Complicele preotului traficant de telefoane rămâne după gratii

3telefoane

Dimensiune font:

| 26-11-2020 23:29

 Marian Dăduţ, zis Banană, a ajuns după gratii acum 7 ani, în urma unei tâlhării. Dacă în detenţie şi-ar fi văzut de treabă, el ar fi fost deja în libertate. Însă, imediat ce s-a obişnuit cu mediul carceral, s-a împrietenit cu Părintele Bălan, cel care oficia slujbele la Penitenciarul Bacău. La mai puţin de două luni după ce s-au cunoscut, cei doi au pus la cale o afacere foarte rentabilă. Traficul cu telefoane. Ca să elimine riscurile, Dăduţ a apelat la ajutorul soţiei, al unui coleg de cameră şi al iubitei acesteia.

Schema a fost, într-adevăr, foarte ingenioasă. Soţia lui Dăduţ cumpăra telefoanele de la diverse case de amanet, le dădea apoi concubinei lui Relu (celalalt deţinut implicat în afacere), iar aceasta se întâlnea cu preotul, îi livra aparatele şi "comisionul" cuvenit. Faţa bisericească le introducea fără nicio problemă în Penitenciar, că nimeni nu se gândea să-l percheziţioneze. Acolo, i le preda lui Banană, iar acesta şi Relu le vindeau celorlalţi deţinuţi la preţ cel puţin dublu. Ca să nu rişte un flagrant, n-au primit niciodată banii în mod direct. Sub pretextul că ar fi pierdut bani la barbut, clienţii îşi sunau iubitele şi le spuneau să vireze sumele în conturile nevestei lui Dăduţ şi a concubinei lui Relu.

Cum deja afacerea luase amploare, iar numărul telefoanelor confiscate crescuse alarmant, gardienii au apelat la investigatori de specialitate, dintre care câţiva sub acoperire, jucând rol de puşcăriaşi. În urma filajului intens, s-a constatat că Părintele Bălan se întâlneşte prea des cu Banană în interiorul închisorii şi cu concubina lui Relu în timpul său liber. După o asemenea întâlnire, ofiţerii au trecut la controlul corporal al preotului. Au găsit o droaie de aparate asupra sa. Două le avea ascunse chiar în şosete! Astfel, reţeaua a fost destructurată, iar Banană a ajuns în Penitenciarul Iaşi. Trimis în judecată, el a primit o nouă condamnare, pedeapsa i-a fost contopită cu cea pe care o executa, aşa încât el ar trebui să iasă din penitenciar pe 11 mai 2022.

Hotărât să scape mai devreme, Banană a cerut, în cursul lunii octombrie, liberarea condiţionată. În motivarea demersului său, a menţionat faptul că are o fiică în vârstă de 9 ani, iar detenţia ar putea influenţa negativ sentimentele fetiţei, aceasta putând rămâne cu traume psihologice.

Magistraţii de la Judecătoria Iaşi au cerut de la Penitenciar caracterizarea lui Banană. Cum fusese sancţionat discplinar în mai multe rânduri, într-un caz chiar pentru vătămare corporală, actul solicitat de judecători nu l-a ajutat deloc. Sentinţa pronunţată în urmă cu câteva zile a fost una de respingere a demersului făcut de condamnat. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un proxenet condamnat de britanici la 15 ani de puşcărie vrea cu orice preț în libertate
27/01/2021 00:38

Marius Ciprian Ciubotariu a fost erou negativ al presei tabloide din Marea Britanie la inceputul anului 2015, atunci cand poliţiştii insulari l-au dovedit ca proxenet şi violator lipsit de scrupule. Ajutat ...

Primăria ar putea prelua rolul de operator de termoficare
27/01/2021 00:00

Operatorul de termoficare din Iaşi a anunţat ieri că incepand cu 1 mai va inceta inţelegerea cu Primăria Iaşi. „Contractul de Concesiune, in baza căruia Veolia Energie Iasi (VEI) asigură serviciul ...

Aplicaţie utilă pentru vaccinarea persoanelor nedeplasabile
27/01/2021 00:00

  Directia de Sănătate Publică Iasi a pus la dispozitia medicilor de familie o aplicatie informatică care să permită crearea unei baze de date, in vederea planificării pentru vaccinare a pacientilo ...

Societatea civilă doreşte o dezbatere publică referitoare la modul cum se parchează în oraş
27/01/2021 00:00

  Alianta pentru Promovarea Transportului Alternativ Iasi a transmis o solicitare către Primăria Municipiului Iasi pentru organizarea unei dezbateri publice privind politica de parcare, cu ocazia index ...

Ieșenii pot scăpa de restricții în câteva zile!
27/01/2021 00:00

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri 26 ianuarie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 30.751 de cazuri cu persoane infectate cu noulvirus. Este v ...

Mănăstirea Galata va fi refăcută cu fonduri de la bugetul central
27/01/2021 00:00

Ansamblul istoric de la Mănăstirea Galata din municipiul Iasi va intra intr-un amplu proces de reabilitare. Municipalitatea ieşeană intenţionează să incheie un protocol cu reprezentantii Mănăstirii &bd ...

Primăria Municipiului Iaşi  comunicat de presă REFERITOR la Veolia Energia Iaşi
26/01/2021 23:17

Primăria Municipiului Iaşi a informat, marţi, că a fost notificată de Veolia Energie privind posibilitatea incetării relaţiilor contractuale dintre municipalitate şi operatorul sistemului centralizat de ...

Fost senator de Suceava, condamnat la 8 ani de pușcărie pentru evaziune fiscală. Și soția lui a fost condamnată
26/01/2021 17:45

Magistraţii Curţii Supreme s-au pronunţat in dosarul in care fostul senator de Suceava Ilie Niţă a fost trimis in judecată de procurorii DNA Suceava pentru evaziune fiscală, fals in declaraţii şi opera ...

Se vor ÎNFIINȚA alte 8 fluxuri de VACCINARE împotriva COVID -19 în județul IAȘI
26/01/2021 16:07

Printr-o sedintă extraordinară a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgentă Iasi s-au stabilit următoarele fluxuri si centre de vaccinare care vor fi deschise incepand cu data de 8 februarie 2021. Astf ...

Primăria Iaşi îi linişteşte pe ieşeni: furnizarea agentului termic este în siguranță!
26/01/2021 15:44

  În cursul zilei de marti, 26 ianuarie, Primăria Municipiului Iasi a fost notificată de Veolia Energie Iasi privind posibilitatea incetării relatiilor contractuale  dintre municipalitate si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei