„Mereu trebuie să ai trei soluții chirurgicale și o barcă de salvare”

Dialog cu Sidonia Susanu, coordonatorul Unității Funcționale de Arși din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași

A pornit de la zero o secție de chirurgie plastică și pentru arși, a făcut peste 10.000 de operații, multe dintre ele în premieră, a salvat mii de vieți și a făcut alți zeci de mii de oameni să zâmbească și să aibă încredere că viața mereu triumfă. Am stat de vorbă cu medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Unității Funcțioanel de Arși din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” despre cum este viața în sala de operație, despre nopțile întrerupte de soneria telefonului de urgență și despre bucuria adusă micilor pacienți.

- Sunteți suprenumit „îngerul copiilor”, „doctorul care face minuni”... Și chiar ați făcut minuni – ați ridicat o secție de la zero în care acum se derulează operații de mare dificultate. Care au fost momentele care au jalonat cei peste 12 ani de când conduceți o secție importantă din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria”?

-  Momentul cel mai important a fost atunci când am venit în spital și când am realizat că nu exista nimic din ceea ce ar presupune un departament de arși sau o secție de chirurgie plastică. A fost o muncă foarte dificilă, dar din fericire am avut sprijinul sprijinul tuturor colegilor mei chirurgi pediatri și ortopezi fără de care nu aș fi reușit să fac atât de multe lucruri. În primii șase ani, în care nu am avut niciun chirurg plastician, colegii mei chirurgi pediatri și ortopezi au fost cei care au operat alături de mine. Ulterior, s-a înțeles necesitatea organizării unei secții de chirurgie plastică în adevăratul sens al cuvântului și a unei unități funcționale așa cum prevăd standardele medicale din România, adaptate la cele europene. S-a înțeles și necesitatea unei echipe de chirurgi plasticieni pentru că este imposibil ca un singur om să trateze și să supravegheze evoluția acestor pacienți.

 

„Am avut două mari tentații – prima de a rămâne ca medic plastician în Japonia și a doua ca medic plastician în Germania și cercetător într-o companie foarte mare de instrumentar medical”.

 

- Ați avut și multe momente dificile. V-ați gândit că poate priceperea dvs ar fi fost mult mai bine pusă în valoare într-un spital de peste hotare? Aveți studii și experiență internațională, cunoașteți și altfel de sisteme medicale.

- Cu siguranță în perioada în care am beneficiat de burse de studiu în străinătate, în Japonia, Germania, SUA, mi-am dat seama că este foarte ușor să-ți practici meseria și să te dezvolți ca profesionist într-un sistem foarte bine organizat  și pus la punct. Recunosc că am avut două mari tentații – prima de a rămâne ca medic plastician în Japonia și a doua ca medic plastician în Germania și cercetător într-o companie foarte mare de instrumentar medical. Probabil că viața mea în acele centre ar fi fost mult mai ușoară și poate aș fi avut mult mai mult timp pentru mine și pentru familia mea. Ei bine, tocmai familia mea, și aici îl amintesc pe soțul meu, Mihai Susanu, a insistat să mă întorc în țară și să practic chirurgia plastică pentru pacienții română. Așa cum spune el, nimic nu este imposibil. Acești pacienți sunt la fel cu cei din întreaga lume și au nevoie de aceleași servicii.

- Noi am fost norocoși că ați rămas aici, la Iași. De dinafară, lucrurile se văd mereu altfel și poate așa am putea spune că operația Alexiei (adolescenta căreia i-au fost reimplantate brațeleîn urma unui accident – n.r.) a fost cea mai grea. Pentru Europa, intervenția a avut caracter de unicitate, deci și la Iași se poate. Cum ați reușit?

- Intervenția realizată în cazul acestei paciente a fost o premieră deoarece, în general, se reimplantează doar un singur membru, iar celălalt se protezează. Acest lucru este limitat de posibilitățile de epurare extrarenală (curățarea sângelui și înlocuirea plasmei cu citokine – n.r.) care, din fericire, în cadrul spitalului nostru se realizează foarte bine. Aici pot să mă mândresc cu o echipă de terapie intensivă, de medici anesteziști foarte performanți și care sunt la curent cu toate tehnicile moderne de epurare extrarenală. Ei și-au oferit serviciile cu multă dăruire și pricepere astfel încât intervenția în cazul Alexiei a decurs fără nicio complicație.

 

„În general, telefonul care sună în timpul nopții nu aduce nicio veste bună... Am cerut să fiu anunțată în situațiile în care există pacienți cu traumatisme extrem de dificile pentru că munca în echipă poate avea un rezulta optimal pentru pacient”.

 

- 2022 a fost un an maraton pentru dvs. Multe operații foarte grele. Cum ați reușit să faceți față? Cum vă mobilizați?

- Din fericire, în 2021, colectivul de medici al Secției de Chirurgie Plastică s-a mărit. Acum am încă patru noi colegi care răspund mereu solicitărilor impuse de către pacienți. Faptul că am această echipă extraordinară alături îmi dă mai multă putere ca să particip la intervenții cu un grad ridicat de dificultate.

- Cât de tare vă bate inima când sună „telefonul de la miezul nopții”? Ce simțiți când intrați în sala de operații?

- În general, telefonul care sună în timpul nopții nu aduce nicio veste bună. Din primul moment al apelului începe o mobilizare fizică incredibilă. Nu aș putea spune că este neapărat bine, dar este modalitatea noastră de lucru pe care eu am considerat-o optimă. Am cerut să fiu anunțată în situațiile în care există pacienți cu traumatisme extrem de dificile pentru că munca în echipă poate avea un rezulta optimal pentru pacient. Intervențiile care sunt foarte lungi sunt realizate de o echipă de 4-5 chirurgi.

- Cum rezistă un medic la o operație atât de lungă? În cazul Alexiei au fost 20 de ore!

- Și medicul este un om, iar fiecare intervenție chirurgicală lasă o amprenstă asupra stării noastre fizice, dar timpul este foarte scurt când ești în sala de operație. Practic, nu realizezi când trec orele, iar o evoluție bună în timpul operației îți dă putere să continui. Pentru noi, cele 20 de ore au fost percepute ca fiind câteva minute...

- Pentru familie, timpul trece mult mai greu..

- Așa este mai ales când trebuie să renunți la orele petrecute împreună, la multe activități planificate, dar suntem norocoși că avem alături oameni dragi care ne susțin, ne „recondiționează” când ajungem acasă, ne mobilizează să ne ducem misiunea mai departe.

- Dacă tot am început cu o călătorie în timp, câte intervenții ați adunat în cei peste 12 ani de activitate?

- Nu aș putea spune cu precizie, dar sunt peste 10.000 de intervenții de mai mică sau mai mare amploare. Vorbim despre intervenții chirurgicale în urgență, intervenții asupra pacientului ars și asupra celor cu patologii cronice – malformații, sechele după traumatisme sau arsuri, practic tot ce reprezeintă chirurgia plastică, în general.

 

„... Eram studentă la Medicină în anul II și sub supravegherea unui medic specialist am făcut sutura unei plăgi palmare. M-a fascinat foarte mult complexitatea structurilor anatomice ale mâinii și din acel moment am știut că voi fi chirurg plastic”.

 

- Care a fost operația în urma căreia ați știut că veți semna pentru totdeauna un legământ cu chirurgia?

- (zâmbește cald) Întrebarea mă duce cu gândul la prima operație pe care am făcut-o. Eram studentă la Medicină în anul II și sub supravegherea unui medic specialist am făcut sutura unei plăgi palmare. M-a fascinat foarte mult complexitatea structurilor anatomice ale mâinii și din acel moment am știut că voi fi chirurg plastic.

- V-ați temut vreodată de eșec?

- Ori de câte ori începem o intervenție chirurgicală trebuie să fim realiști și să ne asumăm că poate fi o reușită sau nu. Evident că vei face tot ce ține de tine, ca om, ca medic, ca profesionist pentru ca finalul operației să fie un suces, dar trebuie să iei în calcul și riscul unui rezultat nefavorabil. Acest lucru trebuie comunicat de la bun început fie pacientului, dacă este adult, fie familiei, dacă vorbim despre un copil.

- Când tot se încheie cu bine, este clar că bucuria este unanimă, dar când soarta are un alt plan cum treceți de momentele mai puțin plăcute? Și aici aș vrea să-mi răspundă omul Sidonia Susanu, nu medicul.

- Este o durere foarte mare când ceea ce ți-ai propus nu reușește întocmai, dar așa cum spunea profesorul nostru Ștefan Luchian, ori de câte ori începi o intervenție trebuie să ai trei soluții chirurgicale și o barcă de salvare. Dacă ceva nu merge bine în timpul operației, treci la planul B sau dacă în evoluția ulterioară a pacientului sunt eventuale probleme, găsești soluții complementare de rezolvare a situației, în măsura în care este posibil.

- Și „barca”?

- „Barca” este întotdeauna grefa de piele, substituenții cutanați, soluții care sunt suboptimale, dar care cel puțin stabilizează pacientul.

- Iar ajutorul divin?

 - Mâna lui Dumnezeu este 99 la sută din activitatea noastră!

A consemnat Maura ANGHEL

 

VEZI VIDEO 

 

Interviul poate fi citit şi în varianta print a Evenimentului Regional al Moldovei