Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, decizii referitoare la Spovedanie

preot_sutana_06506300

Dimensiune font:

| 30-09-2022 12:51

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.


Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

- A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni;

- Au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie;

Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia:

- Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;

- Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;

- Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;

- Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;

- Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;

- Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;

- Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:56

C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
HOROSCOPUL ZILEI
07/02/2025 05:14

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Horoscopul zilei
06/02/2025 05:17

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/02/2025 05:53

ERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudele ...

HOROSCOPUL ZILEI
04/02/2025 05:00

Berbec Atat precautia, cat si moderatia trebuie să fie nelipsite astăzi, in ceea ce te priveste. Unde mai pui si faptul că trebuie să acorzi atentie si circumstante atenuante persoanei iubite. Este indicat ...

Cel mai important moment din istoria ultimilor ani a Bisericii Ortodoxe Române se apropie: Moaștele întregi ale Sf. Elena ajung la Mănăstirea Pantocrator
03/02/2025 14:29

Cel mai important eveniment din istoria ultimilor ani a Bisericii Ortodoxe Romane urmează să aibă loc la cea mai frumoasă mănăstire din sudul Romaniei. Mănăstirea Pantocrator, din localitatea Drăgănes ...

Horoscopul zilei
03/02/2025 06:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Marea sărbătoare din 2 februarie - Întâmpinarea Domului
02/02/2025 09:29

Sărbătoarea Întampinarea Domnului este prăznuită pe 2 februarie. La 40 de zile de la Nasterea Domnului, cinstim aducerea Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de către Maica Domnului si de Dreptu ...

Horoscopul Zilei
02/02/2025 06:00

 BERBEC Ii convingeti foarte usor pe colegii dv. sa participe de maine la o activitate pentru care primiti aprecieri si bani numai dv. Amanati o intalnire, fara sa cereti acordul persoanei iubite si sunte ...

În calendarul ortodox vor intra încă 16 sfinți
30/01/2025 15:45

16 noi sfinti se vor regăsi in calendarul crestin ortodox incepand de săptămana viitoare, in contextul sărbătorii Centenarului Patriarhiei Romane. Luni si marti Biserica Ortodoxă Romană va sărbători u ...

 HOROSCOPUL ZILEI
30/01/2025 06:00

 BERBEC Aveti un comportament radical, sunteti extrem de pretentios, dar si foarte optimist, mai ales in ceea ce priveste propriile forte. Pierdeti timp si bani din cauza pozitiilor dv.   TAUR Tre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei