Implică-te activ în economia locală și înscrie companiile românești în programul Made in Romania!

Cartea_Made_in_Romania

Dimensiune font:

| 19-05-2022 16:14

Organizat în premieră în istoria pieței de capital din România, Made in Romania este unul dintre proiectele Bursei de Valori București (BVB), lansat cu scopul de a identifica și promova companiile românești și de a premia pe 15 dintre acestea care au cel mai mare potențial de creștere și șanse concrete de a deveni jucători cu impact în economia locală, națională și chiar internațională.

„ Întreg proiectul este gândit cu scopul de a ajuta companiile românești cu potențial, care au nevoie de ajutor în ceea ce privește organizarea și dezvoltarea susținută a companiei. În acest sens, am creat sesiuni de workshop-uri care să acopere subiecte și probleme recurente pe care companiile le întâlnesc, precum: Finanțe, Cultură Organizațională, Strategie și Inovație, Audit și Contabilitate, Guvernanță Corporativă, Branding și multe altele. În perioada de nominalizare invităm publicul să ne aducă în atenție acele companii pe care le admiră, pe care le dezvoltă sau la care lucrează, astfel încât să asigurăm o acoperire națională. Ne dorim să vedem nominalizate companii din toate zonele țării și din industrii cât mai diverse. ”, a spus Ana-Maria Neațu, Business Development Specialist & Project Manager, Made in Romania.

Bursa de Valori București, principalul canal de finanțare pentru antreprenorii români
Lansată în martie, noua ediție a programului are șase etape, prima fiind cea de nominalizare a companiilor, care se va încheia pe 31 mai. Programul continuă cu etapa de selectare a celor 50 de semifinaliste de către membrii Comitetului de Nominalizare, companii care vor intra în etapa Votului Publicului începând cu 1 iulie. Primele 3 cele mai votate business-uri vor fi primele finaliste. Pe 2 august va avea loc întâlnirea membrilor Juriului pentru selectarea celorlalte 12 companii finaliste, luna septembrie fiind rezervată Galei de premiere a finaliștilor Made in Romania. Ultima etapă va fi reprezentată de sesiunile de mentorat la care sunt invitate să participe companiile finaliste, semifinaliste și cele înregistrate în Platforma Made in Romania.
Criteriile de eligibilitate se regăsesc și în Ghidul programului Made in Romania.
În proiectul Made in Romania sunt încurajate nominalizările companiilor de toate dimensiunile: Start-Ups – care îndeplinesc condiția de minim 3 ani de activitate (să fi realizat și depus cel puțin 3 situații financiare anuale) sau Cifra de Afaceri, pe ultimul an raportat, să fie cel puțin egală cu 250.000 euro. De asemenea, este încurajată participarea companiilor care intră în categoria IMM sau Corporate (minim 50 mil. euro cifră de afaceri), indiferent de industrie sau domeniul de activitate.
Pentru că Bursa de Valori București își dorește crearea unui mediu antreprenorial sănătos, la nominalizarea, dar și la selecția celor 50 de companii semifinaliste se vor lua în considerare și următoarele criterii: performanța companiei în ceea ce privește profitabilitatea, cifra de afaceri anuală pentru ultimul an raportat și rata de creștere. Se va ține cont de performanțele relevante din anii precedenți, inclusiv de produsele lansate, prototipurile, dar și de perspectivele de inovare pe piețele de nișă, inclusiv dacă respectiva companie are un proiect cu șanse de extindere pe scară largă pe termen scurt.
Implicarea activă în susținerea brandurilor de succes
Prin nominalizarea companiilor românești, publicul contribuie la promovarea și dezvoltarea business-urilor locale preferate, respectiv a economiei din România. Prin acest program, publicul dă o șansă în plus companiilor de a deveni mai vizibile și le oferă prin votul lor posibilitatea de a beneficia de oportunități care în alte contexte ar fi fost dificil de accesat. Astfel, publicul se poate implica în dezvoltarea economiei locale și poate oferi șanse reale unor branduri locale mai mici, dar cu potențial.
Știi o companie locală cu o poveste impresionantă sau poate chiar business-ul tău are o poveste remarcabilă? Intră pe investingromania.com și nominalizează compania până pe 31 mai.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din an pentru raportări la ANAF Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din
07/05/2024 16:52

 Luna mai 2024 reprezintă o perioadă de varf pentru contribuabilii din Romania, avand in vedere seria de obligatii fiscale importante ce trebuie indeplinite fată de Agentia Natională de Administrare Fi ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

CFR Călători, în pragul colapsului
07/05/2024 06:39

Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decat cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate in pri ...

Cârciuma vedetei Dani Oțil și a lui Cătălin Lăscuț, zis regele duty-free-urilor, și-a cerut insolvența
06/05/2024 21:50

Datoriile au năpădit compania Impresso Lounge detinută de Dani Otil si Cătălin Lăscut, iar capitalurile proprii sunt negative. Compania Impresso Lounge SRL, unde actionari sunt, printre altii vedeta TV ...

Ce fabrică se va deschide în România după sărbători
06/05/2024 20:13

O nouă fabrică de componente auto se va deschide in Romania. Compania turco-spaniolă Beyçelik Gestamp va deschide fabrica in zona Argesului. Odată cu deschiderea acesteia, vor fi create noi locuri de munc ...

Datoria României a crescut cu peste 50 la sută din PIB
06/05/2024 08:57

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, in februarie 2024, pană la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei in luna precedentă. Vorbim despre o sumă imnesă, de aproxima ...

Grindină în vestul țării! Gheața a făcut ravagii prin grădini și livezi
06/05/2024 08:15

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au inregistrat, duminică, in mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plang că gradinile şi li ...

Câți pensionari are România. Pensia medie - 2.248 de lei
05/05/2024 18:43

 Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor cent ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei