Sindicatele cer minim 6% din PIB pentru sistemul de învățământ
Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a prezentat Ministerului Educației şi Cercetării o serie de măsuri în perspectiva noului an şcolar 2020-2021, transmise şi sindicatelor partenere, reprezentanţilor consiliilor locale şi judeţene, asociațiilor de elevi şi părinți.
O mare parte dintre propunerile USLIP Iaşi vizează infrastructura şcolară. Printre acestea se numără revitalizarea tuturor spațiilor şcolare dezafectate ce pot fi reintroduse în circuitul şcolar (spre exemplu, la nivelul municipiului Iaşi există câteva corpuri de clădire ale unor foste licee tehnologice - Radu Cernătescu, D. Mangeron, A. Saligny, care ar putea fi ataşate la colegiile mari, în special cele care au efective de peste 30 de elevi pe clasă, regândirea tuturor claselor şcolare pe subgrupe cu un număr maxim de 15 elevi, toate băncile din clase (care vor fi ocupate doar de un elev) să fie dotate cu geamuri din plexiglas, inclusiv catedra, care să asigure protecția epidemiologică a elevilor şi profesorilor.
Totodată, USLIP propune ca în lunile iulie şi august 2020 să fie construite toalete în interiorul unităților şcolare şi se va face racordarea la sistemele de apă curentă şi canalizare în cele aproximativ 2.000 de unități de învățământ din România, care sunt încă în secolul XIX din punctul de vedere al infrastructurii, iar fiecare clasă să fie dotată cu sisteme audio-video care să permită şi elevilor din „tura de acasă” să participe la ore (intuind că din motive epidemiologice efectivele de elevi vor fi împărțite în două sau chiar trei subgrupe pentru a putea participa la ore în sistem clasic şi online).
„Am putea regândi examenul de Bacalaureat şi Evaluare Naţională”
De asemenea, cei de la USLIP Iaşi au o serie de propuneri şi în zona curriculumului şcolar. Ei solicită ministerului să regândeasca în regim de urgență o descongestionare a programelor şcolare de la disciplinele care intră în structura Examenelor Naționale, să fie elaborate softuri pentru predarea facilă şi atractivă a conținuturilor, în special la disciplinele umaniste, dar şi versiuni digitale ale manualelor la toate disciplinele şcolare. „Zona de evaluare trebuie reconsiderată. Standardizarea evaluării presupune informatizarea completă a tuturor unităților de învățământ din mediul urban şi rural. Se vor promova în special testele, tezele, lucrările cu itemi închişi şi semideschişi pentru a asigura obiectivitatea şi standardizarea evaluării la nivelul întregului sistem preuniversitar. Testele vor trebui elaborate şi gândite pentru fiecare nivel de către MEC. Elevii vor fi testaţi ritmic, lunar, la toate disciplinele şi toate nivelurile de învăţământ. Procesul este unul foarte complex şi presupune prezenţa în toate unităţile din România a profesorilor calificaţi şi a sistemelor IT care să permită realizarea, în bune condiţii, a evaluării în sistem unitar. În acest mod am putea regândi examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională printr-o medie finală care să combine notele din timpul anilor de studii de la toate disciplinele cu media de la Evaluare Naţională sau de la examenul de Bacalaureat. În acest mod efortul făcut de către elevi ar fi dozat pe durata celor patru ani de gimnaziu sau de liceu”, susţin cei de la USLIP Iaşi.
Aceştia au identificat chiar şi sursele de finanțare: fonduri europene, bugetul de stat, finanțarea complementară de la Consiliul Local. „Din anul 2021 se impune asigurarea a minim 6% din PIB sistemului de învățământ românesc. Propunerile pe care le prezentăm nu sunt exhaustive. Ele sunt perfectibile şi rămân o bază de discuţie care trebuie luată în calcul de către instituţiile abilitate, în contextul în care previzionăm că pandemia va mai dura cel puţin un an, iar anul şcolar 2020 – 2021 va fi probabil cel mai dificil din istoria modernă a României”, spune Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Modul de notare a elevilor se va schimba radical. Profesorii, sancțiuni drastice dacă nu respectă regulile
Limba română, propusă ca materie de studiu şi examen în şcolile din Marea Britanie. Istoric: „Este a treia cea mai vorbită din Regatul Unit”
Greva care blochează toate examenele în 2026. Cât rezistă profesorii fără salariu? Miza reală a protestului
Câți bani primesc elevii pentru luna ianuarie? Bursele ar trebui să intre în conturi vineri, 20 februarie
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Cum pot standardele naţionale de evaluare să aducă schimbări importante pentru elevi
La o cană cu tuș
A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro
Aproape jumătate din apa potabilă se pierde înainte să ajungă la consumatori
Se deblochează posturile în învățământ
Aurul „se prăbușește” într-o corecție brutală de 25%
Joia Albă și Paștele țiganilor
Iașul a strălucit la Olimpiada Națională de Fizică 2026. 31 de elevi au obținut medalii și distincții
Unul din șase oameni suferă de ficat gras non-alcoolic
Specialiștii care modelează viitoarele orașe se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași, în cadrul TILIA – Summitul orașelor din România
Accesul elevilor ieșeni la consiliere devine din ce în ce mai limitat
Motorina a coborât sub 10 lei în toate stațiile din Iași
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Iașul academic revine în clasamentele internaționale. UMF și UAIC, cele mai bine poziționate universități
Boom-ul Inteligenței Artificiale a schimbat piața de birouri a Iașului
Cum să alegi cizmele enduro potrivite pentru tine?
Asociația Artis, anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea Asociatiei ARTIS Iasi”, finantat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Asociația Persoanelor cu Handicap din România ”A.P.H.R.” Filiala Județeană Iași anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea APHR Filiala Iași”
Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, gazda Concursului național pentru elevi cu deficiențe de vedere
„Hachițe Culturale”, omagiu pentru Teodor Corban și pariul pe o nouă generație de artiști
60 de cabinete de medicină de familie din zonele vulnerabile intră în cursa pentru dotări de 1 milion de euro
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Handbal, Divizia A. Succes fără probleme în deplasare
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
Noi succese internaționale pentru gimnasta Andreea Verdeș
Început entuziasmant de Campionat European la șah
Succese în ringul seniorilor
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Costin ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Politicienii fac înmormântările tot mai atractive!!
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
Revoluție în sistemul de pensii: apar conturile individuale de investiții, fără taxe!
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
COMUNICAT DE PRESĂ Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA NIVELUL SOCIETĂȚII ADF PROD S.R.L.”
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Drum lin, Vasile Ilegitim!