Cazul profanării de morminte de la Scobinţi, pentru a treia oară pe masa procurorilor

1profanare1
1profanare2
profanare3
profanare4
profanare5
profanare6

Dimensiune font:

| 29-09-2020 23:12

* primele două rezoluţii au fost de „neîncepere a urmăririi penale” * pârâţii, un agent fiscal de la primărie şi un agent de poliţie * reclamantul spune că au dispărut numeroase probe din dosar * Instituţia Prefectului s-a implicat şi ea în clarificarea situaţiei

Ieşeanul Gheorghe Petrei are deja mai bine de 5 ani de luptă cu autorităţile pentru a recăpăta o fâşie de 50 de centimetri din parcela unde este îngropat socrul său, Constantin Marin, şi pentru a putea restaura monumentul funerar. El îl acuză de profanare pe agentul fiscal al Primăriei Scobinţi, Doru Fedeleş, de profanare de morminte. Tatăl acestuia din urmă a decedat la sfârşitul lui 2014, la câteva zile după moartea lui Constantin Marin. Cei doi defuncţi au locurile de veci unul lângă celălalt, în cimitirul Feteşti din comuna Scobinţi.

După înmormântarea socrului, Petrei a amenajat cavoul, a pus acolo un grilaj şi o măsuţă metalică având deasupra o placă din beton, iar în primăvara lui 2015 a revenit acolo pentru a curăţa buruienile şi pentru pomenire. A văzut că masa de la cavoul fusese mutată cu aproximativ 70 de centimetri, iar cavoul lui Fedeleş se exinsese pe o fâşie de jumătate de metru din parcela lui Constantin Marin, acoperind urmele lăsate de buldoexcavatorul cu care a fost deplasată masa.

Prima clasare, decisă de un agent de poliţie

Şocat de peisajul văzut acolo, Petrei s-a dus în sat să se intereseze, a vorbit cu mai mulţi oameni, de la care a aflat agentul fiscal fusese autorul profanării. Revoltat, a mers la poliţie, reclamând fapta. Drept urmare, pe 27 mai 2015, agentul şef Vasile Boianu din cadrul Postului de Poliţie Scobinţi emite ordonanţa de începere a urmăririi penale. Cazul este preluat de către agentul Cătălin Suruniuc, iar acesta a considerat că nu este cazul ca dosarul să fie înaintat procuraturii, că nu este vorba de vreo profanare, bazându-se pe declaraţia lui Fedeleş, care susţinea că a avut acordul rudelor lui Marin pentru a extinde cavoul său.

Nemulţumit de rezoluţia dată, ieşeanul a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, acuzându-l şi pe agentul Suruniuc de faptul că a obstrucţionat ancheta. În octombrie 2017, judecătorul de cameră preliminară respinge plângerea lui Petrei, ca nefondată.

Acesta nu renunţă, caută martori şi revine la Poliţia Scobinţi cu o nouă plângere. Cazul este preluat de alt agent, acesta reia investigaţiile şi înaintează cauza spre soluţionare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău. Procurorii preiau dosarul, care ajunge în instanţă la sfârşitul lui 2019.

25 de pagini cu declaraţii de martor, lipsă din dosar

Pe 23 iunie 2020, Petrei merge din nou la Scobinţi, să pună lumânări la mormântul socrului şi să facă o slujbă de pomenire. Vede că s-a umblat iarăşi la monument, găseşte în apropiere un ciocan de dulgher şi o minicruce din fier striat. Încearcă să ceară explicaţii de la preot, dar nu reuşeşte, acestea slujind cu uşile închise, din cauza stării de alertă. Face câteva fotografii ale cavoului, apoi merge la poliţie, unde dă o nouă declaraţie.

Câteva zile mai târziu, primeşte soluţia de clasare a dosarului deschis în 2019. Intrigat, se duce la Parchetul de pe lângă Judecătroria Hârlău să ceară lămuriri şi ia la studiat dosarul. Constată cu stupoare că lipsesc mai multe probe. În total, 25 de pagini.

Petrei nu dezarmează nici de data asta. Revine de mai multe ori în sat, obţine alte declaraţii de martor în locul celor dispărute, iar pe 25 august trimite petiţii către IPJ şi Instituţia Prefectului. Aceasta din urmă a trimis, la rândul ei, o adresă către IPJ, în care se precizează: „avem rugămintea de a informa instituţia noastră şi petentul asupra celor întreprinse, în termen legal”.

IPJ îl înştiinţează apoi pe Petrei că „întrucât sunt reclamate fapte presupus a fi comise de către agenţi de poliţie judiciară, petiţia a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, spre competentă soluţionare”. Cazul de profanare de la Scobinţi ajunge pentru a treia oară pe masa procurorilor. Care, prin adresa trimisă zilele trecute lui Petrei, îl anunţă despre redeschiderea dosarului. Ieşeanul speră să nu se evapore din nou probe şi spune că n-are de gând să renunţe. Va continua până ce i se va face dreptate. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:01

 Salvat din ștreang de către soacră, un bețivan din Neamț a orbecăit o noapte prin pădure
26/10/2020 14:45

  Un bărbat de 46 de ani, din Grinties, a trecut printr-o suită de experiente nefaste, in cateva ore, iar in dimineată s-a intors singur acasă. Aseară, după ce-a consumat alcool de supărare si si-a ...

Două noi focare COVID 19 la Iași
26/10/2020 14:42

 Direcţia de Sănătate Publică Iaşi informează cu privire la apariţia a doua focare Covid-19 in Judetul Iaşi, astfel:  SOCIETATE COMERCIALA DIN IASI – 23 salariati Măsuri:  ...

 Încă 10 decese de COVID la Neamț
26/10/2020 14:00

  În Spitalul Judetean de Urgentă Piatra Neamt, 10 pacienti au murit de COVID in week-end. Este vorba despre 6 femei, cu varste 61 la 92 ani, si 4 bărbati, cu varste de la 52 la 84 ani.& ...

Focarele de COVID de la Iaşi, tot mai mari. Se deschide secţia de ATI la Lețcani
26/10/2020 13:58

 O veste bună vine dinspre Spitalul Modular de la Leţcani, unde maine este aşteptat primul transfer al pacienţilor grav către secţia de ATI de acolo. „Am fost in acest weekend impreună cu ...

 Tragedie în comuna Ion Neculce. Doi bătrâni au fost găsiți morți în casă. Gospodăria le-a luat foc
26/10/2020 11:40

  Două persoane, soţ şi soţie, de 84, respectiv 81 de ani, au fost găsite decedate in locuinţa lor din localitatea Găneşti, in urma unui incendiu, la faţa locului intervenind două echipaje de ...

  Bastonul, un accesoriu mereu la modă
26/10/2020 11:37

  O privire aruncată peste umăr, in veacul in care Iasul era cunoscut prin boierii săi, ar remarca oricand accesoriile acelor vremuri. Trăsuri elegante, conduse de vizitii ferchezuiti, in care erau do ...

Cum a ajuns România pe locul doi în Europa la numărul de morți de COVID. Ministrul Sănătății rupe tăcerea
26/10/2020 09:00

    Romania este printre cele 23 de state europene in care evoluţia pandemiei provoacă o gravă ingrijorare la nivelul Uniunii atat din cauza numărului zilnic de infectări din randul populaţiei ...

27 de cadre medicale de la Spitalul „Sfânta Maria
26/10/2020 08:45

  În focarul de la Spitalul Clinic de Copii „Sfanta Maria” din Iaşi, după testarea tuturor cadrelor medicale din secţia de primiri urgenţe, au mai fost depistate incă patru cazuri d ...

Tradiții la sărbătoarea Sfântului Dumitru
26/10/2020 05:15

  În credinta populară, anul este impărtit in vară si iarnă. Dacă Sfantul Gheorghe alungă iarna si renaste natura, Sfantul Dumitru desfrunzeste codrul si usucă plantele. Se spune că in ziua ...

Poliţia Locală va ridica toate maşinile parcate neregulamentar!
26/10/2020 00:00

    Avand in vedere cresterea parcului de vehicule in Municipiul Iasi, odată cu inceperea anului scolar si universitar, care generează blocarea căilor de acces către locuintele civile individual ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei