Leul a făcut un pas înainte

1analiza

Dimensiune font:

| 10-08-2020 20:54

* leul s-a întărit ieri față de euro, evoluție în linie cu cea a altor monede din regiune, semn că încă există apetit pentru risc * întreruperea evoluție depreciative a monedei americane a provocat scăderea unciei de aur pe piețele specializate, BNR stabilind un preț al gramului de aur de 268,702 lei

Cursul euro a coborât de la 4,8375 la 4,8359 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,834 – 4,838 lei, după ce în cursul dimineții pe piețele asiatice cotațiile au urcat până la 4,844 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,0949 la 4,1129 lei.

Scăderea perechii euro/dolar la 1,1741 – 1,1801 dolari, după ce joia trecută a fost atins maximul ultimilor doi ani de 1,1917 dolari, s-a datorat deciziei de la finalul săptămânii trecute a președintelui SUA, Donald Trump, de a semna patru documente cu scopul de a sprijini economia americană, după ce republicanii și democrații nu au reușit să ajungă la un acord.

Decretele prevăd o înghețare a salariilor, un ajutor pentru șomeri în valoare de 400 dolari pe săptămână, protejarea chiriașilor amenințați cu evacuare și amânarea rambursării împrumuturilor pentru studenți.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,075 – 1,079 dolari astfel că media a urcat de la 4,4794 la 4,4883 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,3607 la 5,3702 lei.

Întreruperea evoluție depreciative a monedei americane a provocat scăderea unciei de aur pe piețele specializate la 2.029 – 2.035 dolari. În aceste condiții, BNR a stabilit un preț al gramului de aur de 268,7021 lei, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost atins recordul istoric de 271,0003 lei.

După reducerea dobânzii-cheie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni la 2,04%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 9 februarie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,13 la 2,12%, o valoare apropiată fiind atinsă începutul lui ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a coborât de la 2,19 la 2,18%.

Media monedei poloneze a scăzut de la 4,4139 la 4,4023 zloți/euro iar a celei maghiare de la 346,21 la 345,23 forinți/euro.

Bitcoin urca pe platformele specializate la aproape 12.100 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din an pentru raportări la ANAF Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din
07/05/2024 16:52

 Luna mai 2024 reprezintă o perioadă de varf pentru contribuabilii din Romania, avand in vedere seria de obligatii fiscale importante ce trebuie indeplinite fată de Agentia Natională de Administrare Fi ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

CFR Călători, în pragul colapsului
07/05/2024 06:39

Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decat cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate in pri ...

Cârciuma vedetei Dani Oțil și a lui Cătălin Lăscuț, zis regele duty-free-urilor, și-a cerut insolvența
06/05/2024 21:50

Datoriile au năpădit compania Impresso Lounge detinută de Dani Otil si Cătălin Lăscut, iar capitalurile proprii sunt negative. Compania Impresso Lounge SRL, unde actionari sunt, printre altii vedeta TV ...

Ce fabrică se va deschide în România după sărbători
06/05/2024 20:13

O nouă fabrică de componente auto se va deschide in Romania. Compania turco-spaniolă Beyçelik Gestamp va deschide fabrica in zona Argesului. Odată cu deschiderea acesteia, vor fi create noi locuri de munc ...

Datoria României a crescut cu peste 50 la sută din PIB
06/05/2024 08:57

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, in februarie 2024, pană la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei in luna precedentă. Vorbim despre o sumă imnesă, de aproxima ...

Grindină în vestul țării! Gheața a făcut ravagii prin grădini și livezi
06/05/2024 08:15

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au inregistrat, duminică, in mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plang că gradinile şi li ...

Câți pensionari are România. Pensia medie - 2.248 de lei
05/05/2024 18:43

 Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor cent ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei