Despre videochat și ce se întâmplă în camerele studioului

Îți propun următorul joc de imaginație:

Te trezești la sunetul tipic infernal al alarmei de android. E 7 dimineața, într-o nouă zi de luni și degetul ți se îndreaptă spre butonul de snooze, dar ți-a spus șeful ultima oară, „Mai întârzii odată și...”, dând din cap cu subînțeles și cu un zâmbet fals pe care de 2 ani îl tot ignori.

Și așa, trezitul la ora asta te forțează să te machiezi în fugă și să sari micul dejun, gândidu-te că „dacă n-aș sta la periferie”, n-ar trebui să stai 50 de minute într-un autobuz care, la rândul lui, trebuie să stea în traficul intens al orei de „mers la muncă”.

 

În rest, ziua se desfășoară ca de obicei: stai la standul de înghețată din mall 9 ore (din care doar 8 sunt plătite, dar, heh, cine ține cont), servești copii care „se decid” de 5 ori pe minut ce aromă preferă sau ai de-a face cu adulți, care te găsesc vinovată pentru coada kilometrică (cauzată, în fapt, de prostul management al personalului), ajungi acasă hămesită, dar ai vreme (și finanțe) doar cât să încălzești o pizza congelată, pe care să o mănânci cât îți rupi tălpile învățând pentru examenul de 6 credite pentru un curs la care nu te-ai putut prezenta (înțelegem din cauza programului de lucru) decât o singură dată – prima dată, la cursul introductiv.

Abia mai ai energie să te târăști până la baie ca să te speli pe dinți înainte de culcare și, în final, la ora 3 dimineața te îndrepți spre cele 4 ore de somn de care ai parte de când te-ai înscris la facultate. Cât ațipești, mai răsare un singur gând: „mâine... de la capăt”.

 

Tocmai v-am prezentat visul oricărei tinere.

Numai că ăsta nu e visul nimănui. Nimeni nu își dorește să se spetească ore bune pentru un salariu minim pe economie care abia poate să plătească chiria și întreținerea pentru o garsonieră la marginea orașului. Nimeni nu vrea să fie nevoit să renunțe la a avea grijă de sine pentru a putea trăi de la o zi la alta.

Dacă nu începe să îți cadă părul și să ți se înnegrească cearcănele, atunci pățești mai rău.

 

Asta ar putea explica, pe de o parte, creșterea substanțială din ultimii ani a popularității videochatului pentru participanții din câmpul muncii. De ce s-a lărgit publicul și a crescut cererea este un subiect pe care poate antropologii l-ar putea discuta.

Cu toate acestea, domeniul este stigmatizat până la refuz, iar, în conștiința generală, videochatul este văzut ca un magnet de „femei ușoare”, lipsite de inteligența și de harul necesare pentru a primi un post la un job obișnuit, deci forțate să își vândă corpul unor dubioși care le cer poziții fantastice (fantasmagorice), utilizând jucării pe care numai cele mai bolnave minți le-ar fi putut inventa. Deci ăsta-i videochatul?

 

Mi-am luat libertatea de a sta la discuții cu modelele și cu echipa de la GlowStudio pentru a afla direct de la sursă ce se întâmplă într-un studio de videochat din Constanța.

 

 

O zi (de lucru) din viața unui model de videochat

Primul lucru pe care l-am aflat a fost că, aparent, domeniul nu cere atâta nuditate pe cum e de așteptat. Există două ramuri de videochat care se diferențiază una de cealaltă prin cantitatea de haine păstrate în dulap, astfel că avem videochat adult și non-adult. Multe fete, în special cele la începutul carierei, aleg să facă videochat non-adult, care presupune strict interacțiune umană de bază.

 

Dar există un șpil.

 

Aceste modele construiesc natural acea „interacțiunea umană de bază”. Cerințele minime sunt ca ele să se prezinte în fața camerei ca persoane primitoare și prietenoase, capabile să poarte o conversație interesantă cu clientul. De aici putem trage prima concluzie despre videochat: în sesiunile reușite, clienții se simt văzuți, auziți și înțeleși.

Te-ai aștepta ca toată lumea să știe să poarte o conversație corectă, dar, ne spune managerul de la GlowStudio, sunt mulți pași pe care oamenii îi sar fără să își dea seama. Astfel, modelele sunt îndrumate de echipa studioului pentru a învăța ce presupune o conversație plăcută, cum să asculte activ și cum să ofere răspunsurile nimerite.  

 

De aici, ajungem la următorul aspect de importanță supremă. Să zicem că modelul știe să asculte, dar oare poate astfel să păstreze vie conversația și să îl facă pe client să revină, altfel spus, să îl fidelizeze?

Nu. Nu e suficient.

 

 

Pentru a afla rețeta perfectă, ne-am întrebat de ce ar avea nevoie bărbații și femeile de videochat. O parte dintre răspunsurile pe care le-am găsit și primit sunt:

- Pentru că sunt ființe sociale care au nevoie de interacțiune.

- Pentru că sunt persoane timide care nu se pot deschide în fața unei persoane apropiate lor sau, de fapt, în fața oricui.

- Pentru că se simt singure, neauzite și nevăzute de ceilalți.

 

 

Modelele de succes și-au dat seama că, în special în cazul videochatului non-adult, clienții caută acea persoană empatică și caldă, în fața căreia să își verse amarul, fără ca mai apoi să fie judecați și refuzați pentru cine sunt.

Asta se traduce prin faptul că modelele de videochat trebuie să fie atente la problemele clienților, să le protejeze sentimentele și să fie empatice cu aceștia.

 

Sigur, ceea ce știm deja despre videochat este cealaltă fațetă, cea a frumuseții și a șarmului radiant.

Nu putem uita de faptul că modelele trebuie să fie plăcute la privire. Acestea trebuie să fie acea prezență rafinată și feminină prin excelență. Cu aceste ingrediente și împreună cu umorul și inteligența, modelele își croiesc drumul către inima clientului, îl seduc, apoi îl fidelizează.

 

Iar mai apoi au grijă să identifice punctele pe care le au în comun, nu îl judecă și absolut niciodată nu îl critică.

 

Astfel, din discuțiile purtate cu echipa de la GlowStudio și din cele citite în variate articole, nuditatea este recomandată ca ultimă soluție pentru întețirea atenției clientului, deși nu este regulă ca, în urma îndepărtării unui strat de haine, clientul să devină membru.

 

Pentru a încheia această mică incursiune în ce înseamnă de fapt videochatul, venim cu concluzia că moralitatea modelelor nu este la un standard scăzut, iar stigma care învăluie întreg domeniul de activitate nu este altceva decât un tabu impus prin pudism.