Ieşeanul care şi-a ucis soţia videochatistă, judecat pentru omor

default

Dimensiune font:

| 03-03-2024 14:03

 * el a cerut Tribunalului schimbarea încadrării juridice în „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” * din 2016 şi până la decesul tinerei, a bătut-o sistematic * motivul, nu producea destui bani

Procesul ieşeanului Robert Constantin Alexandru (32 de ani) a intrat, de alaltăieri, în linie dreaptă. Individul se află încarceratîn Penitenciarul Iaşi, asta după ce a încercat să scape cu fuga în străinătate. S-a emis un mandat internaţional de arestare, el a fost nevoit să se predea carabinierilor italieni.

De la bun început, procurorii l-au acuzat de săvârşirea infracţiunii de „omor asupra unui membru de familie”, după ce soţia sa, Alina (28 de ani, la vremea aceea) a decedat pe 7 martie 2022, în urma bătăilor încasate sistematic de la partenerul de viaţă. Tânăra se ocupa cu videochat-ul, iar lui i se părea că ea nu câştigă destui bani. Prima agresiune s-a produs în seara de 8 iulie 2016, când bărbatul a demolat-o pur şi simplu. O suită de lovituri cu pumnii şi picioare, cu precădere în zona capului, a avut drept consecinţă o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Alina fusese diagnosticată cu hematom subdural cronic, cu resângerare, frontal drept.

Robert nu s-a oprit, a continuat cu violenţele nestăpânite, anchetatorii izbutind să dovedească faptul că el a mai maltratat-o pe 29 septembrie 2020, în 4 martie 2021, 30 aprilie 2021, 24 mai 2021 şi 14 decembrie, acelaşi an. Astfel, ea s-a căpătat cu „colecţii cronice cu aspect de higrohematom/hematom subdural cronic, complicate în evoluţie cu bronhopneumonie, iar în final au condus la moartea violentă din data de 7 martie 2022.

Inculpatul a susţinut că şi-a susţinut consoarta şi a ajutat-o. Nu i-a convins pe magistraţi

Imediat după deces, el şi-a luat copilul în vârstă de 8 ani şi a plecat din ţară, încercând să-şi facă un rost în Italia. Fiind vorba de o moarte suspectă, poliţiştii au deschis dosar penal, rechizitoriul a fost finalizat pe 19 decembrie 2022, tot atunci ajungând pe masa judecătorilor de la Tribunalul Iaşi.

Adus în ţară, Robert a fost imediat plasat în arestul preventiv şi, de atunci, a făcut toate eforturile pentru a scăpa de o pedeapsă dură, întârziind cât a putut de mult trecerea dosarului de camera preliminară. Ultima oară, pe 18 ianuarie a.c., când inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din „omor asupra unui membru de familie” în cea de în „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”. În sprijinul demersului său, a invocat faptul că „a depus eforturi concrete în vederea ameliorării stării de sănătate a soţiei sale, a internat-o, a adus-o la tratamente medicale, a îngrijit-o în perioada în care aceasta se deplasa din ce în ce mai greu, a fost cel care a sesizat şi a sunat la serviciul de urgenţă în situaţiile în care acestea o impuneau”.

A mai adăugat că, în România, violenţele în familie sunt ceva la ordinea zilei, ar fi vorba de un flagel extrem de răspândit şi că nu s-a probat vreo legătură de cauzalitate între loviturile administrate victimei şi moartea acesteia.

Argumentaţiile sale nu i-au convins pe magistraţi, care au respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice. Rămâne acuzaţia de crimă. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Turiștii străini, impresionați de frumusețile Iașului. O familie de italieni s-a îndrăgostit de capitala Moldovei
26/07/2024 08:42

Iasul, unul dintre cele mai mari si importante orase ale tării creste anual la capitolul turism. Astfel, foarte multe persoane ajung să cunoască frumusetile din capitala Moldovei si să fie cucerite de clăd ...

Cinci ani de cercetări inutile pentru o bătaie pe peronul gării
26/07/2024 08:42

* victima a avut nevoie de 50 zile de ingrijiri medicale, dar nu i se va face dreptate * a intervenit prescripţia Autorităţilor ieşene (poliţie, procuratură, magistratură) le-au trebuit cinci ani pent ...

Arme albe la modă printre ieşeni: şurbelniţa, lustra, furca
26/07/2024 08:41

În acest sfarşit de săptămană, magistraţii ieşeni au avut de luat decizii in cateva dosare ce privesc infracţuni săvarşite cu violenţă. Asta nu-i deloc o noutate, aşa ceva se intamplă zilnic, ...

UAIC mai prinde un top favorabil
26/07/2024 07:45

* Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a fost plasată pe pozitia 118 la nivel mondial in lista universitătilor care oferă cele mai bune conditii de studiu, fiind singura universitate din ...

Sudenții TUIASI lucrează la un monopost electric
26/07/2024 07:45

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) este organizator principal al celei de-a doua editii consecutive a competitiei de masini de curse pentru studenti – Formula Student R ...

Cinematografele ieșene, pregătite să reintre în circuitul cultural
26/07/2024 07:44

Cele patru cinematografe iesene beneficiază in prezent de ample lucrări de reabilitare si modernizare, in cadrul unui proiect initiat de municipalitate care vizează tranformarea si extinderea activitătii lo ...

Voluntarii din  centrele de salvare a animalelor
26/07/2024 07:12

Într-un oras ca Iasul, cunoscut pentru istoria sa bogată si cultura sa vibrantă, există povesti care răman adesea nespuse. Una dintre acestea este cea a voluntarilor care lucrează neobosit in centrel ...

Toxicoman prins din cauza maşinii parcate anapoda
26/07/2024 06:46

* agenţii au oprit, au venit la cei doi şi au incercat să-i legitimeze * aceştia, drogaţi fiind, n-au colaborat defel, astfel incat s-a trecut la incătuşarea lor şi la percheziţionarea autoturismului * ...

Holboca își face pistă pentru biciclete
26/07/2024 06:40

* ideea amenajării unei piste pentru biciclete in comună a impărtit locuitorii - unii dintre ei consideră că acest lucru este necesar, avand in vedere tendinta manifestată pe plan global privind introduce ...

Grecia, destinația preferată de ieșenii care doresc să își petreacă concediul în străinătate
25/07/2024 21:36

Alegerea unei destinatii perfecte pentru petrecerea concediului a devenit o misiune foarte dificilă pentru ieseni, sustin specialistii in turism. Destinatiile din afara tării sunt la mare căutare, iar oferta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei