Grevă japoneză în Primăria Iaşi

1razboi total

Dimensiune font:

| 26-04-2021 00:00
Respingerea bugetului municipiului Iași a transformat scena politică locală în teatru de război, iar acuzațiile curg și dintr-o parte și din cealaltă parte a spectrului politic *  primarul municipiului Iași spune că de astăzi intră în grevă japoneză, în vreme ce oponenţii din USR spun că mai indicată ar fi demisia edilul-şef * şi social-democraţii ieşeni susţin că ceea ce s-a întâmplat în plenul Consiliului Local Iași reprezintă o palmă adresată administrației conduse de primarul Mihai Chirica, anunțân că „PSD  nu a vrut să fie părtaș la un simulacru de buget”

 

Primarul Mihai Chirica s-a arătat „indignat şi revoltat” de respingerea, joi, de către USR-PLUS a bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pentru anul în curs, afirmând că această formaţiune politcă reprezintă „o adunătură de oameni care nu au nimic de-a face cu românii”. Edilul-şef a anunţat că în semn de protest faţă de respingerea de către USR-PLUS a proiectului de buget, începând din această săptămână, el împreună cu ceilalţi angajaţi ai municipalităţii vor intra în grevă japoneză. „Colegii mei vor face acelaşi lucru, urmând să începem pichetarea Primăriei începând de luni, 26 aprilie. USR-PLUS nu are ce căuta la guvernare locală. Este decizia mea. Dacă cei de la USR-PLUS vor alegeri anticipate, îi provoc. Oricând, începând din această clipă. Nu-i voi lăsa să calce oraşul în picioare. Pentru mine, cei de la USR-PLUS nu mai există!”, a afirmat edilul. „Este o mizerie ceea ce au făcut, sunt complet indignat şi revoltat, pentru că nu am cerut nimic pentru mine şi am muncit pentru ca toată lumea să primească răspunsul la amendamentele pe care le-au propus. Nu este normal să ai pretenţii ca amendamentele tale pentru şcoli să-ţi fie aprobate, iar tu să repingi căminele de la Virgil Madgearu, de la Dimitrie Sturza sau de la Dimitrie Leonida, asta doar pentru că ele cu fost depuse de cei de la PMP. Resingi proiectul Civica pentru spaţiile verzi din spatele blocurilor, respingi finanţarea pentru crearea de locuri de joacă pentru copii, respingi finanţarea pentru cele două spitale aflate în administrarea Primăriei şi asta doar pentru faptul că ele au fost propuse de Executivul Primăriei? Ai blocat finanţarea pentru centrele de vaccinare, nu avem cu ce plăti cele 12.800 de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, nu mai putem asigura liberele de circulaţie pe mijloacele de transport în comun pentru pensionari, nu avem resurse în momentul de faţă pentru a plăti facturi. Trăim din ceea ce am acumulat până în ziua de astăzi. Nu este normal să-ţi laşi viaţă la îndemâna unor oameni atât de iresponsabili. Statul trebuie să facă ceva. Democraţia este democraţie, dar prostia trebuie pedepsită. Aceşti oameni (care au respins bugetul municipiului Iaşi – n.r.) trebuie extraşi din clasa politcă, trebuie arătaţi cu degetul, trebuie scoşi afară de aici, pentru că locul lor nu este în România. USR-PLUS este un partid anti-naţional. Nu este normal să spui că noi, la culte, solicităm zero finanţare, cu alte cuvinte ca Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Comunitatea Cultului Mozaic, celelalte biserici creştine şi necreştine să primească zero lei de la buget? Şi asta doar pentru că tu eşti crescut într-un laborator şi nu ştii nimic despre istoria acestui popor? Cei de la USR-PLUS sunt mai răi decât Liviu Dragnea. Liviu Dragnea este minciună faţă de ei”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Derogare de la Guvern

Şeful municipalităţii a anunţat că, în acest moment, în contul Primăriei au mai rămas doar şapte milioane de lei, toate celelalte sume fiind dirijate pentru asigurarea bunei funcţionări a oraşului până la aprobarea unui nou buget. „Am sesizat Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi pentru a ne comunica care ar fi modalitatea legală prin care eu aş putea iniţia o altă Hotărâre de Consliu Local, în condiţiile în care legea interzice aprobarea unui nou buget, întrucât a expirat data limită până când era posibil acest lucru (23 aprilie 2021 – n.r.) pentru a putea găsi o soluţie în acest sens. Fac apel şi la celelalte instituţii ale statului, pentru a nu lăsa nişte persoane care nu vor să facă nimic pentru această naţiune să decidă în numele a 400.000 de locuitori. Nu pot să stau cu mâinile încrucişate când văd cum nişte oameni fără niciun pic de empatie pentru această comunitate îşi bat joc de ea”, a mai spus Mihai Chirica. Reamintim că în şedinţa extraordinară care a avut loc joi, plenul Consiliului Local a respins proiectul de buget al municipiului Iaşi, propus spre aprobare de Executivul Primăriei. În favoarea proiectului de hotărâre au votat consilierii locali PNL şi PMP, în timp ce consilierii USR-PLUS s-au abţinut de la vot, iar cei de la PSD au părăsit sala de şedinţe. 

Chichirău: „Solicit demisia urgentă a primarului Chirica”

Pe de altă parte, Cosette Chichirău, liderul USR Iaşi, spune că dacă nu este capabil să facă un buget, primarul trebuie  să plece! „Soluția decentă în cazul primarului Mihai Chirica nu este greva japoneză, ci demisia. Solicit așadar demisia urgentă a primarului Chirica din funcția de primar al Iașului. Greva japoneză pe care a anunțat-o este o dovadă că nu este apt să mai conducă această instituție”, spune aceasta. De altfel, parlamentarul ieşean susţine că USR Iaşi va vota bugetul atunci când acesta va conține mai mulți bani pentru școli și când vom va exista garanţia că Iașul va avea un parc industrial funcțional. „Am cerut lucruri de bun simț: parcuri industriale și logistice și digitalizarea Iașului. Fără scuze, fără isterie și victimizare. Vrem planuri reale. Domnule Chirica, unde va fi următorul parc industrial al Iașului? Dacă nu aveți un răspuns, plecați acasă”, a mai spus Cosette Chichirău.

PSD Iaşi: Scopul nostru este să ne facem treaba în CL

Şi social-democraţii ieşeni susţin că ceea ce s-a întâmplat în plenul Consiliului Local Iași reprezintă o palmă adresată administrației conduse de primarul Mihai Chirica. „PSD  nu a vrut să fie părtaș la un simulacru de buget și a ales să-și arate nemulțumirea prin neacordarea unui vot la proiectul propus în această formă de primarul Mihai Chirica. Este ușor să arăți cu degetul când nu ai venit cu nici un proiect clar și concret pentru ieșeni. Exact acest lucru l-au făcut primarul Mihai Chirica și colegii lui din Consiliul Local. Nu au propus nimic concret și clar pentru locuitorii municipiului Iași, lucru pe care colegii consilieri locali PSD l-au taxat în plenul instituției”, spune Marius Ostaficiuc, liderul filialei municipale a PSD.

 „Timp de șase luni PNL și USR-PLUS au blocat activitatea în oraș pentru că nu au avut capacitatea să negocieze și să ajungă la o înțelegere la nivel local, așa cum se întâmplă la nivel național. Scopul nostru este să ne facem treaba în CL. Nu există să refuzăm să dezbatem, am vrut să ascultăm amendamentele şi de la celelalte partide. Uitaţi că, coincidenţa a arătat că unele dintre amedamente propuse de PSD s-au regăsit şi pe lista altor partide, ceea ce este îmbucurător (...) Ori stabilim clar cine este Opoziţie şi cine este Putere în CL, ori stăm cu toţii la masă şi construim un buget de care să fim mândri, care să deblocheze situaţia şi care să dea Iaşului mai mult decât machete”, a declarat liderul de grup al consilierilor PSD, Bogdan Balanișcu. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Pelerinaje de Florii în județele Moldovei
27/04/2024 10:43

In această zi, vor avea loc mai multe pelerinaje organizate in Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Floriilor. Astfel, la Piatra Neamţ va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vietii. ...

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15, la Biserica Bărboi
27/04/2024 10:26

Purtătorul de cuvant al arhiepiscopiei Iasului, Lucian Apopei, a precizat că cei 60 de slujitori ai sfintelor altare vor străbate, ca si in anii precedenti, traseul Biserica „Sfintii Petru si Pavel” – ...

BCU Iași: Stagiu de formare profesională în Oslo și activități de mentorat pentru angajați
27/04/2024 10:09

În luna aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) au derulat activităti cu profil international prevăzute ...

BCU Iași încheie lucrările și activitățile prevăzute în proiectul RO-CULTURA
27/04/2024 09:57

Luni, 29 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) ii invită la Palatul Fundatiei Universitare „Regele Fer ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
27/04/2024 09:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei