Batranetea nu exista.Oamenii inteligenti si nobili devin batrani admirabili

Bătrânețea este boala bărbaților prosti şi a femeilor urâte. Pentru bărbații cu minte şi femeile frumoase, bătrânețea nu există! Celui cu minte nu-i este permis să îmbătrânească, iar femeia frumoasă nu poate să îmbătrânească!

Mintea şi frumusețea se schimba cu timpul, insa nu pier!

Este nevoie de multă înțelepciune ca să îmbătrânești fără urâțenie, fără răutate şi fără tristețe. Oamenii nu sunt de aceeași vârstă chiar când au același număr de ani! La bătrânețe, pe fața omului se arată caracterul şi sufletul lui, așa cum se arată un deal iarna, când își pierde pădurile, podoaba lui, şi se dezgolește. Unele chipuri, la bătrânețe, capătă ceva de sfânt sau de înțelept, altele de mucenic sau de bolnav şi altele de animal sau de fiară …

În tinereţe, bărbații răi şi femeile rele îşi pot ascunde caracterul pentru că tinerețea are oricând şi în toate o frumusete nemasurata.

Oamenii inteligenți şi nobili devin bătrâni admirabili, cu care este o plăcere să te întâlnești. Prostul, când îmbătrânește, devine urât. De aceea bătrânețea, ca şi oglinda, reflectă ce a fost omul de dinauntru.

Cine a fost cu adevărat tânăr nu poate deveni cu adevărat bătrân. După cum omul cu minte nu poate deveni cu adevărat prost!

Octavian Paler spune ca „bătrânețea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi.

Este adevarat ca este aproape imposibil ca o persoana de 80 de ani sa câștige o competiție de alergat împotriva unui tânăr sănătos de 20 de ani. Cu toate acestea, in limita micilor constrângeri impuse de corpurile noastre, putem fi activi fizic la bătrânețe. Nu este nevoie de o forta fizica deosebita pentru a face multe si diverse lucruri si activități la bătrânețe.

Bătrânețea poate fi privita ca vârsta ințelepciunii, dar si ca perioada premergătoare morții, cand se face bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o perioada de toleranta si de împăcare cu lumea, dar si de tristețe, de neputința, când timpul este un dușman al idealurilor si al planurilor inca nerealizate.

Moartea marchează fie sfârșitul conștiinței umane, fie începutul fericirii eterne. Indiferent daca acest lucru este adevarat sau nu, viata este precum o piesa de teatru sustine Cicero. Un actor bun stie cand sa părăsească scena. A te agata cu disperare de viata ta atunci cand a fost bine trăita si se apropie de sfârșit este deopotriva inutil si ridicol.