuns acasă mort de beat. Nici taică-său nu era mai treaz, s-au luat la harţă, Alin i-a înfipt un pumn în gură de l-a întins pe jos. Neputând riposta fizic, bătrânul a chemat poliţia, iar a doua zi a mers în instanţă, cerând emiterea unui ordin de protecţie împotriva fiului. A câştigat procesul, iar Alin a fost evacuat din casa părintească, ajungând să ducă un trai de om al străzii.

Culmea ghinionului: a trecut pe lângă poliţişti exact când aceştia studiau imaginile video

Fără vreo meserie, fără prieteni care să-l ajute, acestuia i-a fost greu să supravieţuiască pe străzile Iaşului. Neavând altă variantă, s-a apucat de mici furtişaguri, valorificând la preţuri de nimic bunurile sustrase. Banii câştigaţi îi risipea la bodegile din zona Târgu Cucu. Nopţile le dormea pe băncile de pe Esplanada din spatele Halei Centrale, iar dimineaţa hoinărea prin zonă, căutând vreo „combinaţie” ceva, ca să aibă ce bea în cursul după-amiezilor.

În data de 8 septembrie 2019, a crezut că a dat lovitura vieţii. Umbla agale pe strada Sărărie, coborând cu multă lehamite în el spre Târgu Cucu. La câţiva metri mai jos de Arcadia, s-a înveselit subit. O casă oarecum dărăpănată avea una din ferestre larg deschisă. Convins că-i vorba de o clădire părăsită şi cu speranţa că va găsi ceva ce poate vinde repede, a sărit gardul, apoi geamul şi, când a văzut ce-i înăuntru, a sărit în sus de bucurie. Trei covoare persane mari şi în stare foarte bună îi făceau cu ochiul. Valoarea lor avea să fie estimată la 3.000 lei.

Prea grele pentru a le putea înşfăca pe toate o dată, s-a mulţumit doar cu două. Le-a luat, a coborât câteva sute de metri, până la casa unei gospodine cu care se ştia oarecum. I cerut femeii 100 lei, spunându-i că dacă-i dă banii pe loc, în câteva minute îi mai aduce un covor ca bonus. Cei doi au bătut palma, iar Alin a respectat înţelegerea. Lucru ce avea să-l coste, întrucât între cele două case se află un imobil recent construit şi dotat cu camere de supraveghere.

Casa dărăpănată nu era deloc părăsită, în ea locuind o pensionară care ieşise în oraş cu diverse treburi. La întoarcere, bătrâna a văzut imediat lipsa covoarelor şi a reclamat furtul la poliţie. A doua zi, investigatorii au cercetat zona, au studiat imaginile suprinse de camere, dar figura suspectului nu le spunea nimic. Pentru că Alin n-avea cazier şi nu figura în baza lor de date. Însă, total neinspirat, acesta şi-a găsit tocmai atunci să urce pe Sărărie. Poliţiştilor nu le venea să creadă că au aşa noroc. S-au frecat bine la ochi, s-au mai uitat o dată pe imagini, apoi l-au reţinut pe tânăr. Iniţial, Alin a negat cu desăvârşire, dar în clipa în care i s-au arătat imaginile, l-a luat cu frică, recunoscând imediat totul. Mai mult, i-a condus pe oamenii legii la casa femeii căreia îi vânduse covoarele.

Cum prejudiciul a fost recuperat, iar inculpatul s-a dovedit cooperant pe tot parcursul procesului, judecătorii i-au dat, prin sentinţa din data de 8 mai 2020, o condamnare de un an şi patru luni, dar cu suspendare.

A câştigat 25 lei în urma spargerii, dar are de plătit 3.000 de lei cheltuieli judiciare

Văzând că a scăpat aşa de ieftin, Alin a recidivat după numai o lună şi jumătate. De data asta, şi-a mutat teatrul operaţiunilor. A ales zona Tudor Vladimirescu, considerând-o mult mai mănoasă şi fără riscuri. Astfel, în dimineaţa de 29 iunie, ajuns în parcarea din spatele Facultăţii de Mecanică, atenţia i-a fost atrasă de o autoutilitară Mercedes parcată un pic cam strâmb. „S-ar putea să fie descuiată”, şi-a spus el, încercându-şi norocul la portiera din stânga-faţă. Nu era descuiată, dar n-a vrut să renunţe. A căutat prin jur, a găsit repede o bucată de sârmă groasă, s-a întors şi a forţat portiera. După care a înşfăcat din torpedoul maşinii o pereche de ochelari de vedere şi o sculă multifuncţională de tip patent-briceag. Bunuri evaluate de păgubit la aproximativ 400 lei.  Alin le-a vândut imediat doar cu 25 lei, bani din care şi-a cumpărat etnobotanice.

De data asta a fost prins şi mai rapid. Nu doar camerele de supraveghere l-au deconspirat, ci şi cele două amprente lăsate pe portieră. Avea cazier şi figura în baza de date a Poliţiei. Arestat imediat, a fost trimis în judecată pe 23 iulie, procesul s-a întins până alaltăieri, iar Alin n-a mai beneficiat de nicio clemenţă. Fiind în situaţie de recidivă postcondamnatorie, i s-a revocat suspendarea primei pedepse, iar în urma contopirii a primit doi ani şi două luni de închisoare cu executare. Plus obligaţia de a plăti 3.000 lei cheltuieli judiciare. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CTP repune în circulaţie cursele speciale pentru elevi şi studenţi
08/05/2024 09:07

Începand de miercuri, 8 mai, odată cu reluarea cursurilor după vacanţa de Paşte, Compania de Transport Public (CTP) reintroduce in circulaţie cursele speciale pentru transportul elevilor şi studenţ ...

Miroslava va avea piaţă agroalimentară
08/05/2024 09:02

* aceasta va fi amenajată in apropierea căminului cultural, valoarea estimată a investiţiei ridicandu-e la 1.258.226,07 lei Întruniţi in şedinţă extraordinară de indată, consilierii locali ai c ...

Opăriți cu borș
08/05/2024 09:00

Doi fraţi din Botoşani au fost la un pas de tragedie, după ce s-au opărit cu ciorbă fierbinte, in timp ce se jucau prin casă. Unul dintre băieţii de 2 si 3 ani s-a ales cu mai multe arsuri de gradul I, ...

Tabloul „Ecce Homo” va fi expus joi, pentru prima dată, la Muzeul Municipal din Iaşi
08/05/2024 08:45

Expoziţia aduce in premieră la Iaşi una dintre cele mai importante capodopere ale artei europene din Romania, fiind cea mai valoroasă lucrare expusă vreodată in capitala Moldovei. Lucrarea „Ecce Hom ...

Palatul Culturii ar putea fi desemnat, pentru al doilea an consecutiv, „Destinația anului în România”
08/05/2024 08:45

* cel mai bine clasat obiectiv al Iasului in competitie este Palatul Culturii, la categoria „Atractii Cultural-Educative”, monumentul-simbol al capitalei Moldovei situandu-se, după numărarea celor ...

Doi ieșeni au furat un sfert de tonă de cârnaţi şi pastramă
08/05/2024 08:44

Prin incheierea finală de  cameră preliminară, s-a dispus inceperea procesului impotriva celor mai năzdrăvani hoţi din ultimii ani. Fomiştii secolului. Paul B. şi Cristi C. sunt acuzaţi de furt ca ...

Ieşenii nu mai consumă alcool ca-n anii precedenţi
08/05/2024 08:39

Mai toţi comercianţii ieşeni şi-au greşit socotelile cu sărbătorile pascale. Au mizat pe vanzări maxime, dar n-au cules nici măcar praful de pe tobă. Criza e mult mai profundă decat o arată statisti ...

Iașul, în topul orașelor în care găseşti cel mai greu un loc de parcare
08/05/2024 08:35

Iasul ocupă un nedorit loc 4 la nivel national in privinta dificultătii de a găsi un loc de parcare, arată datele unui studiu realizat recent de o firmă de specialitate. Înaintea capitalei Moldovei, ...

Parcul fotovoltaic de la Țuțora are nevoie de aviz de mediu
08/05/2024 07:21

* investiţia se va intinde pe o suprafată de 5 hectare şi va avea o valoare de 1.219.411,20 de lei inclusiv TVA, urmand să fie realizată cu fonduri europene Agentia pentru Protectia Mediului (APM) va anal ...

O nouă şansă pentru persoanele cu diabet
08/05/2024 07:21

Persoanele cu diabet de tip II sau cele insulinodependente au o nouă şansă pentru a-şi putea menţine in echilibru nivelul de zahăr din sange, recomandat de medici, odată cu lansarea pe piată, incepand d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei