Scandal uriaș în grupurile de sindicaliștii: Liderii, acuzați că au trădat și au ignorat votul pentru continuarea protestului

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 12-06-2023 21:31

 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale. Anunțul a fost făcut de președinții celor două federații, însă în spatele „cortinei” căzute se dau în continuare bătălii.

Potrivit unor surse din rândul sindicaliștilor, pe grupurile interne ale sindicatelor din educație se desfășoară o adevărată revoltă. Consultarea convocată duminică, pentru ca membrii de sindicat să-și spună părerea cu privire la ultima ofertă a guvernului, ar fi arătat un curent puternic favorabil continuării grevei generale. În ciuda acestei opinii larg răspândite, liderii de sindicat ar fi luat singuri decizia de a „suspenda” greva. 

Mesajul precum „Am fost învinși... de ai noștri” sau „Mandatul era pentru respingerea OUG și continuarea grevei, cine a dat alt mandat?” sunt larg răspândite pe grupurile de sindicaliști. În acest context, cu acuzații de trădare la adresa liderilor de sindicat, apar tot mai des inițiative de continuare a grevei, cum ar fi cea din județul Iași, unde se dorește o nouă consultate a cadrelor didactice. 

 

Exemplu de mesaj care circulă printre sindicaliști:

content-image

Răspunsul celor doi președinți de federații sindicale

Liderii sindicatelor susțin că decizia privind suspendarea grevei din sistemul de Educație nu reprezintă o trădare. „Nu am trădat, am respectat limitele mandatului, să aibă încredere”, a fost mesajul liderilor către profesorii nemulțumiți.

Anunțul a fost făcut luni în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret.

„Decizia de suspendare a fost luată în urma unei ședințe cu liderii din teritoriu, este decizia liderilor județeni care ne-au spus clar că dacă aceste lucruri se întâmplă, oamenii, într-un procent foarte mare, pentru că mai sunt și nemulțumiți, intră la clasă, acesta este adevărul”, au spus reprezentanții sindicatelor.

„Nu am trădat cu absolut nimic”, a răspuns Simion Hăncescu.

Unii profesori ar dori să continue greva fiind nemulțumiți de oferta Guvernului. Actiunea de protest se poate relua în momentul în care angajamentele nu vor fi respectate, au avertizat sindicaliștii.

„Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei”, a explicat Marius Nistor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Când revin elevii la școală, după vacanța de Paște?
05/05/2024 09:52

Scoala incepe pe 8 mai, după vacanta de primăvară si după sărbătorile de Paste pentru crestinii ortodocsi, conform calendarului anului scolar 2023-2024. Cursurile din modulul 5 de scoală incep in mijloc ...

Aur și argint la Olimpiada Olimpiada Balcanică de Matematică
01/05/2024 12:10

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii romani la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele acestea la Varna. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a salutat ...

Autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori
30/04/2024 12:33

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decat elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un lim ...

Liceanul genial care s-a calificat la patru olimpiade naționale a câștigat medalia de aur la Fizică. Mario Scurtu face zilnic naveta la școală
27/04/2024 11:13

Mario Scurtu, liceanul din Gorj care s-a calificat la patru olimpiade nationale, a reusit să castige medalia de Aur la Fizică si mentiune din partea Ministerului Educatiei Nationale. La Olimpiada Natională ...

România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
21/04/2024 07:51

​Lotul Romaniei la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), desfăsurată anul acesta in Georgia a obtinut rezultate spectaculoase. Locul 2 in clasamentul ...

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024
20/04/2024 14:15

 Elevii si copiii de grădinită vor intra in vacanta de primăvară incepand din 27 aprilie si pană in 7 mai, a treia zi de Paste, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul
18/04/2024 11:50

 COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”Dotarea cu mobilier, mat ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul Vaslui
17/04/2024 12:33

 COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”D ...

Ministerul Educaţiei verifică platforma digitală de corectare, în vederea Evaluării Naționale
16/04/2024 15:42

Ministerul Educaţiei face reglaje la plaforma digitală de corectare, cu aproape două luni inaintea inceperii examenelor naţionale de anul acesta. Va fi prima dată cand toate lucrările de la Evaluarea Na ...

Țările nordice și baltice au mai mulți absolvenți decât media UE
15/04/2024 14:19

Tările din Europa unde populatia are studii superioare sunt in special cele din regiunile nordice si baltice, iar femeile sunt, in general, cele mai educate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Euro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei