Județele Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui rămân fără director la Casa de Sănătate!

1directori

Dimensiune font:

| 14-09-2021 23:08

* niciunul din cei 24 de candidați înscriși pentru posturile de director rămase neocupate la nivelul mai multor case județene din țară nu a reușit să promoveze proba scrisă, 11 dintre ei fiind respinși prin neprezentare, iar 13 fiind notați sub baremul minim de promovare

Promovarea concursului pentru posturile vacante de director general al caselor județene de asigurări de sănătate s-a dovedit încă o dată o nucă greu de spart pentru candidații care și-au dorit o astfel de funcție. Astfel, în urma unei noi runde de examen, care s-a încheiat zilele acestea înainte de finiș, niciunul din cei 24 de candidați înscriși pentru posturile de director rămase neocupate la nivelul mai multor case județene din țară (printre aceștia și cei din Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui) nu a reușit să promoveze proba scrisă, 11 dintre ei fiind respinși prin neprezentare, iar 13 fiind notați sub baremul minim de promovare.

În mandatul fostului președinte al CNAS, Adrian Gheorghe, schimbat recent din funcție cu Adela Cojan, toate posturile de director general al caselor județene au fost scoase la concurs, iar marea majoritate a candidaților care s-au prezentat la examene au dovedit că nu erau deloc pregătiți. Așa se face că, la momentul actual, mai bine de jumătate din casele județene de asigurări de sănătate din țară nu au încă un director numit prin concurs, după patru runde de examen. Ultima rundă a adus în fața comisiilor de examinare 24 de candidați. Din păcate, nici de această dată, candidații prezenți la examen nu s-au dovedit mai bine pregătiți, niciunul din ei nereușind să întrunească baremul minim pentru a promova proba scrisă și a merge mai departe. Dintre cei 24 de candidați înscriși, 11 probabil că au conștientizat acest lucru și nu s-au mai prezentat la examen.

Afișarea rezultatelor probei scrise a dovedit că toți erau „o apă și-un pământ”, fiind respinși pentru că nu au atins baremul minim de promovare.

Unul dintre candidații pentru postul de la CJAS Buzău a reușit să se „remarce” obținând cel mai slab punctaj dintre toți candidații, fiind notat cu doar 6,00 puncte, adică nici măcar nota 1,00 pentru care era necesar să acumuleze 10 puncte din cele 100 posibile. A fost devansat la doar 10,5 puncte de contracandidatul său, care a fost notat cu 16,50 puncte (adică nota 1,65) care a obținut astfel al treilea cel mai slab rezultat dintre candidații care s-au prezentat la concurs. Între cei doi candidați de la Buzău s-a clasat pe penultimul loc candidatul de la Galați, cu 14,60 de puncte.

Cel mai mare punctaj l-a obținut candidatul de la Bacău, notat cu 60,55 de puncte, însă baremul minim pentru a promova proba scrisă era de 70 de puncte (adică nota 7,00). Rămâne de văzut dacă noua conducere a CNAS va continua aceeași politică de numire a directorilor de case județene prin concurs, așa cum ar fi normal, sau dacă actualii directori vor fi lăsați să conducă cu delegație și înlocuiți atunci când le expiră delegația. Oana POPA

 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNT LICITAȚIE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI organizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis 1). Informații privind concedentul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Victor Laurenţiu Neghină, cu sediul în B-dul Oituz, nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești 2) Informații privind obiectul concesiunii a) conform HCL nr. 240/29.09.2021 anexa nr. 1: Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 1. Str. Tineretului nr. 6, Mun. Onești 4,00 mp 18,60 lei 40 ani Balcon 2. Bd. Republicii nr. 50, Mun. Onești 5,00 mp 104,05 lei 30 ani Acces spațiu comercial 3. Str. Culturii nr. 5, Mun. Onești 5,00 mp 17,11 lei 9 ani Balcon 4. Str. Cașinului nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 61,00 lei 30 ani Acces 5. Str. Emil Rebreanu nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 72,00 lei 11 ani Spațiu comercial 6. Calea Mărășești nr. 106, Mun. Onești 390,00 mp 35,00 lei 30 ani Service auto b) conform HCL nr. 95/19.04.2021 anexa nr. 1 (reluare procedură): Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 4. Str. Pajura nr. 4, Mun. Onești 5 mp 28,00 lei 20 ani Acces spațiu comercial 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ06121180250XXXXX –CUI 4353250 –beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 08 noiembrie 2021, ora 13.00 4) Informații privind ofertele -Data limită de depunere a ofertelor: 16 noiembrie 2021, ora 13.00 -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la registratura Primăriei Municipiului Oneşti, B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032 5) Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 17 noiembrie 2021, ora 13.30, la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe. 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Oneşti; Adresa: Municipiul Oneşti, Str. Tineretului nr. 1 cod 601068, tel: 0234/311224, fax 0234/326170;email: jud-onesti-gref@just.ro.
Virusul SARS-COV2, o nouă mutație
26/10/2021 15:45

Evoluţia stării de sănătate a bolnavilor, infectati cu noul coronavirus, care ajung in spitalele din Iasi, determină autorităţile medicale să studieze posibilitatea apariţiei unei mutaţii a virusului ...

 Nucile braziliene ajută inima și glanda tiroidă
26/10/2021 15:30

  Provenite din pădurea amazoniană, si tări din America de Sud, nucile braziliene sunt o adevărată mină de minerale: magneziu, potasiu si zinc si seleniu. Seleniul este un antioxidant exceptionat, c ...

Record de vaccinări, la Iași
26/10/2021 15:22

Săptămana aceasta a debutat la Iasi cu un record in ceea ce priveste vaccinarea. Potrivit prefectului judetului Iasi, Marian Grigoras, luni a fost inregistrat cel mai mare număr de persoane vaccinate cu doza ...

Raport COVID 26 octombrie 2021 Peste 500 de decese în ultimele 24 de ore. Autoritățile au înregistrat 16.765 de cazuri noi
26/10/2021 14:01

Grupul de Comunicare Strategică a transmis raportul aferent zilei de marti, 26 octombrie, privitor la evolutia pandemiei de COVID pe teritoriul Romaniei. Autoritătile au raportat 16.765 de cazuri noi şi 511 ...

Accesul în toate centrele comerciale, inclusiv în mall-uri, se face pe baza certificatului verde sau a unui test negativ de COVID-19
26/10/2021 08:31

Accesul in toate centrele comerciale din Romania, inclusiv in mall-uri, se face pe baza certificatului verde sau a unui test negativ de COVID-19. Autorităţile au adus, ieri, clarificări legislative, deoarec ...

Comisia Europeană a stabilit un portofoliu de 10 mijloace terapeutice care ar putea fi eficiente în tratamentul împotriva COVID-19
26/10/2021 08:16

Comisia Europeană a stabilit un portofoliu de 10 mijloace terapeutice care ar putea fi eficiente in tratamentul impotriva COVID-19. Acestea vor fi disponibile cat mai rapid posibil in intreaga Uniune Europeana ...

Medicii dau ALARMA - A reapărut infecţia 'mâncătoare de carne', care se transmite sexual
25/10/2021 23:32

Medici englezi erau ingrijoraţi din cauza intensificării unei infecţii care se transmite sexual şi care cauzează necroze la nivelul părţilor genitale, relatează Yahoo! News, potrivit news.ro. După s ...

 Rând la testare gratuită pentru cancer de col uterin
25/10/2021 23:10

Zeci de femei din municipiul Rădăuti au participat ieri la screening-ul gratuit pentru cancer de col uterin din cadrul proiectului ONCOPREV, derulat de Institutul Regional de Oncologie Iasi si Fundatia Enable ...

Pierderea mirosului şi a gustului din cauza infecţiei cu noul coronavirus poate dura luni întregi
25/10/2021 16:45

Pierderea mirosului şi a gustului din cauza infecţiei cu noul coronavirus poate dura luni intregi sau chiar mai mult pentru un procent cuprins intre 5% şi 20% dintre persoanele infectate, potrivit unui exper ...

Românii stau încă la cozi să se vaccineze și stabilesc un record absolut: Cifrele maratonului în România
25/10/2021 16:30

Centrele de vaccinare sunt deschise si azi. În Bucuresti există 6 astfel de centre. În total, in tară, peste 130.000 de romani au fost vaccinati in ultimele 24 de ore, din care peste 91.000 au f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei