alimente post

Dimensiune font:

Masă de post cu până la 38 de E-uri. Lista alimentelor periculoase în Postul Paștelui

| 09-03-2020 11:38

Fiecare dintre noi adoptă un regim alimentar după bunul plac, alții după starea de sănătate sau după recomandarea nutriționiștilor sau a doctorilor. Părerile sunt împărțite, unii oameni preferând să consume și produse de origine animală, alții însă, limitându-se doar la legume, fructe și pește.

Postul Paștelui este abia la început și este considerat cel mai aspru și cel mai lung dintre toate cele patru posturi importante de peste an. La ortodocși, postul Paștelui a început în data de 2 martie 2020, Paștele fiind sărbătorit pe data de 19 aprilie.

Pe lângă multe variante pe care le putem lua în considerare, avem și pate-ul vegetal, de post, împreună cu margarina, care puse pe pâine alcătuiesc un sandvich simplu, rapid și gustos.

În urma studiilor pe care le-a efectuat, Asociașia InfoCons InfoCons a ajuns la concluzia că un astfel de sandvich, care este consumat atât de adulți, dar și de cei mici, poate ajunge să conțină chiar și 30 de E-uri! Acesta poate fi consumat ca o gustare sau poate înlocui o masă întreagă.

Într-un astfel de sandvich putem găși următoarele E-uri:

1. Pate de post în care se regăsesc 15 aditivi alimentari și anume

E-uri

Nr. de produse în care acestea sunt prezente

E407

22 (95.65%)

E621

21 (91.30%)

E301

16 (69.56%)

E150

14 (60.86%)

E330

13 (56.52%)

E481

11 (47.82%)

E452

11 (47.82%)

E415

11 (47.82%)

E472

10 (43.47%)

E451

10 (43.47%)

E120

10 (43.47%)

E635

8 (34.78%)

E508

5 (21.73%)

E412

5 (21.73%)

E316

4 (17.39%)

E466

3 (13.04%)

E516

3 (13.04%)

E472a

2 (8.69%)

 

2. Margarină, în care putem cu ușurință identifica până la 6-8 e-uri într-un singur produs, printre care:

E100 - curcumina - colorant sintetic, poate duce la scăderea glicemiei;

E160b - colorant sintetic obținut din organisme modificate genetic;

E202 - sorbat de potasiu, conservant sintetic, poate provoca tulburări de digestive grave;

E476 - emulgator sintetic - are un efect toxic moderat și poate provoca alergii.

 

3. Pâine, în care putem găsi 7 aditivi alimentari într-un singur produs, și anume:

E160 - Beta-caroten

E170 - Carbonat de calciu

E200 - Acid sorbic

E223 - Metabisulfit de sodiu

E262 - Acetat de sodiu

E263 - Acetat de calciu

E270 - Acid lactic

E282 - Propionat de calciu

E300 - Acid ascorbic

E304i - Palmitat de ascorbil

E322 - Lecitină

E330 - Acid citric

E471 - Mono și digliceridele acizilor grași

E472 - Esterii acetici ai mono- şi digliceridelor cu acizi grași

E475 - Esterii poliglicerici ai acizilor grași

E481 - Stearoil 2 lactilat de sodiu

 

ATENȚIE! Alimentele care conțin aditivii E160, E170, E200, E223, E262, E270, E300, E472, E475 sau E481 nu pot fi folosite în alimentația copiilor mici sau sugarilor.

Pentru a întregi această gustare și a avea un nivel de saturație mai mare, putem adăuga:

 

4. Un pahar cu Lapte de soia în care putem cu ușurință identifica până la 5 E-uri într-un singur produs, printre care: Fosfați (E341), caragenan (E407), gumă gellan (E418), gumă carruba (E410) sau dioxid de siliciu (E551).

 

și ca desert

5. O bucată de Halva în care se regăsesc 3 E-uri și anume: E965(i): sirop de maltitol, stabilizatori și îndulcitor care poate avea efect laxativ, E420: sorbitol, îndulcitor hipocaloric care poate produce balonare şi flatulenţă și E330: acid citric.

 

Adunându-se astfel doar la o singură masă 38 de aditivi alimentari.

Recomandat este să avem 3 mese pe zi, uneori chiar și cu mici gustări între ele. Dacă adunăm și aditivii alimentari de la celelalte alimente/sucuri consumate în ziua respectivă, ne trezim că am ingerat un număr destul de mare de E-uri, uneori acestea repetându-se în dieta din acea zi, fapt care poate dauna.

"Și produsele de post conțin E-uri. Trebuie să fiți atenți la câte E-uri consumați într-o zi.

Nu uitați să citiți etichetele produselor înainte de a le consuma!

InfoCons vă pune la dispoziție aplicația „InfoCons", pe care o puteți descărca gratuit de pe orice dispozitiv iOS sau Android și unde puteți scana etichetele produselor. 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Sugestii de nume pentru caine - mascul
03/07/2020 12:56

Sugestii de nume pentru caine - mascul   Grivei, Azorel, Rex, Bruno sau Bubico, sunt unele dintre cele mai cunoscute nume pentru cateii de sex masculin. In ultimul timp, proprietarii de patrupede au in ...

Caz ŞOCANT: Ce au descoperit poliţiştii în sicriul în care fusese îngropată o tânără
01/06/2020 10:06

 Chin Chean, in varstă de 47 de ani, a inceput să dezgroape moarta vineri, in jurul orei 22:00. Cu o zi inainte, bărbatul asistase la inmormantarea fetei. Necrofilul a reuşit să dea de sicriu, insă ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
30/05/2020 07:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Obisnuia sa bea zece cutii de Coca-Cola pe zi. Cum arata britanica care ajunsese la 88 de kilograme
11/05/2020 10:31

 Femeia a ajuns la o greutate de 88 de kilograme si un consum de 300 de cutii de Coca-Cola pe luna, potrivit Daily Mail. Tellam a reusit sa slabeasca mai mult de o treime din greutatea sa cu ajutorul CD-u ...

10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sperma partenerului tau!
09/05/2020 00:05

  Cand vine vorba de sperma, femeile pot avea reactii diferite: fie considera ca este ceva absolut normal si care poate fi discutat ca orice alt subiect, fie sunt retinute in a-si spune parerea sau pur ...

Seminţele de dovleac au un efect surprinzător asupra bărbaţilor
09/04/2020 15:34

Dovleacul este vedeta sezonului, insă dincolo de pulpa de dovleac, delicioasă ca umplutură pentru plăcintă, seminţele de dovleac se dovedesc a fi extrem de benefice, mai ales pentru bărbaţii care işi d ...

Dieta cu lămâie face minuni. Slăbeşti în cinci zile
09/04/2020 13:32

Dieta cu lămaie te ajută să capi rapid pe kilogramele in plus. Urmează meniul de mai jos timp de cinci zile. Iată meniul pe care trebuie să-l urmezi Ziua 1 Începeţi dieta cu o băutură pe bază ...

Alcoolul sanitar, cum îl folosești. Situațiile în care te salvează
09/04/2020 11:26

Alcoolul sanitar te poate salva in multe situatii. Dacă pană acum l-ai folosit pentru dezinfectare, trebuie să stii că te poate ajuta mult mai mult de atat. Pulverizează o solutie din apă rece si alcool ...

Cum faci pâine fără drojdie. Cea mai simplă rețetă pentru acasă
30/03/2020 09:10

Cum faci paine fără drojdie. Cea mai simplă retetă pentru acasă. Zilele acestea, drojdia a inceput să lipsească de pe rafturile magazinelor. Oamenii si-au făcut provizii pentru o posibilă izolare din c ...

Nutriționist, cum îți crești imunitatea și rezistența la boli
30/03/2020 08:51

Medicul nutritionist Mihaela Bilic a spus ce trebuie să mancăm pentru a creste rezistenta la boli. „Wasabi, ghimbir si condimente din belsug pentru cresterea rezistentei la boli. Coronavirus inclus. Da ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!