Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”

3eminescu-3100

Dimensiune font:

| 18-04-2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iași (PMI) au fost primite două oferte la licitația pentru lucrările de reabilitare termică și eficientizare energetică a Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Este vorba despre Katar Conneg SRL și  Fragar Tradnig SR, care şi-au manifestat intenţia pentru executarea lucrărilor la cele patru corpuri de clădiri ale unității ieşene de învățământ (Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport). Prevederea financiară prevăzută de municipalitate se ridică la 17.705.058,46 lei fără TVA, respectiv 21.069.019,56 lei cu TVA (4,26 milioane de euro), valoarea contractului de finanțare euopeană fiind de 19.377.838,36 lei, iar valoarea totală actualizată a proiectului de 28.762.241,33 lei. Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta 5 „Valul Renovării”.

Tot pentru Colegiul „Mihai Eminescu” și tot prin PNRR, dar pe Componenta 15: „Educație, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, Primăria Municipiului Iași a câștigat recent o finanțare în valoare de 15.993.000,69 lei cu TVA (circa 3,23 milioane de euro) pentru un proiect care vizează construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului A al liceului cu 1.440 de metri pătrați. „Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluții constructive pentru eficiența energetică a clădirii, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă și reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Tot cu fonduri europene din PNRR, municipalitatea are proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică pentru alte 14 unități de învățământ (grădinițe, școli și licee), cu lucrări prevăzute, în total, la 21 de corpuri de clădire, valoarea totală a proiectelor fiind de 129.540.160,55 lei (circa 26,32 milioane euro).

Potrivit edilului Iașului, în această perioadă, municipalitatea se află în plină acțiune de organizare a licitațiilor pentru încredințarea lucrărilor de reabilitare termică pentru toate cele 14 unități de învățământ, majoritatea acestor proceduri fiind deja încheiate sau în curs de finalizare.

Cele 14 licitații au o prevedere financiară totală de 99.659.247,28 lei fără

TVA, respectiv 118.594.504,26 lei cu TVA (24 de milioane de euro). „Vom începe și finaliza lucrările cât mai rapid, astfel încât să ne încadrăm în termenele stabilite prin PNRR. Susținem un program de investiții considerabil - cel mai mare din istoria educației ieșene - și vom avea multe lucrări în același timp. De aceea, vom colabora îndeaproape cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și cu reprezentanții unităților de învățământ astfel încât activitatea didactică să fie reorganizată eficient, cu disconfort minim, iar elevii ieșeni să beneficieze cât mai repede de cele mai bune condiții de studiu”, a declarat primarul Mihai Chirica. di MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei