Fenomenul mamelor minore ia amploare la Iași

1minore2

Dimensiune font:

| 29-10-2021 07:19

* conducerea Maternităţii „Elena Doamna” trage un semnal de alarmă asupra faptului că tot mai multe copile devin mame la vârste foarte fragede * cifrele din primele nouă luni ale acestui an, la această unitate medicală, le-au depășit-o deja pe cele de pe parcursul întregului an 2020 *medicii spun că cele mai multe minore care au trecut forţat de la copilărie la responsabilităţile de mamă provin din mediul rural, principala cauză fiind lipsa de educaţie

Statistici alarmante la Iaşi, privind numărul de mame minore.  Potrivit managerului Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi, situaţia este îngrijorătoare, în condiţiile în care numărul cazurilor a crescut amețitor faţă de anii din urmă. Ce este mai grav este faptul că fete de nici 13 sau 14 ani, care sunt la vârsta la care ar trebui chiar ele să fie îngrijite de părinţi, dau naştere unor copii, fapt ce atrage numeroase consecinţe negative. Spre exemplu, în primele nouă luni ale anului, la Maternitatea „Elena Doamna” au fost 40 de minore care au născut, în timp ce anul trecut au fost 39 în 12 luni.

 

„E vorba de copii cu mame plecate în Italia, copii de care nu se mai ocupă nimeni și își găsesc un concubin, un iubit și încearcă să refacă acel nucleu familial împreună cu acesta, nedându-și seama că nu este nici momentul, nici tiparul de repetat potrivit” - dr. Mădălina Ciuhodaru, medic ginecolog în cadrul Maternității „Elena Doamna” Iași

 

 „A crescut mult numărul de mame minore, în primele nouă luni fiind deja înregistrate 40 cazuri la noi la maternitate. Se observă o creștere alarmantă, în condițiile în care anul trecut, pe parcursul a 12 luni au fost 39 de cazuri. Practic, cifra de anul trecut a fost depășită acum în doar nouă luni. De asemenea, lunile august și septembrie din acest an au fost de vârf la acest capitol, fiind înregistrate cele mai multe cazuri de mame minore din ultimii ani”, a precizat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi. Acesta a mai spus că situația acestor copile este complexă întrucât multe dintre ele au o situație financiară precară, nu au sprijin și, o parte din ele, se gândesc la abandonul pruncului. „Dincolo de faptul că nașterea unui copil la o vârstă fragedă  atrage numeroase consecințe negative, trebuie să vorbim și de sprijin. De multe ori aceste copile nu au niciun fel de ajutor, nu au situație materială bună și se gândesc la abandon. Noi avem psiholog, asistent social și aceștia intervin în permanență în aceste cazuri”, a mai spus dr. Gabriel Martinescu.

Medicii ieșeni spun că principala cauză a acestui fenomen negativ o constituie lipsa educației, și în special a celei pentru sănătate. Dr. Mădălina Ciuhodaru, medic ginecolog în cadrul Maternității „Elena Doamna” Iași, care s-a confruntat cu o sumedenie de astfel de cazuri, în care fete de 14 ani să dea naștere unor copii spune că, în majoritatea cazurilor întâlnite, copilele erau singure, cu părinții plecați peste hotare.

 

„Suntem o țară care se destramă, o țară în care, după cum vedeți, educația generală de stat este ultima preocupare a guvernanților, iar cu atât mai mult în această situație neplăcută se regăsește educația pentru sănătate. Mamele minore sunt, din păcate, apanajul claselor sociale care suferă cel mai mult și înainte, dar și în timpul pandemiei” - dr. Mădălina Ciuhodaru.

 

Medicul a mai susținut că ar trebui urgent introdusă educația pentru sănătate în școală ajutând aceste copilele din timp să știe informații minime despre metode contraceptive, despre sănătatea reproductivă și riscurile la care se expun. „Este nevoie de educație în România, este momentul să privim școala ca cea mai importană insitituție în stat și prin intermediul acesteia să oferim minime și urgente informații despre sănătatea reproductivă acestor fetițe, ajuntându-le să rămână în școală, să le oferim orizonturi noi educaționale astfel încât să nu cadă pradă oricărui cetățean care le-ar putea folosi în scopuri nedorite”, a mai precizat medicul.

Romania ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul mamelor minore. Un sfert dintre tinerele românce nasc înainte de a împlini 18 ani. Unele dintre ele, potrivit Eurostat, la vârsta de 14 ani sunt deja la al doilea copil. În ceea ce privește județele, potrivit unui studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii” pe tema maternităţii la mamele minore, judeţul Iaşi se afla pe locul IV la nivel naţional, la acest capitol. Oana POPA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin administratorul judiciar desemnat în dosarul nr. 10051/99/2017 (596/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei S.C. „POWER LAND L.T.D.” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Canta nr. 38, bl. 531, sc. B, parter, ap. 1, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Construcţii agricole în suprafaţă de 4.519 m.p., terenul extravilan în suprafaţă de 7.160 m.p. înscris în Cartea funciară a comunei Slatina la nr. 34208 este proprietatea persoanelor fizice Ştefan Gavril şi Ştefan Aglaia, teren care figurează cu un drept de comodat în favoarea S.C. Pawer Land L.T.D. S.R.L. Iaşi pe o perioadă de 20 de ani din data de 01.01.2006 localitatea Slatina, comuna Slatina, judeţul Suceava - C1 – Grajd vaci + grajd muls; - C2 – Bucătărie furajeră + depozit furaje; - C3 – Platformă dejecţii; - C4 – Siloz de suprafaţă + bazin purin; - C5 – Fosă (septică); - C6 – Preş dezinfecţie (cabină poartă); - C7 – Puţ (forat); - C8 – Drumuri şi platforme. 62.088,25 16.155,30 3.817,45 18.396,35 514,15 4.165,00 428,40 28.581,00 Total * * 134.145,90 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus. Vânzarea se va efectua conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 02.12.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.01.2022, ora 1000 şi se vor organiza 6 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 14.01.2022, 21.01.2022, 28.01.2022, 04.02.2022, 11.02.2022, la sediul administratorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul administratorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun imobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe administratorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Administrator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al AYA SPORTS S.R.L., desemnat prin Sentinţa Comercială nr. 585/25.05.2010 de Tribunalul Iaşi – Sectia a II - a Civilă - Faliment în dosarul nr. 1970/99/2009 (nr. format vechi 96/2009), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, coroborat cu prevederile CPC si hotărârea Adunării creditorilor din 17.06.2021, organizează în ziua de 16.12.2021,ora 11:00, licitaţie publică competitivă cu strigare, pentru valorificarea următorului bun imobil: Denumire activ: Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, tip “casă de locuit cu regim de înălțime P+1E+M, cu teren aferent”, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: 8.298,00 Teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 962,26 mp, nr. cad. 392, CF nr. 237/UAT Țibănești 1.100,00 Corp clădire C1 cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, P+1E+M, nr. cad. 392 - C1, CF nr. 237/ UAT Țibănești,Sc = 258,18 mp; Scd = 516,36 mp;Su parter = 170,48 mp;Su etaj = 172,84 mp;Su mansardă = 66,78 mp și Su totală = 410,1 mp 7.198,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2021, ora 16:00, la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art. 53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 17.06.2021. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi lucrătoare, ora 16:00, înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO64BUCU1032235342764RON,deschis la Alpha Bank.În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Vizitarea şi prezentarea activului se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acceptul lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea bunului imobil reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la licitații.În caz de neadjudecare, licitația se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitățile de publicitate prevăzute de art. 838 Cod de procedura civilă. În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat on–line, de la lichidatorul judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar,nr:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi.Informaţii suplimentare se pot obţine pe:www.lrj.ro, 0733.683.701, 0733.683.702, mail: vanzari@lrj.ro, anabella.padurariu@lrj.ro, office.is@lrj.ro.
Piromanul din Valea Lupului, condamnat
06/12/2021 07:56

 De loc din comuna Valea Lupului, Costică T.  (56 de ani) a trăit primul an de pandemie in concubinaj cu o femeie mult mai tanără decat el, nepoată a unui consătean. A inchiriat un apartament in ...

 Peste 100.000 de teste anti-COVID în școlile ieșene
06/12/2021 07:54

* testarea se poate face fie in şcoală, sub coordonarea responsabilului medical scolar, fie acasă, in familie * ISJ anuntă că primele teste vor fi făcute in scoli luni, 6 decembrie Du ...

Și-a ucis fiul şi soţia, apoi a plecat la o plimbare cu maşina
06/12/2021 07:45

Un bărbat din judeţul Vaslui şi-a ucis fiul şi soţia, apoi a plecat cu maşina. La un moment dat s-a răsturnat intr-un şant, iar un trecător a sunat la 112. Bărbatul a spus asistentei de pe Ambulanţ ...

Daruri de Moș Nicolae, pentru 70 de copii din parohia Satu Nou
06/12/2021 07:40

În prag de decembrie, ce bucurie mai mare poate fi pentru un copil decat gandul că nu este uitat, că se află si el pe listele de daruri care au anulat năzbatiile din timpul celor douãsprezece ...

Tramvai spre Tomeşti!
06/12/2021 07:00

    Luna aceasta, potrivit estimărilor celor de la Conest, ar urma să fie incheiate lucrările la statia intermodală din Rond Ţuţora. Finalizarea acestui obiectiv va duce, potrivit declaratiilo ...

Condamnat după o ceartă la repetiţiile pentru sărbătorile de iarnă
06/12/2021 07:00

   Pavel P. (22 de ani) din Totoeşti s-a ales cu cazier şi pus la plata unor despăgubiri consistente după ce a avut o reacţie necontrolată faţă de un prieten. În seara de 17 decembrie 2 ...

Ziua Sfântului Nicolae
06/12/2021 06:34

În credinţa populară, Sfantul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, mai este cunoscut şi sub numele de San Nicoară. Se spune că el păzeşte soarele care incearcă să se strecoare pe langă el pentru ...

Doar câțiva dintre pacienții de la Socola mai sunt vizitați de rude!
06/12/2021 00:48

* chiar dacă, in cazul unora, indicaţia este de externare, cei de la Institutul de Psihiatrie Socola din  Iasi ii mai ţin, pentru că nu vine nimeni după ei şi nu ii pot arunca in stradă * ...

 Copiii cu părinții plecați din țară vor primi spijin psiho-socio-educațional
06/12/2021 00:45

Peste 75.800 de copii au cel putin un părinte la muncă, in afara tării. Cei mai mulţi sunt din judeţele din zona Moldovei. Suceava, Botoşaniul şi Iaşiul se clasează pe primele trei locuri. Aproape 700 ...

 Medicii ieșeni, pregătiți pentru al cincilea val pandemic
06/12/2021 00:44

* isteria provocată de aparitia noii tulpini Omicron nu a ajuns la Iasi * Managerul Spitalului de Boli Infectioase „Sfanta Paracheva”, dr. Florin Rosu spune că trebuie să ne concentrăm pe varian ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei