„Fără operatorii de salubritate, în trei zile avem și holeră”

90823227_3075811142481421_1503159951403515904_o

Dimensiune font:

| 25-03-2020 10:52

 * sunt expuși celor mai riscante condiții de muncă și infecțiilor de orice fel * dar dacă ei s-ar teme și s-ar opri, orașele s-ar transforma în câteva zile în focare de infecție

 Mărturisesc că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş fi fost convins că există percepţia potrivit căreia operatorii de salubritate sunt o categorie socială inferioară omului de rând. O fac pentru a repara oarecum o nedreptate, atât timp cât, mai ales în aceste zile, se foloseşte extrem de des sintagma „eroii necunoscuți”, cu referire evidentă la cadrele medicale şi la oamenii legii, cei mai expuşi în contextul actual. Însă există o a treia categorie, nebăgată în seamă, fără de care oraşul nu ar mai funcţiona: operatorii de salubritate. Cei pe care îi vedem zi de zi. În orice colţ al Iaşului. Îmbrăcaţi în salopete, înarmaţi - chiar şi după modernizarea Salubris - cu eternele mătoroaie din paie. Pentru ei, afirmaţia „munca nu este o ruşine” este un motto de viaţă, aşa cum ne spune unul dintre angajaţi. „Eu atât îl întreb pe ăla care se uită urât la noi: dacă nu am fi ce s-ar întâmpla? Când containerele stau pline, toţi urlă că nu a venit maşina. Vara, dacă nu venim o zi, toţi locatarii iau foc”, spune unul dintre angajaţi.

Trebuie să lucreze. Repede şi bine

Cei aflaţi la stradă, cam 650 după spusele directorului Cătălin Neculau, nu au timp să-şi pună întrebări existenţiale. Cel mai important este să-şi poată facă treaba repede şi bine pentru că asta i se cere. „Aş vrea să văd cum am fi percepuţi dacă nu am ridica gunoiul timp de o săptămână. Ieşenii trebuie să înţeleagă că asta ne este meseria: să dăm cu mătura pe străzi, să adunăm deşeurile”, spune unul dintre ei.

Răspunsul îl oferă ieşenii obişnuiţi şi care nu au prejudecăţi: „Fără ei, în trei zile avem și holeră”.

O altă categorie sunt cei care lucrează la depozitul de la Ţuţora. Cam 50. Aici, condiţiile sunt mult mai dure, pentru că spre deosebire de colegii din oraş, îndură mirosuri mult mai grele, muncesc înconjuraţi de munţi de deşeuri. Pe acelaşi salariu, de regulă minimul pe econonomie, cu eventuale sporuri.

Interesant este şi un alt lucru. Operatorii de salubritate au a şaptea rată a decesului la locul de muncă. Cei care se ocupă cu colectarea gunoiul au o probabilitate de a muri mai mare de trei ori decât atleţii, electricienii, pompierii, sudorii şi agenţii de pază. Muncitorii în agricultură şi şoferii se află pe poziţiile opt şi nouă în topul profesiilor care îţi pot aduce moartea.

Tudor DAMASCHIN/PETRISOR FILIP

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Un sfert dintre locurile de muncă disponibile la Iași presupun studii superioare
25/02/2021 12:21

În mod normal, venirea primăverii ar fi trebuit să aducă o inviorare pe piaţa muncii. Surprinzător insă, centralizatorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi arată un recul faţ ...

Iașul revine la troleibuze
25/02/2021 12:00

  Achiziţia celor 32 de tramvaie noi şi a autobuzelor electrice nu sunt singurele elemente care vor schimba din temelii transportul public. În următorii 20 de ani Iasul va beneficia exclusiv de u ...

Hoţul-mercenar a mai scăpat o dată de puşcărie
25/02/2021 11:17

Iulian n-a absolvit decat şase clase elementare şi de aceea ii este foarte greu să găsească de lucru. În asemenea condiţii, tanărul, care va implini peste cateva luni 20 de ani, a găsit o metodă ...

Secetă la Botoșani! Sute de familii nu au apă potabilă nici măcar în fântâni
25/02/2021 10:59

Sute de familii din judeţul Botoşani nu au apă potabilă nici măcar in fantani, deşi stau la doar 40 de kilometri de raul Prut. Panza freatică din comuna Blandeşti nu poate asigura volumul necesar, iar ...

Ieşenii vor traseu CTP pe ruta Iași - Valea Lupului
25/02/2021 10:30

Problemele cu transportul din zona metropolitagnă revin in actualitate. De această dată este randul ieşenilor care locuiesc in Valea Lupului să solicite prezenţa Companiei de Transport Public Iaşi pe raz ...

140 de dispozitive body-cam au ajuns la Inspectoratul de Poliţie Judeţean
25/02/2021 09:53

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi din mediul urban şi rural au fost distribuite dispozitive tip body-cam, pe c ...

 Vin banii pentru noul sediu al Operei Naționale Române Iași
25/02/2021 09:10

  Deputatul PNL Alexandru Muraru afirmă că in proiectul de buget transmis Parlamentului de către Guvern se regăseste alocarea primelor fonduri in vederea construirii unui nou sediu pentru Opera Nation ...

38 de elevi şi 20 de profesori ieșeni, depistaţi pozitiv cu COVID
25/02/2021 07:00

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat ieri, 24 februarie, situaţia cazurilor de COVID-19 inregistrate in cadrul unităţilor de invăţămant din judeţ de la reluarea cursurilor din semetrul ...

Unitatea de Urgențe de la cel mai mare spital din Botoșani va fi extinsă
24/02/2021 18:19

Lucrările de extindere şi modernizare in cazul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, finanţate din fonduri europene, ar putea ...

Din 6.500 de cadre didactice din Bacău, doar 1.000 vor să fie vaccinate
24/02/2021 18:17

    A inceput vaccinarea prioritară a cadrelor didactice din judetul Bacău. Profesorii cu varste de pană la 55 de ani vor primi vaccin de la AstraZeneca, iar cei peste 55 de ani cu doze de la Pfi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei