Sâmbăta Morților sau Moșii de iarnă

mosii-de-iarna-sambata-mortilor

Dimensiune font:

| 17-02-2023 12:17

Sâmbătă este ziua ,,Moşilor de iarnă", în care se face pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă.

În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.


Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de iarnă. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti", termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit", intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).


Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El).

Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Mogosesti-Siret, cu sediul in sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi, telefon/fax 0332/407.398, e-mail: primaria@ mogosesti siret.ro, cod fiscal 4541343. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -teren in suprafata totala de 15.400,00 mp si 5 constructii in suprafata totala de 4.015,16 mp, identificate astfel: C1 grajd, in suprafata de 794,03 mp; C2 grajd, in suprafata de 1.009,07 mp; C3 grajd, in suprafata de 745,61 mp; C6 fanar, in suprafata de 727,03 mp; C7 fanar, in suprafata de 739,42 mp, nr.cadastral 60896, situate in sat Mogosesti-Siret, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principesa Maria nr. 68, judetul Iasi, apartinand domeniului privat al Comunei Mogosesti-Siret, conform caietului de sarcini, H.C.L. Mogosesti-Siret nr. 13/30.03.2023 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Mogosesti-Siret. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 1.000 Lei/exemplar, ce se achita in contul RO75TREZ4072 1340250XXXXX, deschis la Trezoreria Pascani, cod fiscal 4541343. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.02.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: un exemplar in original sau in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.02.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, cod postal 700398, telefon/fax 0332/403.642, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.01.2025.
Horoscopul ZIlei
19/01/2025 06:05

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/01/2025 04:56

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Când încep să se țină slujbe în Catedrala Mântuirii Neamului. Impresionantul lăcaș de cult va fi sfințit de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului
17/01/2025 14:46

 Biserica Ortodoxă Romană a publicat vineri, 17 ianuarie, lista evenimentelor importante ale Anului Centenar 2025 in Patriarhia Romană, inclusiv data la care va fi deschisă pentru slujire Catedrala Nea ...

17 ianuarie, Sfântul Antonie cel Mare
17/01/2025 08:15

Sfantul Cuvios Antonie cel Mare este sărbătorit de Biserică la 17 ianuarie. Părinte al monahismului anahoretic, asa cum este recunoscut, Sfantul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut in Egiptul de Sus, in an ...

Horoscopul Zilei
17/01/2025 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

Misterul numărului 13. Între superstiție, simbolism și misticism
16/01/2025 15:14

Putine numere in cultura mondială au starnit atatea controverse si fascinatie ca numărul 13. Privit cu scepticism, teamă sau admiratie, 13 poartă o incărcătură simbolică ce traversează epoci si culturi ...

HOROSCOPUL ZILEI
16/01/2025 05:11

  BERBEC E posibil ca astăzi să te simti destul de rău, mai ales dacă ai făcut anumite excese alimentare. Încearcă pe viitor să dai dovadă de mai multă responsabilitate si să nu mai fii at ...

Patriarhul Daniel, mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naționale: „BOR a fost o susținătoare a culturii creștine în timpul regimului comunist”
15/01/2025 12:23

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Nationale. În istoria poporului roman credinta in Dumnezeu si manifestările ei, adică viata bisericească sub toate aspectele ei, a generat ...

HOROSCOPUL ZILEI
15/01/2025 06:00

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Inteligența spirituală, fundamentul unei generații armonioase
14/01/2025 14:41

Contrar multor opinii, inteligenta spirituală nu se rezumă la practici religioase, ci se extinde spre cultivarea compasiunii, a introspectiei si a conexiunii cu lumea. Este vorba despre capacitatea de a găsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei