Inspector RAR, retinut pentru luare de mita si abuz in serviciu. Cum se facea ITP-ul la Vaslui pentru masini defecte sau care nici macar nu erau in tara.

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 22-04-2021 18:16

Sapte suspecti, printre care un inspector de la RAR Vaslui cu atributii de control si supraveghere a statiilor ITP, au fost retinuti, joi, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care sunt acuzati ca, in mod organizat, contra unor sume de bani, ar fi atestat o serie de inspectii tehnice periodice, fara ca in realitate acestea sa se desfasoare, multe dintre autovehicule aflandu-se de fapt in alte zone ale tarii, fiind nedeplasabile din cauza unor defectiuni, ori erau chiar in afara tarii.

Potrivit unui comunicat, procurorii DNA Iasi au dispus efectuarea urmaririi penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de joi, a lui Ionut Verman si Sorin Apetri, inspectori tehnici autorizati in cadrul unor statii ITP din Barlad, respectiv Bacau, si a altor patru persoane fizice, colaboratori, pentru infractiuni de constituire a unui grup infractional organizat, luare de mita in forma continuata (autorat sau complicitate), trafic de influenta, fals intelectuali sau instigare la fals intelectual, dare de mita.

Totodata, anchetatorii l-au retinut si pe Marian Ursache, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui (cu atributii de control si supraveghere a statiilor ITP), pentru infractiuni de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, luare de mita in forma continuata.

De asemenea, DNA a dispus control judiciar, cu interdictia de a exercita activitatea si de a parasi judetul Vaslui, fata de Doru Sandulescu, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui, pentru infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, luare de mita in forma continuata.

In acelasi dosar, anchetatorii au dispus masura controlul judiciar fata de alte cinci persoane.

Procurorii anticoruptie noteaza in ordonanta ca Ionut Verman ar fi initiat constituirea unui grup infractional organizat impreuna cu alte persoane, in scopul savarsirii de infractiuni de luare de mita, trafic de influenta si fals intelectual. In perioada iunie 2020 - aprilie 2021, acesta ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegala a inspectiilor tehnice periodice in cadrul statiei ITP din Barlad la care lucra, in sensul ca s-ar fi atestat, in mod nereal, realizarea inspectiilor tehnice periodice a vehiculelor, fara ca acestea sa se prezinte in statie.

"Ionut Verman ar fi impus tarifele care urmau a fi platite cu titlu de mita, indicand totodata persoanele de la care urmeaza a fi pretinse sume de bani, precum si persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit si ar fi stabilit cum se imparteau banii. Concret, acesta stabilea cat revenea fiecarui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisa patronului societatii, precum si reprezentantului RAR Vaslui, Marian Ursache, care asigura protectia grupului infractional organizat, prin aceea ca nu lua masurile legale fata de nereguli constatate in cadrul statiei, referitoare la modalitatea nelegala de inscriere in fals a inspectiilor tehnice periodice. Ceilalti inculpati, persoane fizice, aveau roluri clar stabilite in relatia cu clientii care urmareau sa rezolve inscrierea unei inspectii tehnice periodice, fara prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj). De regula, se percepeau cate 250 de lei pentru vehicule aflate in tara si 150 de euro pentru vehicule care nu se aflau tara", se precizeaza in comunicat.

Procurorii mai spun ca, intrucat statia din Barlad nu este autorizata decat pentru ITP pentru categoria a II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici au apelat la inspectorii din alte statii autorizare RAR pentru situatii in care era necesara inspectia unor vehicule de mare tonaj (peste 3.500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificata o statie ITP din judetul Bacau la care inspectorul tehnic Sorin Apetri, in aceeasi maniera, contra unor sume de bani, ar fi atestat, in mod nereal, efectuarea ITP pentru vehicule din categoria a III-a.

Certificatele de inmatriculare si certificatul de inspectie corespunzatoare vehiculelor care "trecusera" ITP in modul descris mai sus erau transmise in colete, prin servicii de posta rapida, mentioneaza procurorii.

"Activitatile nelegale expuse anterior nu se puteau realiza fara sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul DITP - SPNV din cadrul Registrului Auto Roman Vaslui", explica DNA.

In acest context, arata anchetatorii, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, Marian Ursache (in perioada august 2020 - aprilie 2021) si Doru Sandulescu (in perioada august 2020 - decembrie 2020), ar fi asigurat sprijin pentru activitatile infractionale descrise, in schimbul banilor primiti, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul statiei ITP din Barlad.

"Sumele de bani ar fi in cuantum de 100 de euro si ar fi fost remise periodic (aproximativ de doua ori pe saptamana) fiecaruia dintre inspectorii anterior mentionati, cu ocazia deplasarilor acestora in teren. In acest sens, ei nu ar fi luat masurile legale de sanctionare si ar fi oferit membrilor gruparii date referitoare la activitatile de control desfasurate pentru ca acestia sa-si poate lua masuri de precautie", precizeaza procurorii anticoruptie.

Joi, sase dintre cei sapte inculpati urmeaza sa fie prezentati Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, iar unul (persoana fizica) cu propunere de arestare la domiciliu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
29/04/2024 07:30

Politistii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, in valoare de 406. ...

Evadare la Suceava. Un interlop periculos a fost dat în consemn la frontieră
29/04/2024 07:29

Cunoscut in lumea interlopă sub numele de Tonici, Mihai Pinzari fusese eliberat din arestul preventive joi, 25 aprilie, si trimis in arest la domiciliu, conform hotărarii magistratilor. Vineri dimineat ...

Inflație de specialiști în listele electorale
29/04/2024 07:27

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus. Mai ...

Se caută bani pentru lărgirea unui drum important din oraș
29/04/2024 07:21

Printre prioritătile Consiliului Judetean vis-a-vis de infrastructura rutieră se numără lărgirea unui important drum care leagă partea de sud a municipiului cu soseaua de centură, precum si asigurarea un ...

CJ Iași sprijină financiar aducțiunile de gaz din 52 de comune
29/04/2024 07:20

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei