În România, în fiecare săptămână o femeie este ucisă în bătaie

femei_batute

Dimensiune font:

| 25-11-2020 18:58

Pe 25 noiembrie este Ziua Internațională a combaterii violenței împotriva femeilor, stabilită pentru a trage un semnal de alarmă pentru numărul încă îngrijorător de ridicat al cazurilor de violență domestică în întreaga lume. Peste 33.000 de sesizări pentru fapte de violență în familie au fost înregistrate de Poliția Română în primele nouă luni din acest an. Anul trecut, 51 de femei au fost ucise în România de partener sau de o rudă. Asta înseamnă că o femeie moare în fiecare săptămână. O soluție pentru prevenirea recidivei în cazurile de violență în familie este monitorizarea agresorului cu o brățară electronică, însă proiectul de lege pentru implementarea acestei măsuri este blocat în Parlament. De multe ori, pentru că respectarea lor nu este supravegheată, ordinele sunt încălcate. „În caz de violență, trebuie să recunoaștem statutul victimei. Autoritățile franceze au făcut multe lucruri aici: victimele nu mai sunt umilite, dosarele lor nu mai sunt clasate, ele sunt sprijinite din punct de vedere psihologic, spitalele le ajută, de asemenea, nu mai sunt tratate cu dispreț și cu indiferență de societate. S-a schimbat statutul victimei datorită campaniilor de informare. Victima, în loc să-i fie rușine, are acum dreptul să fie protejată”, spune ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer, într-un interviu pentru Libertatea.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 Rețete medievale pentru sporirea poftei de dragoste. Sfaturile sexuale ale Caterinei Sforza. Cum ajută grăsimea de mistreț
25/01/2021 10:33

  Caterina Sforza (1463-1509), una dintre cele mai celebre contese din Italia secolului al XV-lea a fost autorea unor lucrări preţioase pentru acele vremuri, care cuprindeau sfaturi şi reţete pentru b ...

Beneficiile nebănuite ale usturoiului. Ce fel de rețete poți pregăti cu el
25/01/2021 09:55

Usturoiul este aproape nelipsit din mancăruri, cărora le dă un gust special. Pe langă faptul că transformă gustul alimentelor, este parte din multe remedii terapeutice, cele mai răspandite fiind tinctura ...

Melania Trump a plecat în negru de la Casa Albă şi a ajus în portocaliu pe aeroportul din Florida
24/01/2021 18:15

Melania Trump a ales de mai multe ori să transmită mesaje cu ajutorul vestimentaţiei. La plecarea de la Casa Albă a surprins din nou, alegand două ţinute care s-au bătut cap in cap.     &Ici ...

Carnavalul de la Rio de Janeiro a fost anulat în 2021
22/01/2021 14:15

Celebrul Carnaval de la Rio de Janeiro, din Brazilia, a fost complet anulat in 2021 din cauza unui inceput lent al campaniei de vaccinare impotriva COVID-19 şi a numărului mare de infectări, relatează dpa. ...

Vrei să slăbești? Renunță la carbohidrați
21/01/2021 16:15

Anca Alungulesei, terapeut nutritional, recomandă cateva reguli de bază pentru cei care isi propun să slăbească in acest an. Invitată la „Neatza cu Răzvan si Dani” de la Antena 1, Anca Alung ...

FOTO/VIDEO - Robbie Williams are COVID-19
21/01/2021 15:27

Robbie Williams are COVID-19. Cantăretul a fost fotografiat la sfarsitul anului trecut in Caraibe impreună cu sotia sa, Ayda Field, in varstă de 41 de ani si copii lor: Teddy in varstă de 7 ani, Coco 1 an, ...

Tezaur cu peste 1.600 de bijuterii din aur şi argint, scos la licitaţie
21/01/2021 14:45

Tezaurul din aur şi argint este scos la licitaţie săptămana viitoare, anunţă Artmark. Aceasta este o premieră pentru piaţa romanească de artă punerea la vanzare, in cadrul unei executări silite, a ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
21/01/2021 13:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Eleganță la Casa Albă. Ținutele doamnelor au atras atenția la ceremonia de învestire a președintelui Joe Biden
21/01/2021 10:10

Tinutele care au atras atentia la ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden La ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden, nu doar discursurile au atras atentia, ci si tinutele doamnelor. Perlele ...

CEDO a amendat România cu 15.000 de euro. A obligat bărbați transgenderi să-și facă operație pentru acte
19/01/2021 13:15

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marti, că persoanele trans din Romania nu au la dispozitie o procedură clară pentru modificarea genului in actele de identitate, ceea ce reprezintă o incăl ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei