VIDEO Ordonanța trenuleț a fost adoptată. Cu cât vor crește salariile profesorilor, brancardierilor și infirmierelor din ianuarie 2022 și care va fi impactul bugetar

00000   media-145519

Dimensiune font:

| 17-12-2021 22:06

 Guvernul a adoptat vineri ordonanța-trenuleț care vizează printre altele majorarea salariilor profesorilor, brancardierilor și infirmierelor începând din 2022. "Ca impact avem în jur de 900 milioane de lei pe Educație și 687 milioane de lei pe Sănătate. Este o creștere medie de 7%, dar e recuperarea din diferență, ceea ce rămăsese restant de recuperat pentru a ajunge în grila anului 2022", a precizat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

 
Guvernul a adoptat vineri ordonanța-trenuleț care vizează unele măsuri fiscal bugetare pentru anul 2022.

"Dacă nu s-ar fi adoptat impactul brut asupra deficitului ar fi fost 97 miliarde de lei, iar prin echilibrul făcut prin măsurile de creștere a colectării, s-a făcut o economie la bugetul general consolidat de 87 miliarde de lei.", a spus ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Una dintre primele modificări care sare în vedere este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.

Astfel începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

În varianta inițială se înghețau, la fel ca toate salariile bugetarilor, cu excepția celor din sănătate.

În continuare, pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II ”Familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
 
În rest, pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate.

Proiectul prevede:

• menținerea în anul 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

• menținerea în anul 2022 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2021.
 
  • Indemnizația de vacanță pe care o puteau acorda ordonatorii de credite se va da din 2027.
  • munca suplimentară a bugetarilor se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
Excepție fac personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale. Pentru aceștia se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014.

Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite.

În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Prin excepție, în perioada stării de alertă instituită prin hotărâri ale Guvernului, personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de plata orelor suplimentare.
 
  • Nu se vor acorda în anul 2022 bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă și nici premiilor. Excepție: în anul 2022 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
 

Salariul minim pentru 24 luni


S-au păstrat prevederile cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta va putea fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.
 

Pensionarii care au pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti CASS


Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, o reprezintă partea ce depășeste suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
 
În vederea determinării impozitului pe venitul din pensii, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.

Conform proiectului, se corelează măsurile privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din pensii care depășesc suma lunară de 4.000 de lei, cu prevederile Codului fiscal referitoare la calculul, reținerea și declararea obligațiilor.

Astfel, se instituie obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (D112) de către plătitorii de astfel de venituri.
 
Concomitent se elimină obligația depunerii de către plătitorii de venituri din pensii a Declarației informative privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit (D205).
 

TVA 5% pentru energia termică: 5 luni și intră mai devreme în vigoare


Va intra în vigoare mai devreme, respectiv de la 1 ianuarie 2022, măsura de 5% TVA pentru energia termică. De asemenea, va fi extinsă sfera de aplicare prin includerea, pe lângă populație, și a altor categorii de consumatori cu un grad de suportabilitate redus.

În același timp, având în vedere impactul bugetar al introducerii cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de energie termică, este necesară limitarea aplicării, doar la sezonul rece, respectiv pentru perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor.

TVA 5% pentru locuințe sub 140.000 euro


Se propune reglementarea posibilității persoanelor fizice de a achiziționa cu cota redusă de TVA de 5%, pe lângă locuințele cu o valoare de maximum 450.000 lei, exclusiv TVA și a unei singure locuințe, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizice/alte persoane fizice, a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, reprezentând echivalentul în lei a aproximativ 140.000 euro.

Se limitează aplicarea la o singură locuință achiziționată de o persoană fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizice/alte persoane fizice.

Se introduce pârghie de control, prin introducerea unui Registru în care se înscriu toate tranzacțiile cu locuințe care beneficiază de cota redusă, indiferent de valoare.

Pe baza acestui registru se verifică îndeplinirea condiției referitoare la achiziționarea cu cota redusă de TVA de 5% a unei singure locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA.
 

Cheltuielile deductibile pentru crește/grădinițe


 
Pe perioada suspendării, în cazul cheltuielilor pentru funcționarea creșelor/grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor se stabilește continuarea regimului fiscal aplicabil și pe perioada suspendării reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2021, respectiv de cheltuieli sociale deductibile la calculul rezultatului fiscal, în limita de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
 

Plata drepturilor salariale câștigate în instanță de unii bugetari: eșalonare


Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, se va realiza astfel:

• în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
• în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
• în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
• în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
• în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru perioade anterioare anului 2020. (Acest paragraf a fost modificat față de varianta inițială)
 
Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
 

Crearea unui sistem informatic: e-Transport


Se va crea un sistem informatic numit e-Transport. Prin acesta, contribuabilii trebuie să declare anticipat deplasarea bunurilor deținute dintr-o locație în alta, ocazie cu care sistemul va genera o cheie de control (un număr unic) ce va fi preluată pe documentele de transport, astfel că, în momentul verificărilor efectate de organele abilitate pe căile de transport să se poată verifica declararea transportului în e-Transport.

Agenția Națională de Administrare Fiscală va monitoriza transporturile de bunuri pe teritoriul național prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziție de către Centrul Național de Informații Financiare.

Procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență.
 

Reincriminarea unor fapte de evaziune fiscală


Se reincriminează fapta de reținere și neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereținere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa.

Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite și contribuții, supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează.

Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani.

 

Voucherele de vacanță, tichetele sociale pentru mese calde vor fi emise exclusiv pe suport electronic


Biletele de valoare (voucherele de vacanță, tichetele sociale pentru sprijin educaţional şi tichetele sociale pentru mese calde) vor fi emise exclusiv pe suport electronic.

Practic, vor fi abrogate dispozițiile privind emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie.

Biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, își mențin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.

Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie își pierd valabilitatea, urmând ca aceste unități să rămână responsabile atât față de unitățile care acceptă bilete de valoare, cât și față de angajatorii cu care au încheiat contracte, astfel fiind asigurată respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din contractele încheiate în cazul biletelor de valoare pe suport hârtie aflate în termenul de valabilitate.
 

e-Factura și pentru produsele cu risc fiscal ridicat


Proiectul prevede instituirea unor măsuri urgente pentru întărirea capacității de urmărire și colectare a sumelor datorate bugetului de stat pentru livrările de produse cu risc fiscal ridicat, prin transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021.

Furnizorii pot, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Furnizorii sunt obligați, începând cu data de 1 iulie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Ordinul ANAF va trebui emis in 30 de zile de la publicarea ordonanțe în Monitorul Oficial.
 

Renta viageră pentru sportivi: înghețată


Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur, de argint sau de bronz în probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la probele sportive individuale sau pe echipe ce au fost incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice are dreptul, la cerere și cu confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului, la o rentă viageră. Aceasta reprezintă reprezintă echivalentul a 1,5 câștiguri salariale medii brute pe economie. Este vorba despre cei care s-au retras din activitatea sportivă.
Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate.
Conform OUG trenuleț, aceasta se va acorda la nivelul din decembrie 2021. Deci îngheață nivelul.
În ceea ce privește indemnizația de merit pentru realizari deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului, cuantumul lunar se menţine la nivelul din luna decembrie 2021, de 6.240 lei.
(Acest articol a rămas la fel ca în varianta inițială a proiectului)
 

6% din PIB pentru educație nu se aplică nici în 2022

Conform proiectului (prevederea e ca în varianta inițială), nici în 2022 educația nu va primit 6% din PIB.
Practic, articolul 8 din Legea educației se aplică din 2023. Au prorogat, la fel cum se întâmplă în fiecare an.

Legat de educație, se prorogă până la finalul anului viitor și măsura acordării a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut.
 
 
De asemenea, nu se acordă cupoanele sociale prevăzute de Legea educației în 2022. Conform celui articol din lege, statul ar fi trebuit să sprijine educația timpurie, „ca parte componentă a învățării pe tot parcursul vieții, prin acordarea unor cupoane sociale. Acestea vor fi acordate în scop educațional, conform legislației în domeniul asistenței sociale, în funcție de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale„
 
În perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2022 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat.
 

Șefi pe contabilitate în instituțiile publice pot fi cei care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite


Conform proiectului OUG, pe durata instituirii stării de urgență sau, după caz, a stării de alertă pe teritoriul României, în condițiile legii, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2022, în funcția de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală pot fi numite, în condițiile legii, și persoane care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi.
 

Termene prorogate pentru agricultură


1. Amenajamentul pastoral va fi obligatoriu din 2023
 
În vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorii de pajiști, persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și/sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației.
Aplicarea amenajamentului pastoral va fi obligatoriu din 2023. Practic s-a prorogat termenul.

2. Se amână până la 1 ianuarie 2023 înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Scopul înființării Agenției este de a promova obținerea de produse agroalimentare certificate conform unui sistem de calitate voluntară, denumite în continuare produse de calitate, și de a asigura un marketing corespunzător acestor produse.

3. Tot pentru 1 ianuarie 2023 se amână și termenul pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură.

Este vorba despre acordarea unor prime de comercializare reprezintă contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare și nu poate depăși 20.000 de euro anual/beneficiar, respectiv contravaloarea în lei a 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct pentru consum, care nu poate depăși 10.000 de euro anual/beneficiar.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ministrul Educaţiei combate un mit: 'Nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini'
15/01/2025 09:33

Ministrul Educaţiei, Daniel David, i-a contrazis marti seara, la Digi24, pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătand că Romania ...

Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire pentru consolidarea, reabilitarea și extinderea sălii de festivităţi a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”
13/01/2025 11:56

    Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire pentru consolidarea, reabilitarea si extinderea sălii de festivităţi a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”. ...

Bacalaureatul rămâne neschimbat
11/01/2025 12:16

O parte dintre problemele actuale ale sistemului de invătămant, mentionate de acesta, sunt metodele de predare ineficiente si manualele, care nu sunt „destul de prietenoase”. O altă veste este c ...

Ministrul Educației vrea să bage experții peste elevi, după ce s-au făcut de râs la testele PISA: NU avem o abordare rațională
11/01/2025 00:17

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat vineri că rezultatele la testele PISA nu sunt incurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta, nu are o abordare raţională. David spune că e nevoie de exper ...

Pentru Ciolacu educația nu este o prioritate. Iată cifrele catastrofei
11/01/2025 00:16

Sistemul de educatie din Romania se află intr-o criză fără precedent, iar guvernul condus de Marcel Ciolacu pare complet nepăsător. Din copiii care intră in scoală, doar jumătate ajung să sustină exa ...

Haos în licee, cu trei săptămâni înainte de probele orale la bacalaureat. Directorii nu știu cum să organizeze cursurile
07/01/2025 14:13

Au mai rămas trei săptămani pană la sustinerea probelor orale la bacalaureat, dar profesorii nu stiu nici acum cum se vor organiza ca să nu afecteze restul cursurilor pentru ceilalti elevi. Ministerul Educ ...

Studenţii pot cumpăra, din 2025, biletele de tren cu reducere de 90 la sută doar pentru călătoriile între domiciliu și universitate
01/01/2025 23:08

  Studenţii pot cumpăra, incepand de miercuri, bilete de tren cu reducere de 90 la sută doar pentru distanţa/rutele dintre localitatea de domiciliu şi cea unde se află universitatea l ...

Când revin elevii la școală după vacanța de iarnă / Evaluare Națională 2025 și BAC 2025 – calendarul examenelor și al simulărilor
01/01/2025 22:56

 Elevii si copiii de grădinită, care au intrat in vacanta de iarnă in 21 decembrie, se vor intoarce in bănci miercuri, 8 ianuarie 2025. După vacanta de sărbători, elevii revin la scoală pentru a i ...

Schimbare majoră pentru toți studenții - Examenul și lucrarea de licență, obligatorii la toate facultățile
31/12/2024 20:21

  Marti, 31 decembrie 2024, Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial noi modificări aduse Metodologiei-cadru de organizare si desfăsurare a examenelor de absolvire, licentă/diplom ...

Instituțiile bugetare și firmele de stat, interzis la cumpărat mașini și mobilă în 2025
29/12/2024 18:55

 Proiectul ordonantei austeritătii publicat duminică de Ministerul Finantelor prevede că institutiile bugetare si firmele cu capital de stat nu au voie să cumpere sau să ia in leasing automobile si mo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei