Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe

Sf-Gheorghe

Dimensiune font:

| 23-04-2024 10:04

 Ziua marelui mucenic care a învins balaurul reprezintă şi începutul anului pastoral * cunoscută drept Sângiorz, în această zi de sărbătoare se aleg ciobanii şi locurile unde vor fi amenajate stânele


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai
veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie

În calendarul popular, Sfântul Gheorghe, prăznuit astăzi, este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. În spiritualitatea populară, este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru (Sâmedru), între cele doua divinităţi existând o înţelegere cosmică, facilitată şi de divinitatea supremă. Se spune că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru şi deschide drumul naturii spre viaţă, el fiind considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor şi închizătorul anotimpului friguros. Toamna, Sâmedru, care nu iubeşte pomii înverziţi, primeşte cheia pentru a închide timpul frumos şi a slobozi din adâncuri anotimpul rece.
Ziua ciobanilor
Cunoscută drept Sângiorz, în această zi de sărbătoare se aleg ciobanii şi locurile unde vor fi amenajate stânele. Tradiţia cere ca în ajunul sărbătorii să fie pregătită găleata unde va fi pus laptele de la primul muls. Vasul este împodobit cu fire de salcie, iar deasupra găleţii se aşază un colac. Şi ajunul sărbătorii este important, fiind dedicat ritualurilor de alungare a spiritelor rele. Grajdurile se afumă, tocurile ferestrelor se ung cu usturoi, la poartă de agaţă spini. Se spune că în noaptea Sfântului Gheorghe se deschide pământul şi ies afară comori nebănuite, aşa că flăcăii aprind focurile ritualice pentru a le găsi mai uşor. În ziua hramului, oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul sau se încing cu ramuri verzi ca să nu-i doară mijlocul. La răsărit femeile seamănă busuioc, care va fi cules la Sânziene. Puţini ştiu că sărbătoarea continuă şi a doua zi, fiind dedicată calului mucenicului, fără de care nu ar fi reuşit să ucidă balaurul.
Sfântul Gheorghe este frate cu Sfântul Dumitru (26 octombrie). Dacă primul înfrunzeşte codrul, al doilea îi scutura podoaba verde şi închide anul pastoral cu răscolul oilor.
Sfântul Gheorghe este patronul trupelor terestre.

Maura ANGHEL 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
26/07/2024 06:00

 BERBEC Combativitatea dv. se nuantează si devine mult mai folositoare pentru toată lumea. Munciti cu spor si vă etalati talentele prin discursuri pline de diplomatie. Seara, lipsă de tact. TAUR Vet ...

Horoscopul Zilei
25/07/2024 05:51

Berbec În fata ta se derulează anumite momente din trecut, insă acum le trăiesti cu mai multă profunzime. Poti ajunge la anumite concluzii si poti avea constientizări revelatoare despre cineva pentr ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/07/2024 05:58

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Sărbătoarea Sfintei Cristina, ocrotitoarea celor aflați în depresie. Ziua în care nu ai voie să fii mânios
23/07/2024 15:16

 Sfanta Cristina a trăit in secolul al III-lea in cetatea Tir, intr-o familie nobilă păgană. Tatăl ei, Urban, era un ofiter militar, dar si un inversunat prigonitor al crestinilor. Convertirea Sfintei ...

Foca, ziua când focul amenință pământul
23/07/2024 07:48

Foca, un moment celebrat in fiecare an pe 23 iulie, este considerată o pseudo-sărbătoare, ceea ce inseamnă că nu este recunoscută oficial de Biserica Ortodoxă Romană si nu are un loc in calendarul relig ...

Horoscopul Zilei
23/07/2024 05:06

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Horoscopul Zilei
22/07/2024 05:21

Berbec Planuri de vacantă. Poate plecati pe undeva măcar o zi, două, să vă incărcati bateriile si să mai luati o pauză de la locul de muncă. Taur Partenerul de viată trece printr-o perioadă difici ...

PS Ignatie: Curajul nu înseamnă obrăznicie! ”Sunt atâția care fac gălăgie, aroganți, indolenți, vulgari, și toți se ascund sub masca faptului că ei sunt oameni curajoși”
21/07/2024 15:43

De sărbătoarea Sfantului Proroc Ilie, sambătă, 20 iulie 2024, Preasfintitul Părinte Ignatie, Episcopul Husilor, a săvarsit Sfanta Liturghie la Mănăstirea Floresti, Protopopiatul Barlad, cu prilejul hram ...

Sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, ziua dedicată căinței
21/07/2024 14:10

În inima crestinismului, povestea Sfintei Maria Magdalena este una dintre cele mai vibrante si pline de sensibilitate, o poveste care transcende timpurile si aduce in lumină tema vindecării, a iertării ...

Mănăstirea Petru Vodă: Comunicat despre Diana Iovanovici Șoșoacă
20/07/2024 17:09

„Este de datoria Bisericii si a noastră in calitate de comunitate crestină să ne apărăm credinta si să ne afirmăm valorile crestine in maniera in care se cuvine ca aceste lucruri să fie făcute. Astfe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei