Încep înscrierile la Evaluarea Națională

img

Dimensiune font:

| 30-05-2022 10:45


Încep emoțiile pentru elevi. Confom calendrului publicat de Ministerul Educaţiei, înscrierile la Evaluarea Naţională 2022 sunt pregătite în ultima săptămână de cursuri a elevilor de clasa a VIII-a. Așadar, astăzi, 30 mai, se dă startul înscrierilor pentru examenul final.

Săptămână de foc pentru absolvenţii clasei a VIII-a, care vor susţine anul acesta Evaluarea Naţională. Înscrierile pentru examenul din acest an vor avea loc în aceste zile, iar examenul debutează în iunie.

Anul acesta, înscrierile la Evaluarea Naţională vor putea fi făcute până pe 3 iunie, ceea ce înseamnă că absolvenţii de clasa a VIII-a au la dispoziţie 5 zile pentru a depune actele necesare care să le asigure înscrierea la examen. După această zi, nicio înscriere nu mai poate fi facută.

Elevii de clasa a VIII-a care intenționează să participe la Evaluarea Națională 2022 trebuie să depună în aceste zile o serie de documente. Dosarul va fi depus la sediul unității școlare la care aceștia studiază.

Ce va conține dosarul:
Cerere tip (se va semna atât de copil, cât și de reprezentantul legal al minorului);
Copie CI (sau certificat de naștere pentru cei care încă nu au carte de identitate);
Foaia matricolă;
Cine se poate înscrie la examen?

La Evaluarea Naţională din acest an, conform regulamentului clasic, se pot înscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria actuală și din seriile anterioare, care nu au participat în nici o sesiune la unul din examenele naţionale: examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluare naţională.

Probele de la Evaluarea Naţională sunt programate în zilele de 14 şi 16 iunie 2022.
Primul examen important din viaţa absolvenţilor de gimnaziu va fi cel la Limba și literatura română, programat pentru data de 14 iunie. Acesta va fi urmat de proba la Matematică, pe 16 iunie. Elevii care aparțin minorităților naționale vor susține pe 17 iunie 2022 proba la Limba și literatura maternă.

Iată calendarul complet:
14 iunie 2022- Limba și literatura română — probă scrisă;
16 iunie 2022- Matematica — probă scrisă;
17 iunie 2022- Limba și literatura maternă — probă scrisă;
Rezultatele se afişează pe data de 23 iunie, ora 14:00.
În aceeași zi, între orele 16:00 și 19:00, dar și pe data de 24 iunie 2022, între orele 08:00 şi 12:00, elevii de clasa a VIII-a vor putea depune contestații. Acestea urmează să fie rezolvate între 24 și 29 iunie, urmând ca rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2022 să fie afișate pe data de 30 iunie 2022. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
98,5 la sută dintre elevii de gimnaziu au fost repartizați de licee
25/07/2024 13:05

Mai bine de jumătate dintre candidaţii la Evaluarea Natională au fost admişi la prima opţiune din cele exprimate pentru admiterea la liceu, aproximativ 57.000, număr in creştere faţă de anul trecut &nd ...

Premierul Ciolacu umblă rapid la pușculiță: Elevii cu 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern
23/07/2024 17:13

Premierul Marcel Ciolacu umblă la pusculita guvernamentală pentru a premia elevii cu note mari. Ministerul Educatiei a lansat in consultare un proiect de Hotărare de Guvern pentru a le acorda stimulente fina ...

Miercuri are loc repartizarea computerizată la licee
23/07/2024 09:31

Repartizarea computerizată in invăţămantul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională se va face miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. &Icir ...

Succes românesc la Olimpiada Internaţională de Matematică
21/07/2024 07:04

Ministerul Educaţiei a anunţat sambătă că elevii romani au obţinut o medalie de aur, patru medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică. ”Romania a obţinut o m ...

Adriana Stoicescu: Analfabetul funcțional va deveni istorie. Prostul absolut îi va lua locul
21/07/2024 06:58

Eliminarea din lista concursurilor si olimpiadelor exact materiile de bază: limba romană si Istoria, constituie o gafă a ministerului Educatiei peste care cu greu se poate trece, cu atat mai mult cu cat in s ...

Rușine uriașă în învățământ! 49 de profesori au fost eliminați de la Titularizare, 11 din ei au copiat!
18/07/2024 14:06

In acest an s-a inregistrat o rată de prezentă de 86,48% la titularizare. Au fost peste 31.000 de candidaţi prezenti din totalul celor aproape 36.000 de candidaţi cu drept de participare la această probă, ...

Doar trei din cinci copii intraţi în şcoală au reuşit să obţină medii peste 5 la Evaluarea Naţională
15/07/2024 11:54

Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra faptului că doar trei din cinci copii intraţi in şcoală acum nouă ani au reuşit să obţină medii peste 5 la Evaluarea Naţională. Există judeţe un ...

Au fost afișate rezultatele finale de la Bacalaureat 2024. De unde afli ce notă a luat copilul tău?
12/07/2024 13:51

Au fost afisate rezultatele finale de la Bacalaureat 2024. De unde afli ce notă a luat copilul tău? iti spune Ministerul Educatiei. Notele pot fi verificate pe baza unui cod si pe fiecare judet in parte. Rez ...

A început etapa de înscriere la liceu - repartizarea computerizată - pe 24 iulie
11/07/2024 14:32

Absolvenţii claselor a VIII-a care au trecut de Evaluarea Naţională se pot inscrie, incepand de joi, la licee, repartizarea computerizată urmand să aibă loc pe data de 24 iulie. In perioada 11 - 22 iulie ...

Un tânăr din Iași a luat Bacalaureatul cu 9,38, din închisoare. Acum spune că vrea să facă Facultatea de Drept
11/07/2024 13:26

Un tănăr de 19 ani din Iasi a luat Bacalaureatul cu media 9,38 din inchisoare. El se află in Centrul de Detentie Tichilesti de la Brăila si are cea mai mare medie dintre toti elevii unui liceu din oras. Ta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei