La liceele ieșene s-a intrat și cu media 2.83!

1admitere

Dimensiune font:

| 26-07-2021 07:40

Doar patru absolvenţi de gimnaziu din județul Iași au păşit cu media 10 la liceu * alţi 4.058 au fost admişi în învăţământul liceal de stat, în prima etapă de repartizare computerizată * dintre aceştia, 2.031 vor urma profile teoretice, iar 2.031 filiera tehnologică * au rămas disponibile, pentru etapa a doua de admitere, 200 de locuri pentru repartizarea computerizată şi 48 pentru admiterea la liceele cu profil vocaţional 

 

Pentru anul şcolar 2021 - 2022 din cei 4.131 elevi din judeţ care au completat formularele cu opţiuni, 4.062 au fost repartizaţi în învăţământul liceal, adică 98,33%. În total, au fost completate 86.247 de opţiuni. Adică, 21 de opţiuni per elev. Numai că 69 dintre absolvenţii de gimnaziu  nu au completat suficiente opţiuni, aşa că nu au putut fi admişi la liceu în prima etapă. „În perioada 25 - 28 iulie, candidaţii repartizaţi în prima etapă vor transmite sau depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi. În cazul elevilor care nu au putut fi admişi în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni, aceştia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată şi vor completa, în perioada 29 iulie - 5 august, opţiuni în fişele de înscriere alături de candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi de candidaţii care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opţiunilor în fişe se face la unitatea de învăţământ sau prin formular transmis electronic. Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august. În intervalul 9 - 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. Au rămas disponibile pentru etapa a doua de admitere, 200 de locuri pentru repartizarea computerizată şi 48 pentru admiterea la liceele cu profil vocaţional”, a declarat Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al  ISJ Iaşi. 

Ultimele medii de admitere, mai mici decât cele de anul trecut

La Colegiul Naţional, la profilul Ştiinţe ale Naturii, ultimul admis a avut media 9.47, spre deosebire de 2020, când s-a intrat cu 9.73. La Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9.51, spre deosebire de 2020, când a fost  9.71. La Filologie s-a intat cu 9.15, ultima medie din 2020 fiind 9.46. 

La Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, la profilul Ştiinţe ale Naturii, ultima medie a fost 9.38, iar anul trecut a fost de 9.55. La Matematică-Informatică s-a intrat cu 9.44, iar în 2020 cu 9.57. La Filologie s-a intrat cu 9.14, spre deosebire de 2020, când ultima medie a fost 9.36.

La Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, la Ştiinţe ale Naturii, ultimul admis a avut 9.45, iar în 2020 - 9.59. La Matematică-Informatică ultima medie a fost 9.50, iar anul trecut 9.63.La Filologie s-a intrat cu 9.06, iar în 2020 cu 9.32.

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, la Ştiinţe ale Naturii s-a intrat cu 9.28, iar în 2020 cu 9.48. La Matematică-Informatică bilingv franceză s-a intrat cu 9.02, iar în 2020 cu 9.29. Matematică-Informatică, bilingv engleză s-a intrat cu 9.40, iar în 2020 cu 9.54. La Matematică-Informatică, în Limba română ultima medie a fost 8.98, iar în 2020 - 9.35. La Filologie - Limba franceză s-a intrat cu 8.53, iar în 2020 cu 8.86. La Filologie-Limba engleză s-a intrat cu 9.09, iar în 2020 cu 9.32. La Filologie-Limba română s-a intrat cu 8.95, iar în 2020 cu 9.27. 

La Liceul de Informatică „Grigore Moisil”  s-a intrat cu 8.95, spre deosebire de 2020 când media ultimului admis a fost de  9.33. 

Cele mai mici medii de admitere din judeţ au fost la Colegiul Tehnic „Mihail Sturza” din Iaşi, la profilul Electromecanică - 2.83. „Performanţa” nu trebuie să ne mire, pentru că în 2020, la aceeaşi şcoală, s-a intrat cu media generală 2.92.  Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei