Iaşiul, sufocat din cauza traficului. Transportul în comun este văzut ca o principală soluţie

20_11zon

Dimensiune font:

| 08-02-2024 00:34

Capitala Moldovei, Iașiul, unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării, este sufocată de maşini, iar acest lucru este resimţit din plin de populaţie. La orele de vârf, oamenii aşteaptă ore în şir, în autoturisme, pentru a ajunge acasă.

Transportul în comun este văzut ca o salvare din această situaţie, iar municipalitatea speră ca investiţiile să îşi spună cuvântul.

Iaşiul, sufocat de autoturisme

Potrivit datelor oficiale oferite de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, pe data de 31 decembrie 2023 erau 144.563 de autovehicule înmatriculate în municipiul Iași. Astfel, numărul autovehiculelor din Municipiul Iași a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani, având în vedere că în cursul anului 2016 în capitala Moldovei erau înmatriculate 88.000 de autovehicule.

Situația nu include şi cele câteva zeci de mii de autovehicule înmatriculate în alte județe și care aparțin fie studenților, fie unor familii care locuiesc efectiv în orașul Iaşi sau în comunele învecinate, dar care nu și le-au înmatriculat pe municipiul Iași. Unele estimări arată că numărul autovehiculelor aflate permanent în Iași, nu doar în tranzit, este de circa 180.000.

Astfel, autoturismele reprezintă un important factor care fac din Iaşi unul dintre cele mai poluate oraşe din România.

„Plecând de la acestă statistică, se vede foarte clar calitatea parcului auto privat, care este una îndoielnică, cu un impact major asupra mediului. Se vede foarte clar că problema poluării este una colectivă. Dacă problema nu este conştientizată la nivel colectiv, bătălia dintre autorităţi şi utilizatorii de vehicule va fi pierdută", a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Poate transportul în comun să salveze situaţia?

În ultimii ani, transportul în comun din Iaşi a fost modernizat din mai multe puncte de vedere. Astfel, liniile de tramvai au fost înlocuite şi au fost achiziţionate tramvaie şi autobuze noi. Municipalitatea consideră că îmbunătăţirea transportului în comun este un obiectiv important, ce poate conduce la fluidizarea traficului dar şi la scăderea gradului de poluare.

„Nu abdicăm sub nicio formă de la a continua investiţiile în transportul public de călători, chiar dacă lupta cu vehiculele personale este una nedreaptă. Numărul lor creşte într-un mod necontrolat de autorităţile statului. Deci, ducem această bătălie până la capăt. Am circulat în oraşe mari şi am constatat că măsurile care au promovat transportul public şi au restricţionat utilizarea altor vehicule au condus la fluidizarea traficului", a adăugat Chirica.

Totodată, primarul Iaşiului susţină că în România ar trebui interzisă înmatricularea vehiculelor poluante.

Cum văd oamenii de ştiinţă situaţia din Iaşi?

Conform oamenilor de ştiinţă, situaţia poate fi mult mai gravă decât o arată măsurătorile. În Iași, cel mai poluat oraş din România, mai există o singură staţie care măsoară calitatea aerului pe care îl respiră oamenii, dar nu este cea mai eficientă, deoarece nu ia în calcul anumiţi compuşi toxici.

„De vină sunt şi autoturismele, cu siguranţă. Fiecare cetăţean trebuie să aibă grijă de propriul autoturism, să îl ţină în parametri normali, pentru a fi prietenos cu mediul. A apărut de multe ori în presă că Iaşiul este cel mai poluat oraş, am tras semnale de alarmă de multe ori. Iaşiul prezintă valori foarte mari din perspectiva particulelor mici. Nu sunt măsurători foarte riguroase, sunt măsurători din anumite zone ale oraşului. Lucrurile sunt corect estimate, dar în realitate sunt mult mai grave decât apare în presă sau decât ne arată singura staţie rămasă la nivelul municipiului Iaşi. Nu există staţii care măsoară gaze toxice, metalele grele, nu se mai fac astfel de investigaţii", a precizat prof. univ. dr. Silviu Gurlui.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Aproape de o tragedie! Accident feroviar care s-a produs în orasul Târgu Frumos între un tren şi un autoturism. Șoferul a fost rănit ușor
12/05/2024 12:47

Un accident intre un tren şi un autoturism s-a produs duminică dimineaţă, la Targu Frumos, in judeţul Iaşi. Şoferul autoturismului a fost rănit uşor, insă a refuzat transportul la spital. ”In urma ...

Incendiu puternic la o fabrică din Suceava. A fost emis mesaj RoAlert
12/05/2024 12:33

Un incendiu puternic a izbucnit la o hală a unui operaror economic cu profil de productie tamplărie din PVC, pe raza orasului Salcea din judetul Suceava, anuntă Monitorul de Suceava. Intervin pompierii mil ...

Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei