Maestrul de balet de la Opera din Iaşi, ameninţări în miez de noapte

1onri

Dimensiune font:

| 07-03-2020 00:40


După ce scandalul de la  instituţia de spectacole a escaladat, Amalia Mândruţiu susţine că a primit peste 20 de mesaje telefonice de ameninţare şi intimidare * ea a depus plângere la Poliţie * „Eu vreau doar să-mi fac meseria, să slujesc arta”, a spus balerina * ieri, Sindicatul Reprezentativ din cadrul ONRI a făcut câteva lămuriri legate de situaţia din instituţie, precizând că nu este vorba deloc de un climat de teroare, aşa cum s-a vehiculat

„Războiul sindicatelor”, aşa s-ar putea numi noul episod din scandalul de la Opera Naţională Română Iaşi (ONRI). După ce membrii Sindicatului ARTIS au ieşit la rampă în prima zi a săptămânii, susţinuţi şi de Federaţia Sindicatelor din Instituţiile de Cultură (FSIC), ieri a venit rândul membrilor Sindicatului Reprezentantiv să ofere lămuriri asupra situaţiei din instituţia de spectacole. Noua structură sindicală, deşi existentă într-o formă embrionară de mulţi ani, a reuşit să obţină reprezentativitatea de curând, ceea ce i-a permis să participe la negocierea contractului colectiv de muncă şi la discuţiile din Comisia de Disciplină, Consiliul Artistic ori cel administrativ, lucru foarte important pentru că astfel angajaţii pot fi consultaţi în toate aspectele legate de ONRI. „În lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de ramură sau de grup de unități, acesta specifică și reglementează anumite aspecte legate de condițiile de muncă, drepturi și obligații, atât ale angajaților, cât și ale instituțiilor. Nu în ultimul rând este impetuos să discutăm despre atmosfera din interiorul instituției noastre. Această atmosferă cumva a fost creată în afara instituției fără a avea toate informațiile corecte”, a spus liderul de sindicat Alexandru Sebeşi, membru în corpul de balet. În sindicat sunt 138 de membri, din cei 258 de angajaţi ai ONRI. Alexandru Sebeşi a atras atenţia că „imaginea noastră ar avea de suferit pentru că nu se știu cu adevărat lucrurile ce se întâmplă în instituție. Noi facem tot posibilul să lucrăm la un nivel extraordinar, să oferim publicului spectacole de cea mai înaltă calitate, să lucrăm cu ajutor pentru că este foarte ușor să lucrezi atunci când colegii te ajută și îți răspund în ceea ce faci”, a continua Sebeşi.

Pe aceeaşi idee a mers şi Emerich Ghercă, prim-violoncelist, membru în Sindicatul Reprezentativ, el fiind de părere că „instituţia în care lucrăm este una care ne împinge pe toţi şi ne motivează către o dezvoltare profesională continuă”. Cât priveşte climatul din Operă, el susţine că „nu există teroare, nu există stres decât de două luni”, aşa cum s-a vehiculat. „În ultimele două luni, noi ceilalţi 138 de membri ai celuilalt sindicat, poate şi alţii, am fost puşi în diferite posturi. Ba că suntem complici, ba că suntem turnători, ba că nu ţinem, ba că nu ştiu ce. Noi nu susţinem perspectiva sindicatului ARTIS din câteva motive foarte clare. ONRI se bucură de onoarea de a fi considerată o instituţie prestigioasă de cultură, fapt care nu se întâmplă peste noapte. Este rodul unei munci de ani de zile duse de colectivul ONRI, fapt care a dus la spectacole de calitate. Noi nu de dorim decât o atmosferă normală de lucru, aşa cum a fost până acum două luni de zile. De aceea îi rog pe colegii noştri să renunţe la toate postările de pe Facebook şi încercarea de a discredita pe cei care nu sunt de accord cu cauza lor, să nu mai construiască o atmosferă falsă. Îi îndemnăm să îşi soluţioneze problemele într-o manieră demnă de calitatea şi frumuseţea meseriei pe care ei o au”, a spus Emerich Ghercă.

O surpriză foarte mare a venit din partea maestrului de balet Amaliei Mândruţiu, care a recunoscut că din 3 februarie, de când apele s-au tulburat foarte tare, a primit zeci de ameninţări pe telefon, s-a trezit în miezul nopţii cu bătăi în uşă. „Am anunţat Poliţia. Este foarte trist că nu pot să îmi fac meseria aşa cum vreau. Este foarte trist că un om, indiferent cine este, ce poziţie ocupă într-o instituţie, este înjosit, se fac declaraţii calomnioase atât de ordin profesional, cât şi familial. Noi vrem să lucrăm. Sunt aici din 2018, am venit dintr-o companie de balet prestigioasă, Oleg Danovschi, unde am fost prim-balerină. Am venit să construim ceva împreună. Am reuşit până în momentul în care scandalul a scăpat de sub control. Ne punem un mare semn de întrebare. Ce mai căutăm aici sau cât mai rezistăm aici? Am găsit singură răspunsul: Sunt aici ca să lucrez. Voi rămâne să lucrez, pentru că în Opera asta am dat deja două concursuri. Voi rămâne aici cu toate intimidările de picioare rupte, bombe la maşină, bătăi în uşă noaptea, şi alte lucruri. Am primit telefoane cu număr ascuns, cu număr preplătit. Din 3 februarie, periodic, în fiecare săptămână. Cum apărea o postare, dacă cineva scria ceva bun despre Operă, cu toţii eram terfeliţi. Nu am să renunţ, cu toate acuzaţiile şi calomniile. Nu sunt singura, însă numai eu am curaj să spun. Din păcate, au fost implicaţi oameni dinafara Operei, oameni pe care noi nu îi cunoaştem, care nu au nicio legătură nici cu noi, nici cu ceilalţi angajaţi”, a spus balerina, apoi a oferit şi unul dintre mesajele primite: „Bună ziua doamnă Amalia! Împreună cu Dumi, un alt coleg de-al nostru, Dumitru Buzincu, solist, aţi intrat fără voie în bârfoteca stârnită de Manu Fotache. Nu e corect”. „Mi-a spus că ar fi cazul să mă retrag şi să las loc maestrului de balet de drept. Eu am venit aici printr-un concurs, nu am venit aici să iau locul nimănui. Am venit printr-un concurs, a adăugat Amalia Mândruţiu.

Dincolo de toate aceste discuţii, un lucru este clar – situaţia nu este de bun augur pentru Operă, iar Sindicatul Reprezentativ nu are încă forţa unui lider.

Reamintim că scandalul de la ONRI mocneşte de câţiva ani, de cât au început o serie de concedieri, soldate cu procese în instanţă, peste 30 la număr. Nemulţumirile au răbufnit odată cu desfiinţarea postului dirijoruluii Corului „Juniorii Operei”, ocupat timp de nouă ani de către Raluca Zaharia, şi al contabilului-şef Simona Alice Gogan. În februarie, imediat ce s-a aflat că Raluca Zaharia nu va mai coordona micii artişti, au început şi protestele, declanşate de părinţii care au vrut să fie alături de dirijorul care i-a ajutat mereu pe copii să încânte publicul cu vocile lor superbe.

Maura ANGHEL, Gabi MATEI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț din Suceava. Există riscul ca focul să se extindă
04/05/2024 16:37

Un incendiu puternic a izbucnit, in urmă cu putin timp, langă Mănăstirea Voronet din orasul Gura Humorului, in judetul Suceava. O casă aflată la doar cateva sute de metri de biserică a luat foc. Din cau ...

MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei