„Omul trebuie să fie liber în relația cu arta... Să și-o însușească, să se zidească prin ea, temeinic”

 Dialog cu Mihaela Loredana Gârlea, lector universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu, o artistă pasionată de jazz și o femeie a cărei inimă de aur sună a armonie

În lumea muzicii, Mihaela Loredana Gârlea, lector universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, aduce bucurie studenților care studiază jazzul, aprinde lumină în suflete și oferă speranță. Eforturile ei nu se opresc aici – a inițiat o campanie de mărțișor, prin care vrea să sprijine femeile cu afecțiuni oncologice într-un mod extraordinar. O inimă de aur care sună a armonie.

- Cu siguranță ați mai fost întrebată despre pasiunea dumneavoastră pentru jazz și ce v-a motivat să deveniți profesoară, dar m-am gândit că orice călătorie în timp scoate la iveală și amintiri uneori uitate.

- Oh, e ceva de lămurit aici! De ani buni predau Canto-Jazz și Muzică ușoară în Conservatorul ieșean, în cadrul Departamentului de Studii Teoretice al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, dar asta nu mă face profesoară de jazz. În România nu există profesor de jazz vocal, deoarece nu există specializarea Interpretare Jazz, ci doar Compoziție Jazz. Profesorul de Canto Jazz-Muzică ușoară este absolvent de Canto clasic. Ceea ce mi se pare firesc. Nicio muzică vocală nu poate fi predată în mod profesionist fără baza temeinică din muzica clasică. Este adevărat că am un doctorat în jazzul vocal, dar afirm cu convingere că nici asta nu mă face profesoară de jazz vocal. Vor mai trece mulți ani până când vom avea absolvenți de Interpretare Jazz în România. Ăsta este adevărul.

- Aveți avantajul că, pe lângă celelalte genutir muzicale, cunoașteți bine și cântați și jazz.

- Faptul că am cercetat științific această muzică, jazzul, îmi dă o anumită lejeritate în abordare în relația cu studenții mei. Istorie, scriitură, limbaj, metodă, tehnică, interpretare sunt componente definitorii în actul de predare al disciplinei mele.

Revenind la întrebarea inițială, pasiunea pentru jazz probabil își are mugurii în puținele momente când, copil fiind, auzeam vocea inegalabilei Aura Urziceanu. Nu am cum să uit incredibilul univers care căpăta contur în mintea mea de atunci, la auzul notelor nefiresc de înalte pentru o voce umană!

Motivația de a deveni profesor, să îi spunem de jazz, și-a găsit identitatea în nevoile studenților soliști vocali care vin la Compoziție Jazz și Muzică ușoară, dar și ale celor care studiază celelalte specializări, dornici, în primul rând, să învețe să cânte mai bine, să cunoască în profunzime această formă de manifestare culturală și artistică din istoria muzicii, să-și descopere potențialul real și să capete competențele necesare pentru a fi apți pe piața muncii.

 

„Eu sunt un om deosebit de empatic. Am capacitatea de a le citi studenților starea, gândurile, neajunsurile”

 

- Care sunt principalele provocări pe care le-ați întâmpinat în cariera dumneavoastră și cum le-ați depășit?

- Dacă vorbim de cariera de profesor, cred că principalele provocări sunt cele legate de studenți. Să ne amintim doar faptul că de zeci de ani asistăm la un fenomen dureros din societatea românească în care copiii își văd părinții rar sau deloc, ei fiind plecați în străinătate pentru o viață mai bună. Copiii devin tinerii și adulții de mâine care au întipărită în suflet, pentru totdeauna, o traumă. Nu știu dacă a fost cineva preocupat cu adevărat de acest aspect. Și chiar de ar fi fost, ce se poate face? În domeniul nostru de activitate, muzica vocală, dar și în alte arte, emoția este factorul declanșator al actului creației. Am avut și am și acum studenți care fizic sunt în clasa de studiu, dar mintea lor este în Spania, Italia, Irlanda etc. Este o reală provocare! Din fericire, eu sunt un om deosebit de empatic. Am capacitatea de a le citi starea, gândul, neajunsurile. Pe unii îi țin la piept minute în șir până se liniștesc. Pe alții îi trimit la psiholog. Pe alții la preot. Pe alții la controale medicale de rutină. Cu unii merg la plimbare. Cu alții ies la cafea. Pe unii îi fac părtași propriilor mele neputințe, suferințe ca să vadă că nu sunt singuri, că toți avem frământări și că, indiferent de situație, ÎMPREUNĂ reușim. Acest „împreună” este foarte important în relația student-profesor. Bine ar fi dacă școala, indiferent de nivel, ar promova comunicarea. Oamenii au nevoie să își vorbească. Să se exprime, să primească, să conștientizeze. Să nu existe un zid de nepătruns între ei și noi. Din punctul meu de vedere, orele mele sunt definite de acest echilibru între studiu și empatie.

- Există un moment sau o performanță specifică în cariera dumneavoastră care vă stă deosebit de aproape de inimă?

- Da. Faptul că de câțiva ani reușesc să scot studenții în tot felul de activități care îi face pur și simplu fericiți. Când îi văd fericiți simt că nu trăiesc degeaba.

- Cum s-a schimbat industria jazzului de când ați început dumneavoastră să cântați?

- Jazzul, în esență, este o muzică vie. Asta presupune că evoluează spectaculos, deosebit de dinamic, iar prezența acestui gen muzical pe scenele din toată lumea, la radio, televiziune, în magazine, în școli dovedește că asistăm la o continuă dezvoltare și transformare a lui. Se scriu reviste, cărți, se cântă peste tot, se studiază. E o mișcare mondială în plină efervescență creatoare!

- Care sunt compozitorii sau muzicienii de jazz care v-au influențat cel mai mult stilul și predarea?

- Sunt mulți muzicieni de jazz (instrumentiști sau vocaliști) pe care îi admir, dar, desigur, pe unii în mod special. În primul rând, cred că Aziza Mustafah Zadeh, o pianistă, compozitoare și vocalistă de excepție din Azerbaidjan. Am descoperit-o când aveam vreo 22 de ani, adică în urmă cu 28 de ani. Este uluitoare. Virtuozitate vocală, tehnică impecabilă, interpretare cu profundă personalitate. Odată cu ea am înțeles ceva fundamental pentru un artist: cu talent și muncă, nu există limite! Apoi, ca să fie și un instrumentist, cred că pianistul Chick  Corea m-a fascinat dintotdeauna, dar și chitaristul John McLaughlin, dar și trompetistul Miles Davis, dar și toboșarul Trilok Gurtu... Mai scriu?

 

„Proiectul meu de suflet ar putea purta denumirea „Fii OM. Educat și generos”

 

- Ce calități credeți că sunt esențiale pentru un student la jazz pentru a reuși?

- În primul rând să fie autentic. Să nu încerce să imite pe nimeni. Apoi să creadă în potențialul lui. Să fie generos în relația cu propria persoană, raportată la profesia pe care a ales-o. Să își ofere timp pentru studiu, pentru descoperire, pentru audiții. Să aibă spirit critic cu privire cei de la care învață.

- Există vreun proiect sau performanță a studenților dumneavoastră de care sunteți particular de mândră?

- Studenții mei au dovedit de-a lungul anilor că sunt capabili să obțină premii frumoase la competiții importante, să se remarce în lumea jazzului și a muzicii ușoare din Iași și din țară, dar, deopotrivă, au dovedit că sunt capabili să întindă o mână de ajutor în evenimentele caritabile în care i-am implicat. Așadar, sunt mândră de felul în care au înțeles că trebuie să trecem prin acești ani minunați, prin viață. Proiectul meu de suflet ar putea purta denumirea „Fii OM. Educat și generos”.

- Cum încurajați creativitatea și inovația în rândul studenților dumneavoastră?

Studenții mei (cu puține excepții, din motive obiective) își aleg repertoriul de studiu, fie din recomandările mele, fie din propriile lor audiții, respectând niște cerințe. Este prima dovadă de încurajare a creativității. Lucrările capătă personalitate tocmai prin ideile lor inovatoare de prelucrare a materialului sonor. Prin creațiile alese traversăm perioade din istoria jazzului și a muzicii ușoare aplicând practic particularitățile stilistice, tehnice și interpretative. Cele două genuri oferă această libertate de prelucrare a materialului sonor, iar secolul în care trăim abundă de elemente de limbaj ce pot fi utilizate în abordarea practică.

- Care este cel mai important sfat pe care îl oferiți studenților dumneavoastră când încep să exploreze lumea jazzului?

- Să nu (se) mintă. Nici ca artiști, nici ca oameni. Ambele trebuie să coexiste în unul și același individ în perfectă armonie, indiferent de lumea pe care vor să o exploreze.

- Cum vă adaptați metodele de predare pentru a răspunde nevoilor diverse ale studenților dumneavoastră?

- Metodele sunt adaptate de la un student la altul deoarece vocea umană este unică. Tot aparatul vocal este unic, particular, cu propria amprentă fiziologică, anatomică, timbrală etc. Nu poate funcționa o metodă pentru toate vocile, ci, neapărat o metodă pentru fiecare voce.

- Aveți doi copii care și ei cântă jazz. Cum a influențat cariera dumneavoastră muzicală interesul copiilor dumneavoastră pentru acest gen?

- Copiii mei au auzit jazz încă din viața dinaintea Vieții. Aproape de finalul studiilor liceale erau deja preocupați de această muzică, de ca și cum urma să le fie profesie. Ulterior au confirmat prin multe rezultate de excepție, doar că în jazz nu poți pune „pauza de așteptare”. În jazz, ca să reușești la modul obiectiv, trebuie să te ocupi doar de asta, să fii pur și simplu dedicat până la epuizare. Jazzul nu e nici pe departe o muzică de consum... Ba da. Nervos. Dar cu rost.

- Există vreun aspect al muzicii jazz pe care îl găsiți deosebit de valoros în educația lor muzicală?

- Da. Eu nu am obiceiul să folosesc cuvinte englezești în limba mea română, dar aici îmi vine un termen care în limba română nu sună la fel de sugestiv: unlimited. De fapt, vreau să spun că și în această muzică îngrădirile de orice fel fac rău. Omul trebuie să fie liber în relația cu arta. Să o simtă, să o cunoască, să și-o însușească, să se zidească prin ea, temeinic.

 

„Sunt câteva zile din an care mă trimit cu gândul la femeia-simbol al vieții - Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, Soborul Maicii Domnului, dar și ziua de 8 Martie.”

- Sunteți cunoscută și pentru implicarea în comunitate. Pentru luna marti, ați lansat o campanie dedicată sprijinirii femeilor cu cancer?

- În anul 2014 am avut o campanie asemănătoare pe care am susținut-o cu colegii mei artiști din Formația Tierra Sin Pan. Campania s-a intitulat „Iubind femeia... vis în roz”.  La finalul campaniei am reușit să cumpărăm peruci, batice, bonuri de cumpărături. Atunci eram doar artistul dornic să ajute. Acum sunt chiar eu pacient.

- Care sunt obiectivele principale ale campaniei și cum sperați să le atingeți?

- Sunt câteva zile din an care mă trimit cu gândul la femeia-simbol al vieții: Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, Soborul Maicii Domnului, dar și ziua de 8 Martie. Campania se numește „Mărțișor-mângâietor” și are ca scop strângerea de fonduri pentru a cumpăra mărțișoare pentru toate femeile pe care le vom întâlni în ziua de 8 Martie la Institutul Regional de Oncologie. Adică sute de femei. Mi-am propus să apelez la oameni care fac aranjamente de flori, tablouri, bijuterii etc. care să doneze din lucrările lor și oamenii să le cumpere. Apoi m-am gândit să mă „agăț” de diferite concerte, recitaluri, lansări de carte (organizate de mine sau de alți oameni) în timpul cărora să existe și această componentă de strângere de fonduri. Observ că am scris la singular persoana I, eu, dar, inclusiv acest interviu este dovada că deja nu mai sunt singură, ci, NOI.

- Cum poate comunitatea să se implice și să sprijine această campanie?

- Eu am făcut eveniment pe pagina mea de facebook unde voi posta din când în când obiecte la vânzare, evenimente, precum și un cont în care vor putea dona cât îi lasă sufletul, cu precizarea MĂRȚIȘOR MÂNGÂIETOR la detalii tranzacție. De asemenea, oamenii pot achiziționa chiar ei mărțișoare pe care pe 8 Martie le putem dărui împreună.

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

Mihaela Loredana Gârlea este lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, redactor și editor la UCRRM și membru în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România