Ce salariu are un preot în România

IMG_0619

Dimensiune font:

| 16-01-2020 23:03

 Cât câștigă un preot, care îi este salariul lunar și ce se întâmplă cu banii pe care enoriașii îi oferă la diverse sărbători sau la Biserică? Este cunoscut faptul că preoții sunt remunerați în funcție de ierarhie, dar și de parohia pe care o dețin.

 În general, scrie redactia.ro, un preot la început de drum, proaspăt absolvent de Teologie, atunci când primesțe propria parohie ia un salariu net de aproximativ 2.000 de lei, iar cei cu ceva vechime trec de această sumă. Veniturile sunt rotunjite, însă, de banii primiți din donațiile către Biserică.

 

„Preoții nu cer nimic, oamenii ne dau cât îi lasă inima. Cei cu nume de sfânt dau mai mult, alții ne dau și carne, cârnați sau sticle cu băutură mai acătări. Încă nu am făcut un calcul exact, dar în ziua de Sf. Vasile și de Boboteaza cred că am strâns undeva la 3.500 Euro. Poate vi se pare mult, dar să știți că așa mai compensăm și noi veniturile mici de peste an”, a mărturisit un preot din județul Argeș, în urmă cu ceva timp.

Legea salarizării prevede majorări pentru personalul clerical până în 2022

 

Legea salarizării unitare prevede majorări de salarii pentru personalul clerical, care sunt aplicate încă de la începututul lui 2018 și vor continua până în 2022.

Potrivit acestei legi, până în anul 2022, un preot debutând cu studii superioare va primi 3.700 de lei brut, un preot cu gradul II și studii superioare va primi 3.900 de lei, în timp ce un preot definitiv cu studii medii va primi 3.650 de lei brut, mai scrie sursa citată.

 

În ceea ce privește funcțiile mai înalte în BOR, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la peste 8.000 de lei

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Iașul mai are doar 5 paturi ATI libere, în spitalele COVID
09/03/2021 00:00

  În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 54 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceput ...

EXCLUSIV  Străzile cele mai zgomotoase din Iași
09/03/2021 00:00

Primăria Municipiului Iasi a reactualizat harta strategică de zgomot a orasului, postand pe site-ul propriu planul de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia in municipiul Iaşi (ediţ ...

EXCLUSIV  Sute de ieșeni își cumpără, lunar, vechime în muncă
09/03/2021 00:00

  În condiţiile in care Guvernul a decis amanarea pentru 1 septembrie 2023 a intrării in vigoare a noii legi a pensiilor, cei care vor să işi cumpere vechime in muncă au la dispoziţie un singu ...

Noi restricţii de circulaţie şi schimbări de trasee pe ruta Iaşi - Dancu
09/03/2021 00:00

În perioada 9 martie – 30 decembrie 2021 constructorii contractati de Primăria Municipiului Iasi vor continua lucrările de construire aferente proiectului cu finantare europeană „Reabilitar ...

Șase luni de închisoare pentru un ieșean care și-a lovit vecinul în cap cu piatra
08/03/2021 23:58

Tirul a fost extrem de precis, cel luat drept ţintă fiind nimerit drept in frunte. Ameţit bine de lovitura primită, Nelu a reuşit, totuşi, să se refugieze in casă, unde s-a prăbuşit pe pat. Speriată, ...

Un violator profesionist vrea o nouă eliberare înainte de termen
08/03/2021 23:57

Iulian Acatrinei (34 de ani) execută, in Penitenciarul Iaşi, cea doua condamnare din viaţa sa, fiind inchis tot pentru viol. De data aceasta, pedeapsa a fost una mult mai dură, de 9 ani, intrucat victima av ...

Penitenciarul Iași, acuzat de încălcarea dreptului la asistenţă medicală și tratament
08/03/2021 23:53

Cătălin Daniel Rusu se află incarcerat, din 2015, in Penitenciarul Iaşi, unde execută o pedeapsă de 9 ani pentru tentativă de omor. Nu s-a impăcat niciodată cu ideea de a sta atata vreme după gratii ...

Diplome pentru șapte asistente maternale din Botoșani
08/03/2021 16:03

Şapte asistente maternale profesioniste din judeţul Botoşani au primit luni, cu prilejul zilei de 8 Martie, diplome de apreciere şi cate un buchet de flori "pentru toate imbrăţişările calde şi vor ...

FOTO/VIDEO - Câștigătorii concursului „Din Dragoste
08/03/2021 15:40

   Astăzi a avut loc extragerea la concursul „Din Dragoste".  Aflati castigătorii urmărind videoul de mai jos. Multumim participantilor si felicitări castigătorilor. Partene ...

 Flash Cash revine! Trei zile de shopping cu premii, la Palas
08/03/2021 15:27

Fie că esti in căutarea cadourilor pentru femeile dragi din viata ta, fie că vrei să adaugi primăverii tale tinute colorate, pantofi in tendinte, să dai un refresh locuintei, să-ti completezi colectia de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei