Iașul se pregătește de carantină!

1iasi carantinat

Dimensiune font:

| 19-03-2021 00:00

Potrivit autorităţilor, aglomeraţia din oraş din perioada 1-8 martie este unul din factorii care au dus la creşterea incidenţei pe municipiu * „Trebuia să le sărbătorim pe cele dragi, dar nu ne-am gândit să ne băgăm aşa de mult unii în alţii, la coadă la flori pentru doamne”, spune Mihai Chirica * ieri, în spitalele COVID din judeţul Iaşi erau ocupate 321 de paturi, dintre care 46 erau paturi de terapie intensivă

 

 

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 314 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 36.178, a anunțat ieri Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Este a patra valoare la nivel naţional, după Bucureşti (1.005), urmat de Timiş (447), Ilfov (416) şi Iaşi (314).

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 638.

Dintre cele 314 cazuri înregistrate, 185 au fost raportate pe municipiu, care, astfel, a ajuns la o incidenţă de 2,86 cazuri la mia de locitori. În mod sigur oraşul va intra în carantină, lucru confirmat ieri de primarul Mihai Chirica, care a spus că că perioada care a dus la creșterea infectărilor a fost cea de la începutul lunii. „Din calculele făcute de noi nu va fi o perioadă foarte lungă de timp. Sunt câteva motive care au dus la această creştere. Şi perioada 1-8 martie contează foarte mult. Trebuia să le sărbătorim pe cele dragi, dar nu ne-am gândit să ne băgăm aşa de mult unii în alţii, la coadă la flori pentru doamne. Cred că de data aceasta de vină au fost bărbaţii. Suntem pregătiţi. Nu vor fi alte restricţii decât cele pe care le ştim. Din păcate va fi afectat domeniul HoReCa, pentru că va trebui să funcţioneze cu terase. Vor fi afectate şi sălile de spectacole, sălile de cinematograf. Dar restul activităţilor rămân ca şi în perioada anterioară”, a spus edilul-şef.

Încă şapte elevi şi două cadre didactice, infectați cu coronavirus

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a dat publicităţii ieri situaţia cazurilor de COVID-19 înregistrate în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţ de la reluarea cursurilor din semetrul al doilea. Astfel, numărul de elevi confirmați COVID - 19 începând cu data de 08.02.2021 prezenți fizic la școală a ajuns la 80 după alte şapte cazuri noi, dar şi 11 vindecări. De asemenea, numărul cadrelor didactice infectate a ajuns la 61, aici fiind vorba de doi profesori depistaţi pozitiv şi alţi doi vindecţai. Nu sunt infectări în rândul personalului nedidactic.

Cât priveşte unităţile de învăţământ cu grupe sau suspendate din cauza confirmarii unor cazuri de infectare COVID-19, sunt 32 de clase cu orele suspendate. Ultimele unităţi care au clase susăendate sunt Şcoala Otilia Cazimir şi Şcoala Gimnazială Vasile Conta. În comuna Roşcani, grăădiniţa şi şcoala din Rădeni, precum şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Roşcani şi Şcoala Primară nr. 1 Roşcani derulează ore exclusiv online după ce comuna a intrat în carantină.

321 de paturi ocupate în spitalele COVID din Iaşi

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ieri 18 martie, în spitalele COVID din judeţul Iaşi erau ocupate 321 de paturi, din care 46 erau paturi ATI (9 paturi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 6 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 6 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 5 paturi la Spitalul de Recuperare, 6 paturi la Spitalul CF Iaşi şi 14 paturi la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere trei paturi ATI, unul la Spitalul CF Iaşi şi două la Spitalul de Neurochirurgie. În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 223 de paturi, după cum urmează: 28 la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Pneumoftiziologie, unul la Spitalul Hârlău, 20 la Spitalul de Recuperare, 62 la Spitalul C.F Iaşi, 9 la Spitalul „Sf. Spiridon”, 24 la Spitalul Militar şi 73 la Spitalul CF Paşcani. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate trei paturi ATI. La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate nu sunt ocupate paturile ATI.

1.832 de ieşeni vaccinați în ultimele 24 de ore

În altă ordine de idei, de la începutul campaniei de vaccinare, în luna decembrie,  şi până în prezent, în judeţul Iaşi au fost administrate 113.771 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de persoane vaccinate, 72.121 au fost inoculate cu prima doză şi 41.650 cu doza a II-a, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit aceleiaşi surse, miercuri, 17 martie, în judeţul Iaşi au fost vaccinate 1.832 de persoane, din care 1.392 persoane au primit doza I și 440 de persoane au primit cea de-a doua doză. De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 242 de reacții adverse ușoare la persoanele care s-u imunizat împotriva noului coronavirus. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Coadă la pește!
26/04/2024 15:32

* pretul pentru un kilogram de crap este de 30 de lei, in timp ce novacul, fitofagul si carasul se vand cu 15 lei pe kilogram La magazinele cu peste proaspăt si pescarii e forfotă mare. Iesenii vor peste pro ...

Pescării închise de autorități, în Iași
26/04/2024 15:27

Mizerie ascunsă sub ghiveci, gresie spartă si pătată de cateva zile…sunt doar cateva dintre problemele găsite de inspectorii de la Directia Sanitară Veterinară din Iasi veniti in control in pescă ...

CJ Iași sprijină financiar realizarea rețelelor de gaz în 52 de comune
26/04/2024 13:26

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Sute de cupluri care aniversează „nunta de aur” vor fi premiate, la Iași
26/04/2024 09:50

650 de cupluri care sărbătoresc in acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iasi in cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, in Parcul Expozitiei ...

Biletele de călătorie CTP vor fi înlocuite cu carduri
26/04/2024 09:45

* in prima etapă vor fi tipărite aproximativ 50.000 de carduri electronice * acestea vor putea fi incărcate prin intermediul aplicatiei mobile a CTP Iasi, precum si de la automatele de bilete si punctele de ...

La Iași va funcționa un centru regional pentru tratarea infertilității
26/04/2024 09:06

* acesta va oferi servicii medicale si consiliere psihologică pentru cuplurile din toate judetele Moldovei, care pană acum nu au putut avea copii, urmand să fie deservit de cei mai buni specialisti in domeni ...

„Mama din spatele copilului cu autism”, experiment inedit desfășurat printre ieşeni
26/04/2024 09:00

* timp de 11 ore, echipa asociatiei „Zbor de fluturi”, impreună cu terapeuti, voluntari si colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experientă unică, mai exact să fie martori la ...

Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
26/04/2024 07:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
26/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei