Doar 37% dintre elevii băcăuani au luat notă de trecere, la matematică, la simularea de Evaluare Națională 2024

1_11zon

Dimensiune font:

| 27-02-2024 00:02

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a centralizat rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale din acest an școlar, organizată la nivel național.

În județul Bacău, au fost 142 centre de examen, în acele unități de învățământ care au în structură și clase de gimnaziu, unde au asigurat scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică dedicată 391 de profesori asistenți.

Simularea din acest an s-a desfășurat, pentru prima oară, în condiții similare cu cele de examen, acum totul s-a organizat digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.

Notele nu se contestă, ci vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

„Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea evaluării naționale se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise, profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le putea discuta cu aceștia, în perioada următoare, în scopul identificării nevoilor individuale ale fiecărui elev și organizării unor activități remediale care să-i susțină în procesul de pregătire din perioada următoare”, a precizat, într-un comunicat Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general.

Potrivit rapoartelor statistice furnizate de această platformă, notele obținute de elevii de clasa aVIII-a din unitățile de învățământ, de la nivelul județului, pe probe, sunt:

- la Limba și literatura română - note mai mari sau egale cu 5 (cinci): 3.771, adică un procent de 71,76% din numărul elevilor prezenți (73,98% la nivel național);

- la Matematică: note mai mari sau egale cu 5 (cinci): 1.979, adică un procent de 37,08% din numărul elevilor prezenți (42,37% la nivel național);

- Limba și literatura maternă (maghiară) - note mai mari sau egale cu 5 (cinci): 14, adică un procent de 73,68% din numărul elevilor prezenți (82,93% la nivel național).

În total, au fost înscriși la acest examen 5.627 de elevi din județul Bacău. Dintre aceștia, 345 au absentat, un elev a fost eliminat la proba scrisă de la Limba și literatura română, fiind prezenți, la toate probele, 5.222 de elevi (5.255 la Limba și literatura română, 5.248 la Matematică și 19 la Limba și literatura maternă).

S-au înregistrat și 2 note de 10 (zece) la Matematică, iar note între 9 și 9,99 au primit 341 de elevi la Limba și literatura română și 101 la Matematică. Procentul total al notelor mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 55,69%.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Pelerinaje de Florii în județele Moldovei
27/04/2024 10:43

In această zi, vor avea loc mai multe pelerinaje organizate in Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Floriilor. Astfel, la Piatra Neamţ va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vietii. ...

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15, la Biserica Bărboi
27/04/2024 10:26

Purtătorul de cuvant al arhiepiscopiei Iasului, Lucian Apopei, a precizat că cei 60 de slujitori ai sfintelor altare vor străbate, ca si in anii precedenti, traseul Biserica „Sfintii Petru si Pavel” – ...

BCU Iași: Stagiu de formare profesională în Oslo și activități de mentorat pentru angajați
27/04/2024 10:09

În luna aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) au derulat activităti cu profil international prevăzute ...

BCU Iași încheie lucrările și activitățile prevăzute în proiectul RO-CULTURA
27/04/2024 09:57

Luni, 29 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) ii invită la Palatul Fundatiei Universitare „Regele Fer ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
27/04/2024 09:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei