Continuă scandalul birourilor parlamentare

1birou oprea
1birou panescu

Dimensiune font:

| 24-12-2022 11:59

După ce Alexandru Kocsis (Forţa Dreptei) a anunţat că a depus plângere penală împotriva edilului ieşean Mihai Chirica şi a unor funcţionari din Primărie, acuzând că municipalitatea a refuzat să-i pună la dispoziţie un spaţiu pentru a deschide un birou parlamentar * acesta exemplifică cu birourile în care au activat cabinetele parlamentare ale lui Dumitru Oprea şi Doru-Adrian Pănescu, rămase libere * „Fără să fiu un specialist în drept, aș spune că ambele persoane mai sus menționate se încadrează la infracțiunea descrisă ca uzurpare de calități oficiale, care se pedepsește cu o închisoare de la 6 luni la 3 ani”, spune Ovidiu Modoveanu, de la FD

Scandalul izbucnit între unul din cei 17 aleşi care reprezintă Iaşul în Parlament – ne referim aici la deputatul Alexandru Kocsis-Cristea (Forţa Dreptei) – şi municipalitatea ieşeană continuă. În luna august, deputatul Forţei Dreptei a anunţat că a depus plângere penală împotriva edilului ieşean Mihai Chirica şi a unor funcţionari din Primărie, acuzând că municipalitatea a refuzat să-i pună la dispoziţie un spaţiu pentru a deschide un birou parlamentar în municipiu. De asemenea, Alexandru Kocsis a afirmat că Primăria a evitat să îi pună la dispoziţie lista tuturor spaţiilor deţinute în municipiu. „Am făcut plângere penală pe numele primarului Mihai Chirica şi a unor funcţionari care au semnat acele răspunsuri mincinoase prin care îmi comunicau că nu au spaţii la dispoziţie. Am făcut acea plângere penală şi pentru faptul că au refuzat să îmi pună la dispoziţie lista tuturor spaţiilor deţinute de Primăria Iaşi”, a declarat atunci Alexandru Kocsis.

Oprea şi Pănescu, uzurpatori ai calității oficiale?

Zilele trecute, cei de la Forţa Dreptei, au exemplificat cu fotografii faptul că oficialii Primăriei Iaşi mint atunci când susţin că nu dispun de spaţii pentru cabinetele parlamentare, aducând în prim-plan birourile unde au funcţionat birourile parlamentare ale lui Dumitru Oprea şi Doru Adrian Pănescu. „Aceste două spații au fost închiriate Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal pe o perioadă de 4 ani, respectiv 8 ani. În prezent contractele de închiriere au expirat și Primaria a reintrat în posesia spațiilor. Conform legii, Primăria nu poate permite folosirea însemnelor unor instituții ale statului, cum ar fi Parlamentul României, dacă nu are acest drept. Domnul Dumitru Oprea (PNL), al cărui nume încă stă scris pe fațada unui spațiu care aparține Primariei Iași, nu mai este membru al Parlamentului din anul 2020, iar senator oricum nu mai era încă din anul 2016. Chiar și așa însemnele de pe fațada acelui spațiu arată că acolo ar fi un cabinet parlamentar. În aceeași situație se află și domnul Doru-Adrian Pănescu (PSD). Nici acesta nu mai este membru al Parlamentului din anul 2020, dar numele său încă stă scris pe geamurile unui spațiu ce aparține aceleiași Primării a Iașului. Fără să fiu un specialist în drept, aș spune că ambele persoane mai sus menționate se încadrează la infracțiunea descrisă ca uzurpare de calități oficiale, care se pedepsește cu o închisoare de la 6 luni la 3 ani”, spune Ovidiu Moldovanu, secretarul general al filialei ieşene. Acesta mai spune că Primăria Iași comite de asemenea o ilegalitate, făcând propagandă/reclamă politică pentru două partide PNL și PSD, dar și pentru doi politicieni care comit o infracțiune făcându-și la rândul lor o reclamă politică mincinoasă pe un spațiu pentru care nu mai au dreptul de folosință.

„O propagandă politică abuzivă și neplătită direct, deoarece niciunul dintre cele două partide și niciunul dintre cei doi foști parlamentari nu plătesc, astăzi, vreun ban pentru ca numele să le apară pe fațada unor spații ale Primariei Iași. Cine sunt pagubiți? Ieșenii, pentru că spațiile sunt bunuri ale comunității, nu ale celor care efemer conduc Primăria Iași”, mai spune Moldovanu.

Numai CL Iaşi dispune atribuirea de spaţii

Oficialii Primăriei specifică faptul că oricare parlamentar poate închiria un spaţiu şi de la alte entităţi pentru a-şi desfăşura activitatea parlamentară în circumscripţia în care a fost ales. „Practic, prin atitutidinea sa publică, deputatul Kocsis demonstrează că nici măcar nu cunoaşte legislaţia în domeniu, deoarece la art. 38 alin. (5) din legea amintită mai sus se specifică faptul că în cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice”, se arată într-un comunicat al Primăriei Iaşi.

Cei din Palatul Roznovanu s-au arătat surprinşi de faptul că demersul deputatului survine la jumătatea mandatului de parlamentar, deşi deputatul Forţa Dreptei ar fi putut încă din anul în care a fost ales să-şi deschidă un cabinet parlamentar în municipiul Iaşi. De asemnea, Kocsis este informat că,  la nivelul municipiului Iaşi, există Comisia pentru repartizarea spaţiilor către O.N.G.-uri, asociaţii şi partide politice, iar eventuala propunere a acesteia este analizată în plenul Consiliului Local, singurul care are atribuții cu privire la aprobarea încheierii unor contracte de acest fel pentru această categorie de bunuri conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Accident auto în județul Botoșani: doi tineri răniți au fost răniți
02/06/2024 06:57

Doi tineri au fost răniti aseară, după ce masina in care se aflau a părăsit partea carosabil, a rupt un gard si s-a oprit in zidul unei case, in localitatea Broscăuţi din judetul Botosani. La fata locul ...

Piețele Nicolina și Alexandru cel Bun vor avea noi parcuri fotovoltaice
01/06/2024 11:08

Conducerea Societătii „Eco-Piata” din Iasi a anuntat că va mări parcurile fotovoltaice pentru Pietele Nicolina si Alexandru cel Bun, asigurand, in mare parte, consumul energetic. ”În ...

01/06/2024 00:19

O tanără de 19 ani din Suceava a murit din cauza unor complicatii medicale apărute după nastere. Anul trecut, Bogdan Curelusă s-a căsătorit cu Bianca, iar in urmă cu o lună de zile fericirea le-a fost ...

Dumitru Buzatu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: 'Sunt simpatizant, simpatizanţii sunt mai răi ca membrii' / Decizia instanței
31/05/2024 15:27

Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu in cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărarea nefiind definitivă.   "Menţi ...

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se redeschide
31/05/2024 13:00

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se va redeschide publicului incepand cu 2 iunie, după ce in ultimele luni a beneficiat de un proiect de conservare şi protejare a patrimoniului. &lsq ...

Copil salvat de la moarte după ce a fost operat pe creier. Interventția a durat 5 ore și s-a desfășurat în semiîntuneric
31/05/2024 12:09

O echipă medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, a efectuat o operaţie revoluţionară, in semiintuneric, pentru a ...

  Neamțul se urcă pe „podiumul” național al accidentelor rutiere
31/05/2024 09:30

Judetul Neamt se află pe locul trei la nivel national in ceea ce priveste numărul de evenimente rutiere grave inregistrate pană la data de 29 mai 2024, cu un total de 60 de accidente grave, se arată intr-un ...

  Drumurile expres prind viteză în Moldova, cu câteva zile înaintea alegerilor!
31/05/2024 09:07

La sediul Consiliului Judetean Botosani s-a desfăsurat, in această săptămană, o importantă intalnire vizand armonizarea variantelor de traseu pentru viitorul drumu de mare viteză Botosani – Suceava ...

Colegiul „Mihai Eminescu” va fi modernizat și extins
31/05/2024 08:23

* s-a obtinut o finantare in valoare de 15,9 milioane lei pentru extinderea Corpului A cu 1.440 de metri pătrati, prin construirea a opt noi săli de clasă, spatii tehnice si de depozitare Primarul Mihai Chi ...

Zilele Vecinilor, în premieră, la Iași
31/05/2024 08:11

Patru comunităti din Iasi au castigat granturi de dezvoltare comunitară in valoare totală de 19.500 euro, in urma unui apel national de proiecte desfăsurat de organizaţia neguvernamentală „Înt ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei