În fața amenințării iraniene, Azerbaidjanul și Israelul strâng relațiile: Aliev a numit primul său ambasador la Tel Aviv

20

Dimensiune font:

| 16-01-2023 14:12

Azerbaidjanul a numit miercuri primul său ambasador în Israel, pe fondul creşterii tensiunilor cu vecinul său de la sud, Iranul, relatează Reuters și Agerpres.

Ambasada azeră din Israel urmează să fie situată la Tel Aviv, unde se află majoritatea delegaţiilor străine.

Preşedintele azer Ilham Aliev a semnat un decret prezidenţial prin care Muhtar Mamadov, oficial cu o îndelungată experienţă în ministerele de Externe şi Educaţiei, devine primul emisar diplomatic în Israel, după 30 de ani de relaţii bilaterale.

Israelul are ambasadă la Baku de la începutul anilor 1990 şi a fost un important susţinător militar al Azerbaidjanului în ultimii ani, căruia i-a acordat de asemenea sprijin diplomatic în disputa cu Armenia legat de enclava azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah.

În acelaşi timp, Azerbaidjanul este sursa a circa 40% din importurile de petrol ale Israelului, iar atât preşedintele Aliev cât şi premierul israelian Benjamin Netanyahu pledează pentru relaţii bilaterale solide.

Iranul, amenințare comună pentru cele două state

Parlamentul azer a adoptat în noiembrie anul trecut o lege care a deschis calea inaugurării unei ambasade în Israel, pe fondul creşterii tensiunilor dintre Azerbaidjan şi Iran din cauza apropierii dintre Baku şi statul evreu.

În 2021, ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian a acuzat Israelul de stabilirea unei prezenţe militare şi crearea unei alianţe secrete cu Azerbaidjanul.

Baku a respins aceste alegaţii, dar Iranul a desfăşurat ample exerciţii militare de-a lungul graniţei cu Azerbaidjanul, iar Aliev a răspuns fotografiindu-se alături de drone-kamikaze israeliene, produse în ţara sa.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este gravă. Actorul are septicemie
08/05/2024 15:17

Medici de la Institutul Inimii din Cluj spun că actorul Florin Piersic are septicemie iar situatia sa este gravă. Starea actorului Florin Piersic, in varstă de 88 de ani, este deosebit de gravă, spun medic ...

UE ne forțează să reparăm electrocasnicele stricate. Cum se va aplica directiva în România
08/05/2024 13:00

Producătorii de electrocasnice vor fi obligati să-si conceapă produsele astfel incat să fie usor reparabile si să ofere companiilor de depanare informatii si piese de schimb. Uniunea Europeană schimbă r ...

Visa Waiver și candidatura la NATO, printre temele discutate la întâlnirea Iohannis-Biden
08/05/2024 11:50

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat că au fost abordate mai multe teme la intalnirea sa cu omologul american, Joe Biden, printre care Visa Waiver si candidatura la sefia NATO. Presedintele Romani ...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat
08/05/2024 11:46

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, pană la ora 23.00, in mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe me ...

Volodimir Zelenski, ținta unei tentative de asasinat regizată de FSB- Doi colonei ai Gărzii de Stat au fost arestați
07/05/2024 21:14

Serviciul de Securitate al Ucrainei anuntă intreruperea planurilor FSB al Federatiei Ruse de a elimina presedintele Ucrainei si alti reprezentanti ai celei mai inalte conduceri militare si politice a statului, ...

Incendiu uriaș la groapa de gunoi din Galați/ Fum uriaș, s-a emis mesaj RO - Alert
07/05/2024 21:03

Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii in trafic, astf ...

Ucrainenii fug de război şi mor încercând ajungă în România: Şase cadavre găsite într-o singură zi în râul Tisa
07/05/2024 20:41

Şase cadavre au fost descoperite intr-o singură zi in raul Tisa, la graniţa dintre Romania şi Ucraina. Patru dintre cadavre se aflau pe partea ucraineană, iar celelalte două pe partea romană. Ucrainenii ...

Bătrân drogat și jefuit de două escroace românce care s-au dat drept îngrijitoare: Au fugit cu 30.000 de euro
07/05/2024 20:35

Două femei si un bărbat, de origine romană, au pus la cale un plan diabolic prin care au reusit să pună mana pe avutia unui biet bătran, după ce l-au drogat. Mai intai au efectuat o inspectie in casă, ...

Româncă ucisă în 1999, pe stradă, într-un mod îngrozitor. Criminalul, găsit după 25 de ani cu ajutorul unei analize ADN
07/05/2024 20:23

Ioana, o tanără romancă in varstă de 17 ani, a fost ucisă intr-un mod ingrozitor in anul 1999, pe o stradă din Anvers, Belgia. In urmă cu cateva zile, la 25 de ani de la crimă, suspectul principal a fos ...

Trei ucraineni care ar fi fugit de recrutare au murit înecați în râul Tisa, la granița cu România
07/05/2024 19:25

Cadavrele a trei bărbaţi, care au incercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsite in raul Tisa, la graniţa cu Romania, care este folosit frecvent de cei care incearcă să scape de mobilizarea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei