Moartea stranie a unei tinere de 22 de ani: a pornit în căutare de stafii și a fost găsită într-o biserică abandonată

23_11zon

Dimensiune font:

| 11-04-2024 16:41

O căutare de stafii s-a terminat tragic pentru o tânără de doar 22 de ani din Franța, care a fost găsită moartă weekendul trecut într-o biserică părăsită din Valle d' Aosta, situată în nordul Italiei. Conform oamenilor legii, femeia voia să găsească o casă bântuită de fantome.

Conform unei purtătoare de cuvânt a poliției din localitatea La Salle, tânăra a spus familiei ce avea de gând să facă înainte de a pleca din satul în care locuia, care se afla în apropiere de orașul francez Lyon.

Oamenii legii sunt de părere că aceasta ar fi încercat să ducă la îndeplinire o provocare care circulă pe TikTok, precizând că incidentul tragic ar putea avea legătură cu un concurs de vânătoare de fantome care are loc în Franța pe rețeaua de socializare. Alte teorii vehiculate sunt că a fost o „crimă consimțită" sau un sacrificiu, ori o tentativă de a face o farsă pe rețelele de socializare în biserica abandonată.

Autoritățile încearcă să dea de urmă unui tânăr cu care a fost văzută. În aceeași ordine de idei, alte două cazuri de dispariție au fost semnalate în zonă, iar polițiștii cred că la mijloc ar putea fi vorba de aceeași cauză.

Un „cadavru ambulant”

După spusele purtătoarei de cuvânt, femeia și tânărul au fost zăriți în zonă costumați „ca niște vampiri". Un martor a spus polițiștilor că tânăra era palidă și foarte slăbită, iar bărbatul era brunet și avea pielea măslinie. De asemenea, același martor le-a spus anchetatorilor că ea arăta ca un „cadavru ambulant".

Potrivit medicului legist Roberto Testi, victima, al cărei nume nu a fost făcut public, a fost înjunghiată cu un cuțit pentru camping și a pierdut sânge până când a murit. În plus, ea prezenta și două răni prin împușcare, în gât și abdomen, iar autoritățile sunt de părere că atacatorul ar fi împușcat-o după ce și-a dat ultima suflare. O parte din sângele acesteia ar fi fost curățat de la locul crimei, conform autorităților.

Totodată, se pare că tânără nu s-ar fi luptat pentru viața ei.

Lângă trupul neînsuflețit al franțuzoaicei a fost găsită o pungă de bezele și alimente cumpărate de la un magazin local. Femeia purta colanți bej și un hanorac, iar peste acest articol vestimentar avea o haină lungă de culoare închisă.

Mai mult, asupra ei nu a fost găsit niciun act de identitate sau telefon mobil. Cadavrul în descompunere a fost descoperit de un locuitor, potrivit poliției.

Procurorul Manlio D'Ambrosi a dezvăluit că pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere a fost văzută în apropierea bisericii abandonate o furgonetă de culoare vișinie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Horoscopul zilei
16/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

HOROSCOPUL ZILEI
13/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei