Dispecerat modern la SC Salubris SA

1salubris

Dimensiune font:

| 01-07-2021 00:00

Ieri a fost prezentat centrul de comandă al societgăţii, modernizat printr-o serie de investiții în aparate și programe de digitalizare performante * personalul poate monitoriza punctelor gospodărești și activitatea de colectare a deșeurilor prin sisteme video amplasate pe autogunoiere la punctele gospodăreşti, alertând, la nevoie, Poliţia Locală pentru identificarea și sancționarea în timp real a persoanelor care depozitează necontrolat deșeurile

 

 

Primarul Mihai Chirica a verificat ieri, în baza SC Salubris SA din zona Grădinari, o nouă serie de investiții făcute de compania de salubritate în modernizarea parcului auto și digitalizarea activității de colectare a deșeurilor. Astfel, în ultimul an SC Salubris SA a continuat modernizarea parcului auto, achiziționând nouă autogunoiere Euro 6 și o autospecială pentru lucrări de întreținere, decolmatare a râurilor, lacurilor, canalelor și facilitatea accesului pe terenuri accidentate. Dintre cele nouă autogunoiere, trei sunt marca DAF, cu o capacitate de nouă metri cubi, iar șase sunt MAN, cu o capacitate de 16 metri cubi. Toate sunt prevăzute cu sistem de cântărire pe autoșasiu care monitorizează în timp real cantitatea de deșeu colectat și transportat, monitorizează greutatea deșeurilor colectate și sunt dotate cu sistem de identificare prin unde radio. Valoarea totală a celor nouă autogunoiere este de 6.806.205 lei, în timp ce autospeciala are o valoare de 1.011.500 lei.

Pe lângă aceste achiziții de utilaje noi, grație cărora compania a ajuns la peste 50 de autogunoiere, SC Salubris SA și-a modernizat centrul de comandă printr-o serie de investiții în aparate și programe de digitalizare performante. Este vorba, în primul rând, de un sistem de monitorizare, în valoare de 1.202.308 lei, care cuprinde: aplicație GPS pentru autogunoiere, aplicație GPS pentru persoane, ecrane pentru monitorizarea punctelor gospodărești și activității de colectare a deșeurilor prin sisteme video amplasate pe autogunoiere (40 de bucăți), sistem de monitorizare a punctelor gospodărești și autogunoierelor compus din 240 de camere video, inclusiv un server pentru stocarea imaginilor. Sistemul este completat de personalul de monitorizare (trei angajați), un mecanism de preluare și prelucrare a comenzilor și reclamațiilor, încheierea unui protocol cu Poliția Locală pentru identificarea și sancționarea în timp real a persoanelor care depozitează necontrolat deșeurile și dispecerizarea pentru toate tipurile de deșeu. Apoi, au fost cumpărate 30 de pubele inteligente BigBelly și o aplicație pentru monitorizarea acestora, în valoare de 1.148.300 lei. Dintre celelalte achiziţii, amintim hartă interactivă (disponibilă pe site-ul www.salubris.ro) pentru monitorizarea punctelor gospodărești și autogunoierelor prin GPS, în valoare de 32.702 lei, un sistem de monitorizare / colectare prin identificarea prin unde radio, în valoare de 114.404 lei, aplicația Route Planner pentru persoane juridice, în valoare de 22.109 lei, în vederea eficientizării consumului de resurse (combustibil și ore de lucru) prin definirea de rute inteligente și optimizate şi „Pubela deșteaptă”, care presupune monitorizarea gradului de încărcare a recipienților din punctele gospodărești pe fracții de deșeu.

Astfel, valoarea totală a achizițiilor făcute de Salubris SA în ultima perioadă depășește 10 milioane de lei, respectiv circa două milioane de euro, ținta companiei pentru acest an fiind de aproape patru milioane de euro.

„Iată de ce unul dintre obiectivele mele fundamentale, ca primar, este ca Iașul să devină un oraș smart. Digitalizarea serviciilor publice nu este o modă sau un capriciu, ci o necesitate absolută, fiindcă înseamnă, de fapt, confort și accesibilitate pentru cetățeni, precum și economie de timp și de bani atât pentru administrație, cât și pentru comunitate!”, a declarat primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Pelerinaje de Florii în județele Moldovei
27/04/2024 10:43

In această zi, vor avea loc mai multe pelerinaje organizate in Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Floriilor. Astfel, la Piatra Neamţ va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vietii. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei