Mircea Geoană, despre stagiul militar voluntar: Haideţi să fim extrem de clari

39_11zon

Dimensiune font:

| 08-02-2024 20:59

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat după întâlnirea consilierilor pentru securitate naţională din ţările membre ale Alianţei Nord- Atlantice, în contextul discuţiilor privind stagiul militar voluntar, că nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate dar vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică. ”Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a completat Geoană, potrivit news.ro.

”Ştiu că şi acasă este o conversaţie destul de amplă cu privire la ceea ce spun liderii noştri militari şi ceea ce spunem noi, liderii politici. Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a spus Mircea Geoană, în contextul discuţiilor privind pregătirea armatei.

Secretarul general adjunct al NATO a menţionat că ”nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate”.

”Vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică şi, în general, o societate capabilă să facă faţă unor şocuri care nu sunt neaparat militare, ci pot veni din foarte multe alte direcţii”, a spus Mircea Geoană.

Discuţia referitoare la stagiul militar a fost redeschisă după ce şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară.

El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită. ” Este un moment T în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, a declarat marţi, după întâlnirea cu conducerea MApN, că nu există niciun motiv de panică, pentru că nu se va da nicio lege, nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu şi nu vom fi luaţi cu arcanul sa mergem în armată.

”Vorbim despre un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării, care vorbeşte, într-adevăr, despre un stagiu militar voluntar sau pregătire militară voluntară. Termenii, condiţiile le vom vedea cu toţii în momentul în care acest proiect de lege primeşte toate avizele instituţionale”, a spus senatoarea Nicoleta Pauliuc.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, despre afirmaţiile şefului Statului Major al Armatei, privind legea stagiului militar voluntar, că este corectă abordarea, dar nu trebuia dată cu toporul în contextul unui război de la frontieră, că aoleu, vine războiul peste noi. ”Nu vine niciun război”, a spus şeful Executivului, el precizând că România nu a fost niciodată mai sigură cum este azi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține 'zeița de la Montreal'?
12/05/2024 12:54

Se ascut săbiile in bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă romancă, Nadia Comăn ...

Fostul consilier al lui B. Johnson a răbufnit: 'Ucraina e un stat mafiot și corupt. Ne-a păcălit practic pe toți!'
11/05/2024 20:04

Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac impotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina. Intr-un interviu, Cummings - fost consilier al premierului Johnso ...

Mircea Geoană, despre declarațiile belicoase ale lui Macron: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul pentru Ucraina
11/05/2024 19:52

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat sambătă, la Arad, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe in Ucraina, că Emmanuel Macron "trimite un mesaj ...

Rusia ar vrea să demareze în R. Moldova o nouă 'operațiune militară': avertisment sumbru al americanilor
11/05/2024 11:03

Purtătoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul Republicii Moldova este implicat intr-un „genocid” de tip nazist in Moldova. Potrivit unei analize a Instit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei