„Fete și băieți”, alături de Brahms, la FITPTI

1teatru1
1teatru2

Dimensiune font:

| 04-10-2022 12:34

 

Ajuns la cea de-a XV-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) a umplut deja sălile de spectacole.

Ieșenii și nu doar sunt așteptați stăzi, de la ora 19, în sala mare a Teatrului Luceafărul, unde trupa de la Teatrul ACT București va prezenta spectacolul „Fete și băieți”, de Denis Kelly. O întâlnire neașteptată într-un aeroport se transformă într-o intensă, pasională și nebunească relație. Piesa Fete și băieți spune povestea unei familii aparent obișnuite – un El și o Ea care se mută împreună, își cumpără o casă, au doi copii. Dar apoi lumea lor începe să se destrame și lucrurile iau o întorsătură tulburătoare.

„În 2018, Cristi mi-a trimis mai multe piese și m-a rugat să le citesc și să-i spun cum mi se par. Printre ele era și Fete și băieți. Țin minte perfect momentul când am citit-o. Țin minte și unde stăteam, și cu ce eram îmbrăcată. Pare ciudat, dar îmi amintesc perfect. Citeam și, în timp ce citeam, în cap a început să-mi sune vocea acestei femei. Cuvintele se transformau instantaneu în imagini și, pe parcursul lecturii, am uitat ca e o piesă de teatru. L-am sunat imediat după și i-am zis: «Cristi, povestea asta trebuie să ajungă la oameni!». Suntem în 2022. Ne-a luat patru ani s-o facem. Dar senzația mea e aceeași: trebuie să vă spun povestea asta!”, spune Raluca Aprodu, cea care a asigurat traducerea, împreună cu Cristi Juncu, cel care a semnat și regia. În sala Coandă a Palatului Culturii va avea loc concertul „Aimez-vous Brahms?”, susținut de Filip Papa și Horia Mihail. În program au fost incluse lucrări de Joseph Haydn, Manuel De Falla și Johannes Brahms.

Violoncelistul Filip Papa este unul dintre muzicienii de elită români, recunoscut internațional mai ales ca violoncelist al cvartetului de coarde Ad Libitum” al Filarmonicii Moldova” din Iași, alături de violoniștii Remus Azoiței, Șerban Mereuță si violistul Bogdan Bișoc. Cvartetul a câștigat numeroase premii de anvergură: Marele Premiu, Premiul juriului presei internaționale și premiul Mecenat Musical (Evian, Franța, 1997); Premiul I la concursul Max Reger (Sonderhausen, Germania) etc. Discografia sa ca membru al cvartetului Ad Libitum cuprinde înregistrări pentru Naxos, Vielenhaut Records, Electrecord si Quartz Media Production, toate primite cu ovații în presa internațională de specialitate. A apărut în festivaluri importante precum Printemps des Arts la Monte Carlo, Orlando în Olanda, Luberon în Franța, Bensheim în Germania, Gstaad în Elveția, RadiRo și Festivalul Enescu de la București. De-a lungul anilor, a colaborat cu numeroși artiști de anvergură, precum Bujor Prelipcean, Dan Prelipcean, Martin Lovett și Norbert Brainin din cvartetul Amadeus, Wolfgang Laufer din cvartetul Fine Arts, Stefan Metz sau Raphael Hillier. Ca solist a împărțit de multe ori scena cu muzicieni precum Remus Azoiței, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Alexandra Gutu, Răzvan Suma, Gabriel Popa, Horia Mihail, Cristina Anghelescu, Valentin Gheorghiu, Daniel Goiți. O carieră de concerte de peste 35 de ani l-a dus pe Filip Papa în sălile cele mai celebre, incluzând Cortot Paris, Diligentia Haga, Konzerthaus Berlin, Conzertgebouw Amsterdam, Kaisersaal Frankfurt, Wigmore Hall  Londra, Beethoven Haus Bonn etc. Filip Papa este solist concertist al Filarmonicii Moldova și lector universitar doctor la Universitatea George Enescu din Iași.

Maura ANGHEL

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP3 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea (în incinta societății FRIZONAGRA S.R.L.), telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp3.namoloasa@gmail.com , organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp3.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea (în incinta societății FRIZONAGRA S.R.L.). După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Un polițist și-a pus capăt zilelor, în cimitir, chiar pe mormântul fetiței sale pe care o chema Andreea
30/11/2023 12:50

Un poliţist a fost găsit mort, astăzi, in cimitirul din Vlăsineşti, judeţul Botoşani, Un bătran, care voia să aprindă o lumanare, a făcut descoperirea şi a sunat la numărul de urgenţă 112. „As ...

160.00 de pensionari ieşeni vor primi pensii majorate
30/11/2023 09:59

  De la inceputul anului viitor, punctul de pensie va creste cu 13,8% pentru totii pensionari din Romania. Noua valoare a punctului de pensie va fi de 2.032 de lei, iar la Iaşi vor beneficia de inde ...

ApaVital trage un semnal de alarmă: „Protejați-vă de îngheţ instalaţiile!”
30/11/2023 09:59

Odată cu venirea sezonului rece, specialiştii ApaVital atrag din nou atenţia atenţia asupra creşterii riscul apariţiei ingheţului pe reţelele de distribuţie şi in instalaţiile interioare. Pentru a ev ...

Foc mocnit în Sănătate şi în Educaţie
30/11/2023 09:48

Reapar nemultumirile si in randul angajaţilor din sistemul de sănătate. Sindicaliştii de la Sanitas nu exclud declanşarea unor noi forme de protest. Printre cei nemulţumiţi sunt şi cei din personalul TE ...

Ce să-i cumperi iubitului de Crăciun?
30/11/2023 09:28

Ce să-i cumperi iubitului de Crăciun?ezonul festiv se apropie, iar găsirea cadoului perfect pentru iubitul tău poate fi o misiune plină de emotie si anticipatie. Astfel, in căutarea unui cadou unic si mem ...

Benzile unice revin în actualitate
30/11/2023 09:20

Indiferent de ultimele transformări, transportul public rămane o castană fierbinte in mana actualei administratii. Problemele, dar mai ales activitatea Companiei de Transport Iasi a fost repuse pe tapet ieri ...

Managerul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni și-a dat demisia
30/11/2023 09:15

* directorul economic de la Primăria Murgeni se va ocupa in această perioadă de interimat * nici acum insă nu se stie ce anume a dus la tragedia de la spital * rezultatele analizelor de laborator venite pan ...

Doar condamnări cu suspendare după lupta de stradă de la Hârlău
30/11/2023 09:15

* asta pentru că victima şi-a retras plangerea * cel bătut nu era nici el uşă de biserică, iar certificatul medico-legal a specificat doar trei zile de ingrijiri medicale * inculpaţii au fost judecaţi d ...

Preşedintele CS Politehnica mai are de aşteptat pentru a deveni cetăţean de onoare al Iaşului
30/11/2023 09:10

Primăria Iaşi a adăugat pe lista cetăţenilor de onoare ai urbei alte patru nume. Primul ii aparţine lui Dragoş Nelersa, cetăţean de onoare al oraşului Yeruham din Israel şi a comunei Dumbrăveni, dir ...

Agresorul autorănit, evacuat din casă pentru un an
30/11/2023 09:00

 * bărbatul işi atacase soţie, dar, de beat ce era, s-a tăiat cu cuţitul * degeaba, n-a scăpat de pedeapsă * victima a fost avertizată de către judecători Alaltăieri, magistraţii de la Judecă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei