Bugetul Iaşului, adoptat fără votul consilierilor liberali

1buget

Dimensiune font:

| 22-02-2020 00:00

În urma dezbaterii proiectului de buget de către aleşii locali, au fost propuse şi aprobate mai multe amendamente menite a îmbunătăţi structura fondurilor alocate pentru diverse domenii de activitate * au fost avizate doar cele formulate de social-democraţi, fapt care a făcut ca la votul bugetului local consilierii locali PNL să se abţină


Consilierii locali au identificat mai multe proiecte și măsuri menite a a îmbunătăți infrastructura rutieră, școlară, medicală, în paralel cu inițiative în folosul comunității ieșene. Le-au expus, sub forma unor amendamente, în şedinţa extraordinară de ieri, organizată în special cu scopul votării bugetului local pe anul în curs. Evident, nu au lipsit „înţepăturile”, una dintre acestea venind din partea liderului grupului PSD, Gabriel Surdu, adresate colegilor liberali. „Este cel mai mare buget din ultimii 30 de ani pe care-l dezbatem astăzi. Din votul celor care au încurajat investiţiile în oraş s-au strâns în visteria Primăriei bani din taxe şi impozite. PUZ-urile votate de noi au stat la baza acestor venituri”, a spus acesta, cu referire la faptul că cei din PNL s-au abţinut în permanenţă de la votarea Planurilor Urbanistice Zonale. Aceeaşi nuanţă s-a regăsit în afirmaţia lui Florin Boca. „Faţă de 2016, când aveam 360 milioane lei, acum suma aproape s-a dublat: 570 milioane. Ceea ce înseamnă că au crescut încasările. Deci dacă tot vorbim de bilanţ, cetăţenii trebuie să ştie că în urma votului exprimat de consilierii PSD şi alţi colegi, au putut să-şi contruiască case, să-şi găsească locuri de muncă, iar bugetul local să permită investiţii de genul celor două poduri peste Bahlui care se vor face anul acesta. Dacă patru ani nu ai susţinut niciun proiect, nu este normal să vii cu amendamente”, a spus Boca.

Amendamentele au fost expuse de fiecare formaţiune politică, cu menţiunea că unele propuneri au fost îmbrăţişate de reprezentanţii mai multor partide, cum ar fi suplimentarea cu 100.000 lei pentru Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, amendament susţinut de Bogdan Crucianu (PSD) şi Violeta Găburici (PMP). Unitatea medicală va mai beneficia de o suplimentare cu 100.000 lei (total 400.000 lei) în vederea schimbării tâmplăriei metalice şi a geamurilor. Tot la propunerea consilierilor PSD, au fost votate în unanimitate următoarele amendamente: suplimentarea cu 20.000 a Festivalului „FestudIS”, suplimentarea cu 15.000 lei pentru „Folk în Iaşi”, suplimentarea cu 100.000 lei a sumei destinate reabilitării clădirii care găzduieşte centrala termică a Colegiului „Costache Negruzzi”, 5.000 pentru expertizarea coşului de fum vechi la acelaşi colegiu, alocarea sumei de 20.000 lei pentru Festivalul de Film Documentar al Şcolilor Centenare, alocarea sumei de 15.000 lei pentru Festivalul „Ia Şi Dansează”. La toate acestea se adaugă suplimentarea cu 15.000 lei a sumei necesare participării echipei de minifotbal din Iaşi la un turneu în Maribor (Slovenia). În fine, Vlad Nedelcu (PSD) a propus alocarea a câte 10.000 de lei în vederea asigurării iluminatului arhitectural (proiectare) la Biserica „Buna Vestire”, respectiv „Dimitrie Balş”. Banii provin din fondul de rezervă.

Consilierii PMP au cerut bazin de înot şi substaţie de salvare

În atenţia consilierilor PMP au stat două investiţii din oraş. Este vorba de bazinul de înot din Grădinari şi de substaţia de salvare din Păcurari. Consilierul Violeta Găburici a susţinut necesitatea expertizării şi reproiectării bazinului de înot, primarul Mihai Chirica susţinând că acest lucru se va petrece imediat ce Ministerul Educaţiei va transfera definitiv în proprietatea municipalităţii ieşene terenul sub care se află construcţia. „Am reuşit să finalizăm transferuri şi să scoatem cărţile funciare care atestă faptul că există un singur proprietar al terenului. Imediat ce Guvernul va emite o hotărâre prin care ne va încredinţa administrarea, îl reinventariem trecându-l în proprietatea publică după care avem posibilitatea să facem şi o alocare bugetară”, a spus primarul.  În schimb, a fost votată suplimentarea cu 100.000 lei a sumei necesare activităţii staţiei de salvare de pe locul fostei Autogări Real. „Este vorba de o sumă necesară pentru racordarea staţiei la utilităţi. A fost montat deja un modul, iar cei de la Serviciul de Ambulanţă mai vor două. Din câte am înţeles, acestea se pot monta fără costuri prea mari, prin urmare banii sunt doar pentru racordarea la utilităţi”, a spus consilierul PMP. Primarul Mihai Chirica susţine că în paralel cu Serviciul de Ambulanţă, pe respectivul loc îşi va derula activitatea şi un punct al celor de la ISU, întreaga investiţie urmând a funcţiona într-un sistem integrat.

Amendamentele PNL, respinse

Şi consilierii PNL au venit cu o sumedenie de amendamente, însă spre deosebire de cele formulate de colegii lor, acestea nu au fost suficient fundamentate. Mai mult, o parte din aceste amendamente sunt deja prinse în bugetul local, unele chiar într-un stadiu avansat de implementare (modernizarea Pieţei Alexandru cel Bun, sisteme de măsurare a calităţii aerului). Altele nu aveau suport legal în acest moment, iar multe alte amendamente erau formulate în termeni vagi, neprimind susţinerea plenului CL (achiziția de pulverizatoare de vapori reci).

Cel mai mare buget din istoria oraşului

Votul final a fost exprimat asupra bugetului local. Cu abţinerea liberalilor, bugetului Iaşului pe 2020 a fost avizat. Este vorba de suma de 1.493.835.330 lei (313 milioane de euro), din care bugetul local reprezintă 1.178.278,40 mii lei (246,96 milioane de euro) din care se scad transferurile în sumă de 60.006,23 mii lei, în timp ce bugetul instituţiilor publice finanţate integral/partial din venituri proprii este în sumă de 315.556,93 mii lei

Bugetul local este fundamentat la partea de venituri în sumă de 1.151.962,27 mii lei, iar la partea de cheltuieli în sumă de 1.178.278.40 mii lei, diferența între acestea reprezentând excedent în sumă de 26.316,13 mii lei.

Din totalul veniturilor bugetului local de 1.151.962,27 mii lei, veniturile proprii sunt în sumă de 596.514,86 mii lei, 51,78% din total venituri. Sursele atrase sunt în sumă de 555.447,41 mii lei ce reprezintă diferenţa de 48.22%.

La partea de cheltuieli, bugetul local prevede o sumă de 1.178.278,40 mii lei, împărțită în secțiunile de funcționare și dezvoltare.

Secțiunea de funcționare are alocată suma de 570.707,71 mii lei (119,5 milioane de euro), reprezentand 48,44% din total buget. Pe de altă parte, secțiunea de dezvoltare este în sumă de 607.570,69 mii lei (127,25 milioane de euro), reprezentand 51.56% din total buget, din care suma de 26.187,49 mii lei înseamnă excedent. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Pompierii ieşeni au stins un frigider părăsit
21/04/2021 11:04

 De o intervenţie cu totul inedită a avut parte, luni seară, un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi. În jurul orei 22.30, alertaţi de locuitorii din zonă, pompierii ieşeni au ...

Perchezitii la RAR Vaslui și Bacău
21/04/2021 10:43

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii in judeţele Vaslui, Galaţi şi Bacău, intr-un dosar in care se investighează infracţiuni de fals intelectual şi constitui ...

Primăria a încasat o mică avere din administrarea parcărilor
21/04/2021 10:15

  Anul trecut, veniturile realizate de Primăria Iaşi din administrarea parcărilor publice in municipiul Iasi au crescut cu 50% fată de anul 2019 trecut si cu 62% fată de anul 2018. Astfel, totalul in ...

Un bărbat din Iași a obținut în instanță daune morale de 10.000 de euro, după ce un restaurant a refuzat să-l servească
21/04/2021 10:06

Tribunalul Iasi a obligat decis ca firma care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din municipiul Iasi să ii plătească unui profesor universitar despăgubiri de 10.000 de euro, după ce in ...

GALERIE FOTO/VIDEO - Daruri de Paști pentru copilașii de la Casa Mia Inculeț
21/04/2021 09:43

 Doar o oră, atat a fost de ajuns pentru ca toti cei 30 de copilasi de la Casa Mia Inculet să umple centrul de veselie. Ei au primit vizita colegilor nostri de la Ziarul Evenimentul, care le-au adus daru ...

Iașul are 212 paturi libere în spitalele COVID
21/04/2021 09:30

    În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 78 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 35 in municipiul Iaşi, in creştere faţă de ultima raporta ...

Mihai Chirica Bugetul Municipiului Iași
21/04/2021 09:26

 Bugetul Municipiului Iasi pe acest an ar putea fi aprobat in această săptămană. Consilierii locali se vor intruni intr-o sedintă extraordinară joi, 22 aprilie, pe ordinea de zi figurand si proiectul ...

Costel Alexe anunță vești bune pentru Iași: astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași
21/04/2021 08:33

Astăzi a fost semnat contractul de finantare pentru constructia Spitalului Regional de Urgentă Iasi, in valoare de 250 de milioane de euro, care va inlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfantul ...

Cum va fi împărţit un buget de 318 milioane de euro
21/04/2021 00:00

    Bugetul Municipiului Iasi pe acest an ar putea fi aprobat in această săptămană. Consilierii locali se vor intruni intr-o sedintă extraordinară maine, 22 aprilie, pe ordinea de zi figurand ...

Cursă aeriană directă Iaşi – Dublin, de săptămâna viitoare
21/04/2021 00:00

  Compania aeriană HiSky a anunţat ieri, prin intermediul unui comunicat, că săptămana viitoare va inaugura prima sa cursă de linie de pe Aeroportul International Iasi. Este vorba despre rută direc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei