„Cei mai mulți dintre noi uităm de darurile noastre”

1serenella violeta peste

Dimensiune font:

| 15-12-2021 07:00


„Ai nevoie de trei lucruri în viață – sănătatea ta, un scop și oamenii pe care să-i iubești. Asta e tot. Un corp în formă, o minte calmă și o casă plină de dragoste. Aceste lucruri nu pot fi cumpărate – trebuie câștigate”, spune Naval Ravikant, un antreprenor și filosof care a captivat lumea cu principiile sale pentru construirea bogăției și crearea fericirii pe termen lung. Și pentru că fericire fără echilibru nu există, am încercat să aflăm, cu ajutorul terapeutului Serenella Violeta Pește, cum putem fi mai sănătoși cu fiecare secundă ce se scurge din clepsidra fiecărei vieți. Îndrăgitul terapeut spune că secretul ar fi pacea interioară, la care nu se ajunge ușor dacă nu ești inițiat ori sprijinit, mai ales dacă apar și probleme de sănătate.
În căutarea vocației
Dacă destinul fiecăruia este scris de Univers, viața este un drum în căutarea lui, iar povestea multora dintre noi confirmă acest lucru. Pentru Serenella Violeta Pește, a fost legat de dorința de a face bine celor din jur. Specializată în multe terapii, ea oferă sprijin tuturor celor care, la un moment dat, au o problemă de sănătate ori un blocaj pe calea dezvoltării. „Când eram mică, îi vindecam luxațiile tatălui meu cu pietricele găsite pe jos. Luam pietricelele care îmi plăceau, le purtam tot timpul cu mine. Când tata avea câte o luxație, și avea des, le așezam în jurul gleznei, le cuprindeam în palme și făceam un masaj fără orice fel de cunoaștere, doar cu intenția de a-l ajuta să fie bine. Tata spunea că este mai bine. Acum nu știu dacă era așa sau voia doar să mă încurajeze, dar de acolo a pornit totul. Mi-a dat un feed-back bun, ca să mă motiveze. Era intenția lui bună, era dragul meu de a face bine”, am aflat de la terapeutul ieșean. Cumva, Serenella Violeta Pește a urmat un parcurs predefinit, iar întâmplările ulterioare au dovedit acest lucru. „În liceu, am primit de la o colegă un cristal de stâncă micuț, care mi-a plăcut foarte mult. La început, mi-a dat impresia că este o poveste, amica mea mi-a spus că acel cristal a vrut să vină la mine. Trăiam în niște timpuri în care nu prea se vorbea și nici nu era multă cunoaștere în domeniul terapiilor complementare, dar a avut dreptate. Îl pierdeam și-l regăseam mereu, cred că și acum îl mai am”, a zâmbit specialistul.
După liceu, a urmat Facultatea de Psihologie și, dorindu-și să-și plătească singură studiile, și-a căutat un loc de muncă, la un magazin plafar: „Mi-a plăcut foarte mult și am dezvoltare o pasiune în ceea ce privește fitoterapia și modul în care plantele rezonează cu noi. Ne ajută atât la nivel fizic, cât și emoțional. După doi ani, patroana mi-a propus să preiau un plafar, l-am preluat, apoi am deschis o rețea pe Iași. Era prin anii 2002-2006”. Serenella spune că a rezonat cu plantele încă de la început, le-am simțit energia și sprijinul. „Îmi plăceau foarte mult plantele amare, coada șoricelului, pelinul, dar și petalele de trandafir pe care le-am descoperit în ceaiurile unei firme de la București. Erau niște plante care făceau parte din medicina ayurvedică, așa cum ar fi Ashwagandha. Încercam cam toate ceaiurile. Voiam să văd ce textură și ce efect au. Unele ceaiuri, după ce le bei, se așează în interiorul tău, își găsesc locul lor, parcă te mângâie”.
În timp ce administra rețeaua de magazine plafar, și-a dorit să cunoască mai multe despre fitoterapie și a urmat cursurile de la ANATECOR organizate la Iași pe diferite domenii - presopunctură, bioenergoterapie, tot ce înseamnă bazele terapiilor alternative (cristaloterapie, reflexoterapie). „M-am înscris și eu la cursuri și de fiecare dată descopeream o altă lume de care eram fascinată. Am urmat multe cursuri, inclusiv Școala de Asistent Medical Generalist, iar acum m-am înscris la Școala de Osteopatie de la București. Nici prin cap nu-mi trecea vreodată că aș fi în stare să urmez o școală tocmai la București, dar în momentul respectiv am primit foarte multe ajutoare - clienți noi, feed-back că ar trebui să fac acest lucru și a fost foarte ușor. Așa este și cu terapiile alternative - simt că am fost îndrumată. Este ceva ce știi din interior că faci bine, îți place, nu te obosește. Privești omul din punct de vedere holistic și-ți dai seama cât de minunat este că ai mai multe piese dintr-un puzzle pe care le poți aduna ca să-i dai oarecum un sens provocării lansate de cel din fața ta”, a completat Serenella Violeta Pește.
„Arta terapeutică înseamnă să știi să ajungi la om”
În cabinetul ei, pacienții vin cu o problemă pe care o descriu, iar terapeutul alege o abordare din perspectiva psiho-emoțională a psiho-cauzalității bolilor, dacă nu este foarte acut, dacă nu doare. De-a lungul celor 20 de ani de practică, a ajutat mulți oameni, iar rezultatele obținute i-au adus multe bucurii: „Au fost enorm de multe satisfacții. Măcar pentru faptul că la o nouă întâlnire sunt cu 10-20 la sută mai bine decât ultima dată ședință terapeutică este o satisfacție extraordinară și nu mă refer la ego, ci la faptul că poți aduce o mică bucurie, o mică alinare care contează foarte mult la nivel de suflet. Pentru mine, la nivel interior, iar pentru ei, la nivel de sănătate”.
A întâlnit și cazuri foarte grave: „Da, au fost și sunt. Încerc să-i susțin cu absolut tot ce-mi stă în putință atât emoțional, energetic, cu tehnici. Instrumentele pe care le folosesc se așează în funcție de fiecare persoană în parte. Niciodată nu urmez o schemă predefinită. În momentul în care am persoana în față eu știu, la nivelul meu interior, de ce plante are nevoie, ce terapie, ce mesaj trebuie să-i transmit la nivel de emoție”.
Lucrând cu pacienții, Serinella Violeta Pește recunoaște că și ea a primit mult din partea lor: „Cei mai mulți dintre noi uităm de darurile noastre. Ne avem pe noi, în primul rând, plecând de la respirație care este conectarea cu Universul. Respirația este primul punct prin care ne conectăm cu Divinul, cu ceea ce ne înconjoară. Apoi este un dar faptul că vedem, că auzim, că putem merge, că putem iubi. Că putem simți din toată paleta de sentimente, de emoții, de vibrații. Este un mare dar. Eu sunt recunoscătoare pentru tot”. Terapeutul recunoaște că a întâlnit și persoane cu care nu rezonat: „Au fost mai mult pe terapii fizice. La început, când aveam plafarele, am deschis și un centru de terapii. Eram foarte încrezătoare și îmi veneau persoane relativ tinere, cu care mă simțeam stângace oarecum. Veneau o dată sau de două ori, apoi renunțau, iar eu dădeam vina pe mine. Îmi spuneam că poate nu am lucrat cum trebuie, că nu am spus ce trebuie, poate că sunt ușor ezitantă. Ulterior, din programarea neurolingvistică am aflat că fiecare dintre noi avem hărți mentale, iar arta de a comunica este talentul de a intra oarecum pe harta mentală a celuilalt ca să poți să-l simți, să vezi ce ar impacta subconștientul lui, absolut tot interiorul lui. Aici ar fi arta terapeutică, să știi să ajungi la om”. Cât despre viitor, își dorește să aducă echilibru atât în interiorul ei, cât și în ceilalți. „Am observat că pot face acest lucru plecând de la mine. Dacă am acest echilbru, acea pace de la care pleacă totul, se simte. Eu oricum ofer, doar că aș vrea să fie momente în care să pot dărui mai mult, să cunosc mai mult, dar nu neapărat mental, ci la la nivel de suflet, ceea ce se dobândește în timp. Depinde la ce vârstă energetică este fiecare”, a zâmbit Serenella Violeta Pește.
Serenella Violeta Pește este specializată în fitoterapie, reflexoterapie, bioenergoterapie, cristaloterapie, osteopatie, masaj terapeutic, maderoterapie și tehnici de curățare și reprogramare a tiparelor mentale.

Serenella Violeta Pește poate fi găsită la Centrul Longeviva Therapy, la tel 0756.922.007.
Maura ANGHEL
 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Lichidatorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 227/F/21 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 1663/89/2021, privind debitoarea S.C. PRODIVA S.R.L. Huşi, având C.U.I. 35582319, sediul social în mun. Huşi, str. Dobrina, nr. 17, Corp C2, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/80/2016, notifică deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi intrarea ȋn faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 03.02.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 14.02.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 11.03.2022. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 18.02.2022, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
1.305 cazuri COVID la Iaşi, într-o singură zi!
27/01/2022 00:00

În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 1.305 cazuri noi de coronavirus, număr aproape triplu fată de raportarea din ziua precedentă şi in mod sigur un record al infectărilor zi ...

Serele didactice din Parcul Copou, o amintire frumoasă
27/01/2022 00:00

Locul in care copiii din Iasi invătau secretele plantelor şi ale mediul incojurător, a rămas doar o amintire. Acum, serele  din  Parcul Copou sunt in paragină, după ce, ani la randul, au fost ga ...

Consilierii județeni, mână largă!
27/01/2022 00:00

    Întruniti ieri in prima sedintă din acest an, consilierii judeteni ieseni au aprobat, printre altele, alocarea fondurilor necesare continuării  lucrărilor de reabilitare a Spitalul ...

Comisia de Circulaţie vrea să mute traficul pe sub geamurile ieşenilor din Nicolina!
27/01/2022 00:00

  La inceputul acestui an, consilierul local Ovidiu Laicu (PSD) a propus instituirea unui sens unic pe Aleea Tudor Neculai, odată cu implementarea benzii unice din CUG pană in rondul din zona Podu Ros. ...

Proiecte care au salvat Iașul de poluare
27/01/2022 00:00

 Consiliul Judetean Iasi, in colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, a propus măsuri pentru mentinerea nivelului poluantilor sub valorile limită admise de prevederile legale. Conform factori ...

Percheziţii a procurorilor DNA în birourile Primăriei Iaşi
27/01/2022 00:00

O echipă de procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a descins, ieri dimineată, la sediul Primăriei Iasi, de unde au ridicat mai multe documente si inscrisuri oficiale in cadrul unei anche ...

Serele didactice din Parcul Copou, o amintire frumoasă
27/01/2022 00:00

Locul in care copiii din Iasi invătau secretele plantelor şi ale mediul incojurător, a rămas doar o amintire. Acum, serele  din  Parcul Copou sunt in paragină, după ce, ani la randul, au fost ga ...

Aer de primăvară în construcţii
26/01/2022 23:59

Dintre acestea, 75 se adresează absolvenţilor de facultate, care, funcţie de specializare, se pot angaja ca analist, analist financiar, analist servicii clienţi, consilier juridic, consilier orientare privi ...

 Ieșenii au colapsat serviciul 112!
26/01/2022 23:59

Medicii de la UPU fac apel la ieşeni să nu mai aglomereze holurile spitalelor dacă  nu se află intr-o situaţie gravă. Ei recomandă să fie contactaţi mai intai medicii din prespital. Ieri, iesenii ...

Cea mai bătrână condamnată din Iaşi s-a împăcat cu soarta
26/01/2022 23:59

 Ajunsă la 84 de ani, Ana P. e, cu siguranţă, cea mai bătrană condamnată din istoria judeţului Iaşi. Femeia s-a ales, in primăvara anului trecut, cu o amendă penală de 7.200 lei (echivalentul a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei