Grevă la prestigiosul cotidian american The New York Times. Jurnaliștii cer salarii mai mari

new-york-times

Dimensiune font:

| 08-12-2022 21:10

Peste 1.000 de angajaţi ai prestigiosului cotidian american The New York Times au început o grevă la miezul nopţii de miercuri spre joi din cauza unui conflict salarial, o premieră pentru acest ziar în ultimii 40 de ani, potrivit sindicatului său, informează AFP.

Jurnalişti şi alţi angajaţi ai influentului cotidian newyorkez, care de multe ori stabileşte agenda ştirilor americane şi internaţionale, au decis să îşi înceteze activitatea pentru 24 de ore după eşecul negocierilor privind salariile şi contractul colectiv de muncă, potrivit sindicatului de presă NewsGuild of New York.

Conform acestei organizaţii, unul dintre punctele diferendului constă în refuzul conducerii ziarului de a creşte salariile angajaţilor într-un context naţional şi mondial marcat de creşterea inflaţiei.

"Peste 1.100 de angajaţi de la The New York Times şi-au încetat de acum munca, o premieră în ultimele patru decenii prin prisma acestui grad de amploare", a anunţat pe Twitter aceeaşi organizaţie sindicală.

Greva nu ar trebui să împiedice apariţia numărului de vineri al acestui cotidian. Un articol publicat pe site-ul The New York Times precizează că "în timpul grevei, angajaţii care nu sunt membri de sindicat şi se află în sala de redacţie vor fi în mare parte responsabili pentru producţia ştirilor".

Un protest în faţa sediului general al cotidianului american, situat în centrul cartierului Manhattan, este programat în jurul orei 18:00 GMT.

O purtătoare de cuvânt a ziarului a declarat într-un comunicat că negocierile salariale nu au eşuat şi că este "dezamăgitor că (angajaţii) recurg la acţiuni extreme în condiţiile în care nu am ajuns într-un impas".

Sindicatul a reacţionat spunând că membrii săi "vor să procedeze în aşa fel încât să existe cea mai bună redacţie pentru toţi".

Presa scrisă americană, într-o vreme înfloritoare şi prestigioasă, a avut de suferit, la fel ca toate companiile mass-media de anvergură, din cauza pandemiei de COVID-19 şi este afectată în prezent de inflaţie.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Vremea tot capricioasă - Unde lovesc ploi puternice și în ce zone cresc temperaturile cel mai mult
01/04/2023 11:02

După un episod de iarnă dezlăntuită la sfarsitul lunii martie, vremea se incălzeste. Meteorologii spun insă că vremea frumoasă va tine doar cateva zile, pentru că săptămana viitoare se anuntă o nou ...

Macron merge în China la începutul lui aprilie. Președintele francez cere Beijingului să ajute la stoparea agresiunii ruse
01/04/2023 09:45

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sambătă că se va deplasa in China „la inceputul lui aprilie”, transmite AFP si Agerpres. Vorbind in marja vizitei sale la Salonul agriculturii or ...

 Ai în bibliotecă multe cărți vechi și rare? Află unde le poți valorifica!
31/03/2023 14:19

Pentru fiecare persoană care detine cărti, acestea au o valoare importantă, fie prin faptul că sunt parte a culturii umanitătii, depozit de cunostinte utile, izvor de momente de relaxare si evadare din cot ...

Donald ​Trump a fost pus sub acuzare. Ce urmează și ar putea să-l împiedice asta să candideze din nou pentru Casa Albă?
31/03/2023 10:23

 Fostul presedinte Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din statul New York, o premieră istorică care este insă doar primul pas intr-un lung drum legal. Donald Trump  Justitia ...

Putin, la un pas de a pierde puterea. Cine îl va înlocui
30/03/2023 16:16

Vladimir Putin ar putea fi dat jos de la conducere de elita rusă inainte ca tribunalul de la Haga să apuce să-l judece pentru crime de război si de deportarea in Rusia a mii de copii ucraineni, anuntă un ...

Pragul de la care abuzul în serviciu este incriminat a scăzut la 9.000 de lei
30/03/2023 14:45

Legea care prevede pragul de la care abuzul in serviciu este incriminat va fi modificată. Liberalii spun că pragul va fi de 9.000 de lei. Ministerul Justitiei a anuntat că va sustine adoptarea de către Cam ...

Amicii lui Șoșoacă, scandal în Austria
30/03/2023 13:15

Deputaţii Partidul Libertăţii din Austria, de extremă dreapta şi cu orientare pro-Rusia, cu corespondent in AUR şi SOS in Romania, au părăsit joi camera inferioară a parlamentului austriac in timpul di ...

Emoțiile continuă pentru Donald Trump
30/03/2023 12:38

Fostul presedinte american Donald Trump va mai astepta incă o lună pană cand justitia va decide dacă il pune sub acuzare sau nu. Miliardarul este acuzat că ar fi cumpărat tăcerea unei actrite de filme pe ...

Dezastru în Israel. Oamenii au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți de reformele lui Netanyahu
27/03/2023 08:14

Zeci de mii de oameni au iesit din nou in stradă in intreg Israelul, după ce premierul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării. Ministrul s-a pronuntat impotriva planurilor controversate de refor ...

Noi detalii în cazul polițiștilor care luau pizza ca șpagă în Iași: Cum au fost prinși
25/03/2023 17:49

 Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Iasi au finalizat in aprilie 2021 dosarul in care mai multi agenti de la Rutieră sunt acuzati că au luat mancare drept spagă. Procurorii ie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei